28 Septembrie 1940 - Calvarul românilor expulzați din Nord-Vestul Ardealului
Ziua de 28 septembrie 1940 rămâne înscrisă cu litere negre în istoria românilor din nord-vestul Ardealului. După raptul teritorial impus prin Dictatul de la Viena, atunci când o parte din pământul strămoșesc a fost smuls din trupul României și dat spre administrare străină, românii din Nord-Vestul Ardealului, oameni harnici, gospodari, așezați cu trudă pe pământul lor, au avut de suferit una dintre cele mai crude nedreptăți.
Din localitatea Horia, județul Sălaj, au fost expulzați 367 de români, dintre care mulți au fost bătuți, maltratați și aruncați în temnițe. În comuna Roșiori, două sute de familii au fost scoase cu forța din gospodăriile lor, neputând să-și ia cu ei decât hainele de pe trup. Case, hambare, vite, ogoare, tot ce clădiseră cu sudoare, a rămas pradă altora.
Aceeași dramă s-a petrecut și în Lazuri, dar și în Tiriș, Scărișoara Nouă, Sălănd, Bucea, Sighetul Silvan, Sărătura, Paulian, localități din județul Satu Mare. Românii au fost izgoniți de pe pământul lor, supuși batjocurii și umilinței, doar pentru vina de a fi români.
Acești oameni nu erau străini veniți pe un pământ care nu le aparținea. Ei erau stăpâni legitimi ai Ardealului, purtători ai credinței, ai limbii și ai tradiției neamului nostru. Prin munca lor curată, au transformat ogoarele sterpe în holdă roditoare, și-au clădit case trainice și au dus mai departe moștenirea părinților.
Expulzările din septembrie 1940 nu au fost doar o lovitură dată unor familii. Ele au fost o încercare de a șterge urmele românești din acele ținuturi, de a sfărâma unitatea națională, de a zdrobi demnitatea unui neam. Dar istoria a dovedit contrariul: românii nu pot fi înfrânți prin teroare și prigonire.
Astăzi, când privim în urmă la suferințele românilor izgoniți din casele lor, trebuie să le cinstim memoria și să înțelegem datoria pe care o avem față de jertfa lor. Ei nu s-au pierdut, nu au dispărut, ci au rămas înrădăcinați în pământul românesc prin sângele și lacrimile lor.
Pentru fiecare casă părăsită cu forța, pentru fiecare brazdă de pământ răpită, pentru fiecare familie alungată, România întreagă a sângerat. Dar din această rană s-a născut o hotărâre de nezdruncinat: aceea că neamul românesc nu va renunța niciodată la pământul său, la dreptatea sa, la demnitatea sa.
Amintirea acelor zile trebuie să rămână vie nu doar ca lecție de istorie, ci și ca îndemn pentru prezent și viitor: să apărăm cu orice preț unitatea, libertatea și suveranitatea României.
Istoria neamului nostru e plină de momente de cumpănă, în care românii ardeleni au plătit…
La 28 septembrie 1882 se năștea la Huruiești în județul Bacău, Vasile Pârvan, istoric, arheolog,…
Peste 300 de posturi didactice au rămas neocupate în şcolile din Bucureşti, arată datele publicate…
În toamna fierbinte a anului 1848, pe Câmpia Libertății de la Blaj, s-a scris din…
Istoria neamului nostru este scrisă nu doar cu sânge pe câmpurile de luptă, ci și…
Pe 24 septembrie 1872, raportul pretorului maghiar Veress Albert din Baia de Criş, era înaintat…
Leave a Comment