În vara fierbinte a anului 1919, România Mare își trăia primele clipe de unitate și de afirmare pe scena istoriei. Armata română, învingătoare pe fronturile din Transilvania și Basarabia, trecuse munții și ajunsese până în îndepărtata Pocuția, o regiune locuită de români, ucraineni și polonezi, situată la granița dintre vechile imperii. Orașul Colomeea (Kolomea) era atunci un punct strategic, iar prezența armatei române acolo dovedea nu doar forța de acțiune a statului român, ci și înțelepciunea sa politică.
La 23 august 1919, trupele române au predat Colomeea aliatului polonez, consolidând astfel o legătură de prietenie trainică între cele două popoare vecine. Nu era o retragere din slăbiciune, ci un gest de înaltă diplomație și solidaritate creștină.
Românii și polonezii, legați de aceeași soartă istorică, înconjurați de amenințări bolșevice și revizioniste, aveau nevoie să-și unească destinele. Predarea Colomeei simboliza nu o pierdere, ci o victorie comună: punerea temeliei unei alianțe de suflet, ce va dăinui și în deceniile ce au urmat.
Intrarea trupelor Diviziei 8 Infanterie în Colomeea; pe turnul primăriei se află steagul polonez şi stema republicii; la balcoane sunt câteva steaguri româneşti
Pentru soldații români care au pășit pe ulițele Colomeei, această misiune a însemnat o nouă dovadă a sacrificiului făcut pentru stabilitatea întregii regiuni. Steagul tricolor fluturase în Pocuția pentru a apăra ordinea și pentru a asigura trecerea neatinsă a unui teritoriu în mâinile unui aliat de nădejde. Faptul că România, deși ieșită dintr-un război devastator, a putut trimite armata până acolo și apoi a știut să lase loc prietenului polonez, este o lecție de maturitate națională și de simț al echilibrului.
Astăzi, privind la 23 august 1919, vedem nu doar o pagină militară, ci și o pildă de înțelepciune geopolitică românească. Armata Română nu a fost doar sabia ce a apărat hotarele, ci și făclia ce a luminat calea cooperării dintre națiuni. Iar Colomeea, predată cu onoare trupelor poloneze, rămâne un simbol al prieteniei româno-polone, o legătură de sânge și credință ce merită amintită cu mândrie în istoria noastră.
