10 Octombrie 1848 – Ziua în care ura lui Kossuth s-a ridicat împotriva Neamului Românesc

La 10 octombrie 1848, revoluționarul maghiar Kossuth Lajos rostea cuvinte care aveau să devină simbolul urii față de poporul român din Transilvania:

„Atunci ar fi mai bine de cumva nu v-aţi fi născut, căci nimănui din cei care s-au sculat în contra patriei maghiare nu i se va ierta…”

Această frază, aruncată cu dispreț și sete de sânge, nu era doar o simplă amenințare politică. Era o declarație de război împotriva românilor ardeleni, împotriva țăranilor, preoților, femeilor și copiilor care îndrăzniseră să se ridice pentru libertatea lor, pentru credința lor, pentru dreptul de a fi români în propria lor țară.

În toamna acelui an, focul revoluției cuprinsese întreaga Europă. În Transilvania însă, românii nu s-au ridicat împotriva libertății, ci împotriva nedreptății. Când Kossuth vorbea despre „patria maghiară”, el nu vorbea despre o patrie comună a tuturor neamurilor, ci despre o Ungarie stăpână peste români, în care poporul român nu avea nici drepturi, nici glas.

Românii ardeleni, sub conducerea unor mari patrioți precum Avram Iancu, Simion Bărnuțiu, Andrei Șaguna, au spus un „nu” hotărât maghiarizării și tiraniei. Ei nu cereau decât egalitate și dreptate, cereri care au fost întâmpinate cu foc, sabie și spânzurătoare.

Cuvintele lui Kossuth din 10 octombrie 1848 au fost preludiul unui val de masacre care avea să curgă peste localitățile românești din Ardeal: Blaj, Aiud, Abrud, Zlatna, Sântimbru, Mihalț și multe altele au fost martorele unor atrocități greu de descris. Țărani nevinovați, femei și copii au fost măcelăriți doar pentru că vorbeau românește și se închinau cu semnul crucii ortodoxe.

Dar, din cenușa acelor sate arse, s-a născut o flacără care nu s-a mai stins: flacăra demnității românești. Avram Iancu și moții săi au răspuns nu cu ură, ci cu o luptă dreaptă pentru existență, pentru apărarea neamului și a pământului strămoșesc.

Istoria trebuie spusă așa cum a fost, fără menajamente și fără falsificări. Kossuth Lajos nu a fost un erou al libertății, ci un om al urii, care a visat o Ungarie curățată de alte popoare, un precursor al ideilor de dominație etnică.

Astăzi, la peste un secol și jumătate de atunci, noi, românii, avem datoria să nu uităm. Nu din dorință de răzbunare, ci pentru adevăr. Cuvintele lui Kossuth trebuie să rămână în istorie ca o lecție: ori de câte ori un popor este disprețuit și amenințat pentru că își apără identitatea, libertatea devine o datorie sfântă.

Cei care au murit în 1848 nu au fost „dușmanii patriei maghiare”, ci martirii Neamului Românesc. Iar noi, urmașii lor, suntem datori să le păstrăm amintirea vie, să le cinstim jertfa și să ne apărăm în continuare demnitatea națională, credința și pământul.

Pentru că, așa cum spunea Avram Iancu:

„Noi vrem să ne unim cu Țara, nu să fim robi în propria noastră țară!”

Slavă veșnică românilor care au înfruntat amenințarea lui Kossuth și au apărat onoarea Neamului!
Cinstire Eroilor din 1848!
Trăiască România!