4 Septembrie 1940 – Crimele de război de la Diosig. Armata maghiară a omorât un locotenent şi 5 soldaţi români

4 Septembrie 1940, Diosig.În ziua de 4 septembrie, armata maghiară năvălind în comună, o localitate care urma să fie cedată abia la 8 Septembrie 1940, potrivit sentinţei arbitrare de la Viena, a deschis foc asupra grănicerilor români şi a ucis cinci grăniceri iar pe Lt. Lazăr Dumitru l-au rănit grav. Transportat la Debreţin, pe teritoriul Vechei Ungarii, acesta a murit în spital. Autorităţile maghiare l-au înmormântat în grabă, fără a înştiinţa Legaţia română din Budapesta.

Diosig: în 4 septembrie, năvălind în comună înaintea termenului prevăzut prin sentinţa arbitrală de la Viena, armata maghiară a omorât un locotenent şi 5 soldaţi români.

4 Septembrie 1940 – Jertfa de la Diosig

În zorii zilei de 4 septembrie 1940, satul românesc Diosig a devenit martorul unei nedreptăți și al unei crime împotriva onoarei militare românești. Deși potrivit arbitrajului de la Viena comuna urma să fie cedată abia la 8 septembrie, armata horthystă a încălcat înțelegerea și a pătruns cu forța în localitate. Acolo, grănicerii români, credincioși jurământului depus față de Țară, și-au apărat pozițiile cu vitejie.

Agresorii au deschis foc fără preaviz. Cinci grăniceri români și-au găsit sfârșitul pe pământul strămoșesc, iar locotenentul Lazăr Dumitru, rănit grav, a fost dus în spital la Debrețin, unde și-a dat ultima suflare departe de ai săi. Trupul său nu a mai putut fi plâns de familie și camarazi, iar autoritățile maghiare l-au îngropat în grabă, cu o nepăsare rece, fără a înștiința Legația României de la Budapesta.

Această execuție în afara oricărei reguli de onoare militară nu a fost doar un episod de frontieră, ci un simbol al durerii și al umilinței impuse României în acele zile negre de sfârșit de vară. Soldații căzuți la Diosig nu au apărat doar un sat, ci onoarea drapelului românesc, dovedind că pământul românesc nu poate fi părăsit fără lacrimi și sânge.

Astăzi, când pomenim numele lor, trebuie să ne amintim că jertfa de la Diosig este parte dintr-un șir lung de suferințe prin care neamul nostru a fost pus la încercare. Din sângele lor s-a născut însă o datorie sfântă: să nu lăsăm niciodată uitarea să acopere numele eroilor anonimi ai granițelor noastre. Ei au scris cu sângele lor un adevăr de neclintit, iar România trăiește prin sacrificiul fiilor ei.

Stăm acum și ne întrebăm de ce aceste informații au rămas doat în arhivele istorice sau în lucrări istorice ale unor autori și nu au ajuns în manualele de istorie. De ce nu există monumente dedicate victimelor acestor crime de război?

Cinste veșnică eroilor de la Diosig!