Pe 20 Agust 1912 la Odărău (azi Odoreu), Satu Mare, solgăbiraul ungur împrăștie cu jandarmii unguri o mare adunare poporană. Motivul: oratorii vorbeau românește și el nu înțelegea limba.
Într-o zi fierbinte de vară, la 20 august 1912, în satul Odoreu din județul Satu Mare, s-a adunat poporul românesc la o mare adunare obștească. Țăranii și intelectualii satului și ai împrejurimilor s-au strâns, animați de dorința firească de a se rosti în limba strămoșească și de a-și apăra drepturile în fața vitregiilor vremii.
Dar adunarea n-a fost lăsată să se desfășoare în pace. Solgăbiraul, reprezentantul autorității comitatense, a poruncit jandarmilor să împrăștie mulțimea, motivând că oratorii vorbeau… românește. O absurditate strigătoare la cer: pentru faptul că nu înțelegea limba poporului din mijlocul căruia își exercita puterea, el a socotit de cuviință să oprească libertatea cuvântului și să lovească în sufletul națiunii.
Românii din Odoreu au trăit atunci încă o umilință dintre multele pe care le-a îndurat neamul sub regimul străin. Limba noastră, rodul istoriei și al jertfelor, fusese socotită o vină. Ceea ce pentru țăranul român era firesc, să își audă oratorii în graiul părintesc pentru stăpânire a devenit pricină de prigoană.
Împrăștierea adunării din 20 august 1912 nu a fost însă doar un simplu incident local. Ea a arătat cât de adâncă era frica autorităților în fața unității românești. Zecile de țărani veniți cu nădejde să-și audă fruntașii rostind adevăruri despre drepturi, despre limbă și școală românească, au fost întâmpinați cu baioneta și cu brutalitatea jandarmului.
Totuși, acea zi a rămas în memoria satului ca un semn al rezistenței. Oricât au încercat unii să amuțească glasul românesc, el a răsunat mai puternic. Din asemenea momente de suferință s-a adunat puterea care avea să ducă la Marea Unire din 1918. Fiecare adunare risipită cu forța, fiecare cuvânt românesc oprit cu amenințarea puștii, fiecare umilință îndurată de poporul din Sătmar a devenit un pas spre libertate.
Astăzi, amintindu-ne de 20 august 1912, ne închinăm memoriei celor care au avut curajul să stea drepți pentru limba și drepturile lor. Odoreul a fost atunci o rană deschisă, dar și o lecție de demnitate. În fața străinului care nu înțelegea și nu voia să înțeleagă graiul românesc, satul românesc a arătat că nu poate fi clintit din rădăcinile sale.
Istoria nu uită. Poporul care își apără limba și drepturile nu poate fi înfrânt.
