Istoria neamului nostru este scrisă nu doar cu sânge pe câmpurile de luptă, ci și cu cerneală, cu lacrimi și cu lanțuri la temniță. La 25 septembrie 1901, tribunalele maghiare l-au osândit pe românul Andrei Balteș la 18 luni de temniță și la o uriașă pedeapsă în bani, 4.200 de coroane, pentru „vina” de a fi apărat memoria Crăișorului Munților, Avram Iancu, în paginile ziarului „Tribuna”.
Ce crimă putea fi mai mare în ochii stăpânirii străine decât aceea de a păstra vie amintirea celui care a ridicat poporul român din Ardeal la lupta pentru libertate și dreptate? Pentru câteva articole scrise cu dragoste și devotament față de eroul de la 1848, Andrei Balteș a fost înfierat ca „agitator” și aruncat în închisoare, spre a fi un exemplu de înfricoșare pentru ceilalți. Dar temnița nu înfricoșează un neam care își cunoaște datoria față de trecut și față de eroii săi.
Prin acest gest de jertfă, Balteș a arătat lumii că Avram Iancu nu a murit, ci trăiește în conștiința românilor, că flacăra sa nu poate fi stinsă nici de baionete, nici de judecători, nici de lanțuri. Scrisul său, întemnițat pe nedrept, a devenit o armă mai puternică decât toate hotărârile de condamnare.
Astăzi, când privim înapoi la acea zi de toamnă a anului 1901, trebuie să ne aducem aminte că libertatea de a ne afirma istoria și de a ne cinsti eroii nu a fost niciodată un dar, ci un câștig obținut cu preț de sânge, suferință și temniță. Andrei Balteș este un martir al cuvântului, un apărător al memoriei lui Avram Iancu, iar prin el neamul românesc a dovedit că nu se pleacă în fața asupririi.
Avram Iancu a fost stâlpul luptei pentru dreptate, iar cei care i-au păstrat vie amintirea, precum Balteș, au devenit la rândul lor stâlpi ai rezistenței spirituale. Lor le datorăm nu doar recunoștință, ci și hotărârea de a duce mai departe moștenirea lăsată: să apărăm cu sfințenie memoria înaintașilor și să păstrăm aprinsă flacăra națională, oricât de grele ar fi vremurile.
Glorie lui Andrei Balteș! Glorie memoriei lui Avram Iancu!
