17 August 1916 – “Nu mai sunt Carpații!”. Asta exclama Octavian Goga la intrarea României în război

17 August 1916 – „Nu mai sunt Carpații!” Strigătul lui Octavian Goga și jertfa României

Ziua de 17 august 1916 a rămas în istoria noastră drept clipa când România, după doi ani de cumpănă și de neutralitate, a pășit în vâlvătaia Marelui Război. Nu din ambiție de cucerire, nu din sete de glorie, ci dintr-o datorie sfântă față de istorie, față de neamul românesc despărțit de munți și de hotare străine.

În acele zile, poetul Octavian Goga, tribunul și profetul durerilor românești, ridica glasul său în paginile ziarului Epoca. El scria cu o emoție care răsuna în toate sufletele: „Carpații nu mai sunt!” Aceste cuvinte nu erau doar o metaforă poetică, ci adevărul cutremurător al unei națiuni care simțea că în sfârșit a venit ceasul unirii. Carpații, care vreme de veacuri despărțiseră Ardealul de Țara Românească și de Moldova, nu mai erau o stavilă, ci se prefăcuseră în punți de sânge și jertfă.

România intrase în război nu pentru gloria unor împărați și împărății, ci pentru împlinirea visului național: unirea tuturor românilor sub același steag. Dar acel pas istoric venea cu o cruntă tragedie: războiul nu era dorit de popor. Țăranii și muncitorii, cei care vor fi carne de tun pe fronturi, nu doreau să-și lase ogoarele, casele și familiile pentru o aventură militară. Și totuși, glasul destinului era mai puternic decât teama de moarte.

Intrarea în război a însemnat lacrimi, văduvii, orfani și sate pustiite, dar a însemnat și începutul drumului spre România Mare. Poetul Goga, cu simțirea sa profetică, vedea dincolo de tragedia imediată. El știa că numai prin jertfă se poate rupe chinga de fier care ținea Ardealul înlănțuit sub stăpânire străină.

„Nu mai sunt Carpații!”, acest strigăt rămâne ca o chemare peste timp. El înseamnă că munții nu mai pot opri dorința de unitate a românilor. Înseamnă că hotarele nu mai sunt ziduri de despărțire, ci praguri de trecere spre libertate. Înseamnă că România, chiar dacă intră în focul unui război sângeros, își află rostul ei în istorie.

“Carpaţii care ne rupeau în două, Carpaţii care ne încercuiau peste mijloc ca o chingă de fier, Carpaţii nu mai sunt. Oştirea noastră i-a mutat în Ţara Românească. Istoria românismului ajunge la o răspântie nouă… Nu ştiu ce mister al Proniei m-a învrednicit să trăiesc aceste clipe şi nu înţeleg ce bine voi fi făcut în viaţă de mi-a fost dat să ajung ziua când gura mea să poată să rostească adevărul înfricoşat: Nu mai sunt Carpaţii”. (Octavian Goga)

Astăzi, privind înapoi, vedem cu și mai multă claritate ce grea a fost jertfa acelui august 1916. Dar știm și că fără ea, fără sângele vărsat pe trecători și în tranșee, nu am fi avut ziua de 1 Decembrie 1918.

Cinste memoriei tuturor celor care, în 1916, au trecut Carpații cu arma în mână și cu credința în inimă! Ei au arătat lumii întregi că România nu luptă pentru cuceriri, ci pentru dreptate, pentru libertate și pentru împlinirea destinului său istoric.