29 septembrie 1944 – Jertfa românilor din Tărian, județul Bihor

Istoria neamului nostru e plină de momente de cumpănă, în care românii ardeleni au plătit cu sânge pentru simplul fapt că erau români, pentru simplul fapt că își doreau să trăiască liberi pe pământul lor strămoșesc. Un asemenea episod tragic s-a petrecut în toamna anului 1944, în satul Tărian din județul Bihor, când pământul românesc a fost din nou spălat în sânge de mâna dușmanului.

În condițiile dramatice ale frontului, satul Tărian a fost reocupat de trupele maghiare. Odată cu ele au venit și jandarmii horthyști, în frunte cu Alexandru Harmathi junior, purtând în suflet ura oarbă împotriva românilor. Sub masca unor așa-zise “măsuri de ordine”, aceștia au transformat localitatea într-un loc al terorii și al durerii.

Represaliile au fost cumplite. 15 români nevinovați au fost uciși mișelește, iar alții au fost răniți, lăsând în urma lor lacrimi, văduve, orfani și gospodării pustiite. Crimele de la Tărian au fost un strigăt mut al durerii, dar și o dovadă a suferinței pe care neamul românesc a îndurat-o în Ardealul de Nord sub ocupația vremelnică.

Dar Dumnezeu a sădit în acea clipă grea și o rază de dreptate. Când echipa lui Harmathi s-a îndreptat spre satul vecin, Girişul de Criş, pentru a-și continua atrocitățile, un om cu suflet curat s-a ridicat împotriva nedreptății. Alexandru Vagaszki, un maghiar de omenie, a avut curajul să îl dezarmeze pe criminal, oprind astfel continuarea măcelului. Prin gestul său, a arătat că adevărata omenie nu are granițe etnice, ci se sprijină pe conștiință și pe respectul față de viața omului.

Astăzi, la mai bine de opt decenii de la acele evenimente, datoria noastră este să nu uităm. Sângele celor 15 martiri din Tărian nu trebuie să se piardă în uitare. Ei sunt parte din jertfa cea mare care a deschis drumul spre eliberarea Ardealului, spre întregirea României, spre dreptatea istorică.

Să-i pomenim cu recunoștință și să învățăm din pilda lor: că libertatea se apără cu sânge, iar memoria celor căzuți trebuie să rămână vie în inima fiecărui român. Tărianul de atunci este o rană în trupul istoriei, dar și o mărturie că neamul românesc a știut să rabde, să sufere și să renască din cenușă.

Glorie eternă martirilor din Tărian!
Cinste celor care, români sau maghiari de bună-credință, au ales să se ridice împotriva nedreptății!
România nu-și va uita niciodată eroii!