„Atacul Cămășilor Albe” – Epopee de curaj în ziua de 19 august 1917

Atacul „Cămășilor Albe”, Jertfă și biruință la Mărășești, 19 august 1917

Ziua de 19 august 1917 a rămas înscrisă în aur în istoria neamului românesc. Era vremea marilor încercări, când norii grei ai Primului Război Mondial se abăteau asupra Moldovei, ultima redută a României întregi. Pe câmpiile încinse de la Mărășești, Regimentul 32 Infanterie „Mircea” s-a ridicat ca o stâncă de neclintit în calea furtunii, scriind o epopee de sânge și vitejie cunoscută sub numele de „Atacul Cămășilor Albe”.

Chemarea jertfei: în acea zi toridă, ostașii, sleiți de oboseală și dogoriți de soare, își lepădaseră vestoanele, rămânând în simplele lor cămăși albe, ca niște făpturi desprinse din legende. Dar când tunurile dușmane au dezlănțuit focul nimicitor și șuvoaie de inamici s-au prăvălit asupra pozițiilor românești, glasul comandanților și bătaia sângelui în tâmple i-au ridicat din nou la luptă.

„Înainte, pe ei, băieți!”, a răsunat chemarea. Și atunci s-a pornit valul de foc și de oțel: sute de suflete îmbrăcate în alb, cu baioneta la armă, au năvălit peste câmpul năpădit de fum și sânge. Strigătul de „Ura! Ura!” a zguduit pământul și a făcut să tremure până și pe cei mai aprigi dintre dușmani.

În fața acestui asalt, maiorul Atanasie Ionescu, comandantul batalionului, a strigat cu glas fierbinte:

„Înainte, pe ei, mă, pe ei, băieți, ura, ura…”
Această chemare a repornit lupta într-o manieră formidabilă:
„Ostașii Batalionului 3, Regimentul 32, și companiile 5-6 din Regimentul 7 pornesc la contraatac în cămăși, cu un formidabil ‘Ura, ura…’”

Registrul Jurnal de Operații al Regimentului consemnează astfel momentul eroic:

„Soldații noștri se dezbracă de haine pentru a putea mânui mai cu înlesnire ‘sculele’ lor… maiorul Ionescu Atanasie […] strigă din toate puterile ‘Înainte!’ și pleacă în fruntea batalionului direct la luptă cu baioneta… inamicul, deși superior ca număr, bate în plină retragere în fața fantomelor albe…”

Imaginea acelor „fantome albe”, șocați în fața furiei neînfrânate a ostașilor români, a devenit emblematică. Prizonieri germani au mărturisit că…

„…credeau că sunt africani”

Fantomele albe ale Moldovei

Dincolo de praf și flăcări, dușmanii au zărit un lucru înfricoșător: nu mai erau simpli soldați, ci păreau fantome albe, năvălind cu o putere de neînvins. Cămașa albă, simbol al purității și al jertfei, s-a transformat în pavăză și steag, însemn că sufletul românesc nu poate fi frânt.

Atacul a fost nimicitor: inamicul, deși mai numeros și mai bine înarmat, s-a clătinat și a fost împins înapoi. Din piepturile goale, din ochii înfierbântați, din voința de neam s-a născut forța biruinței.

Prețul libertății a fost unul foarte mare. Această pagină de glorie a fost plătită cu sânge. Regimentul 32 „Mircea” a suferit pierderi grele: sute de fii ai României au rămas pe câmpul de luptă, căzuți cu arma în mână. Ei nu au murit însă în zadar. Jertfa lor a devenit temelie pentru zidirea viitorului, piatră de hotar pentru unitatea și libertatea neamului.

În acea zi, ostașii români au dovedit că nu uniforma sau podoabele dau măreția unui soldat, ci inima lui. Cămașa albă a țăranului ridicat la luptă a fost mai puternică decât platoșa de oțel a dușmanului.

Atacul „Cămășilor Albe” rămâne un simbol al demnității naționale, al dârzeniei și al dragostei de patrie. Este dovada că atunci când pământul românesc este în primejdie, fiul satului se ridică drept, cu inima în flăcări, și spune lumii întregi: „Pe aici nu se trece!”

Și peste timp, amintirea acelui 19 august 1917 luminează ca o stea pe cerul istoriei românești. Este o chemare către noi toți, să nu uităm niciodată că libertatea și demnitatea se clădesc prin jertfă, prin curaj și prin iubire de neam.