Știri

13 August 1917 – Ziua când Basarabia și România au pierdut un suflet de aur: Alexei Mateevici

Pe 13 august 1917, la doar 29 de ani, se stingea din viață, pe frontul Primului Război Mondial, preotul și poetul basarabean Alexie Mateevici, un nume care a rămas înscris pentru totdeauna în conștiința românilor prin poemul său nemuritor, „Limba noastră”. Nu a fost doar un poet, ci un luptător prin cuvânt, un slujitor al lui Dumnezeu și al neamului românesc, un apărător al identității noastre în vremuri când aceasta era amenințată de tăcerea impusă de străini.

Născut la 27 martie 1888 în satul Căinari, Mateevici a trăit copilăria și tinerețea sub ocupație țaristă, într-o Basarabie ruptă de Patria-Mamă. Într-un asemenea context, a înțeles de timpuriu că limba și credința sunt ultimele cetăți ale unui popor. Cuvintele sale, rostite și scrise, nu au fost simple fraze, ci adevărate arme împotriva uitării.

21 Februarie – Ziua Internationala a Limbii Materne

În vara anului 1917, în plin război, când Basarabia trăia primele zvâcniri ale redeșteptării naționale, Mateevici scria poezia „Limba noastră”, un imn al frumuseții și sacralității graiului românesc. Versurile sale au fost și rămân un testament moral, o chemare la iubirea de neam și la cinstirea limbii moștenite de la străbuni: „Limba noastră-i limbă sfântă / Limba vechilor cazanii…”.

13 August 1917 – Ziua când Basarabia și România au pierdut un suflet de aur: Alexie Mateevici

Dar destinul a fost crud. Ca preot militar, Alexie Mateevici slujea pe frontul din apropierea Chișinăului, îngrijind sufletele și alinând suferințele soldaților. În mijlocul mizeriei războiului, a contractat tifos exantematic, boală care i-a curmat viața în plină putere creatoare.

Moartea sa a fost o pierdere imensă pentru cultura românească. Însă flacăra aprinsă de el nu s-a stins. „Limba noastră” a devenit, peste decenii, imnul Republicii Moldova, dar mai presus de orice, a rămas un imn al românismului în ambele maluri ale Prutului.

Astăzi, la peste un secol de la trecerea sa în eternitate, numele lui Alexie Mateevici rămâne simbolul credinței în puterea cuvântului românesc. În fața istoriei, el este dovada vie că patria nu se apără doar cu arma, ci și cu rugăciunea și poezia.

Veșnică pomenire, Alexie Mateevici!
Ai plecat prea devreme, dar ai lăsat un dar care nu se pierde, cuvântul românesc ridicat la rang de altar.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

19 august 1316 – Ziua în care Clujul a devenit oraș scos din posesiunea Episcopiei Catolice de Alba Iulia

În anul 1316, pentru a-şi asigura sprijinul clujenilor, Carol Robert de Anjou le-a acordat, prin…

13 ore ago

„Atacul Cămășilor Albe” – Epopee de curaj în ziua de 19 august 1917

Atacul „Cămășilor Albe”, Jertfă și biruință la Mărășești, 19 august 1917 Ziua de 19 august…

16 ore ago

18 august 1906 – Un preot român în lanțuri pentru tricolor, cazul Traian Gașpar din Hezeriș

În zbuciumatul început de secol XX, când românii din Transilvania trăiau sub povara dualismului austro-ungar,…

o zi ago

17 August 1916 – “Nu mai sunt Carpații!”. Asta exclama Octavian Goga la intrarea României în război

17 August 1916 – „Nu mai sunt Carpații!” Strigătul lui Octavian Goga și jertfa României…

2 zile ago

Flăcările urii peste Năsăud – Martiriul românilor ardeleni la 17 august 1849

Anul 1849 a adus cu sine nu doar speranțele libertății născute din revoluția pașoptistă, ci…

3 zile ago

Cheţani, 16 august 1848 – Când dreptatea țăranilor români a fost înăbușită în sânge și lanțuri

Revoluția de la 1848 a aprins în toate provinciile românești flacăra libertății și a dreptății…

3 zile ago