GALINA RĂDULEANU: PREZENT!

A plecat la Domnul, lin ca nădăjduitoarea lumină a unui crepuscul auriu, la venerabila vârstă de 92 de ani, luptătoarea pentru credință și memorie, fosta deținută politic, medic psihiatru Galina Răduleanu, alăturându-se greu încercatei sale familii împreună cu care a suit drumul Golgotei temnițelor comuniste.

Galina Răduleanu s-a născut pe 9 martie 1933 la Bălţi, în Basarabia, în familia preotului Boris Răduleanu. În urma ocupării Basarabiei de către Rusia sovietică, familia sa a fost nevoită să se refugieze în ceea ce mai rămăsese din România. Aici şi-a continuat studiile, însă instaurarea comunismului în România a avea să aducă o mulțime de dificultăți în viața acestei familii. „Am trăit această oroare care se numeşte comunism. Copil fiind, am ştiut că este ceva care este îngrozitor. După 1946, când comuniştii au venit la putere prin fraudarea alegerilor, noi eram deja în România. Eu am simţit nevoia să fac într-un fel ceva, să mă manifest ca atitudine. Nu puteam să stau pasivă. În clasa a IX-a şi a X-a, când am ajuns în Bucureşti şi ni se predau biografia lui Stalin şi istoria URSS, eu am luat un caiet şi am început să scriu despre aceste lucruri pe un ton vehement şi foarte critic. Acest caiet a fost furat de secretară şi dus la directoare. Iar directoarea, după ce a citit caietul meu cu scrieri politice, a fost obligată să cheme o inspectoare de la Minister. Directoarea m-a întrebat ce părere am despre Stalin. I-am răspuns că nu l-am cunoscut personal. Iar pe baza acestor scrieri din 1950 am fost eliminată pentru totdeauna din toate şcolile din România. Aveam 17 ani, nu terminasem clasa a X-a şi viitorul meu nu suna deloc bine”.

Tatăl său, preotul basarabean Boris Răduleanu, avea să fie arestat în martie 1960. „Tatăl meu, în Basarabia, a avut un ziar în care scria articole de credinţă şi împotriva bolşevismului ateu. Aceste articole articole au constituit ulterior un cap de acuzare ce au dus la o condamnare de 10 ani de închisoare”, avea să își amintească după zeci de ani. A urmat arestarea sa, pe 23 septembrie 1960, fiind ridică din localitatea Poiana Mărului (județul Brașov), unde profesa ca medic, fiind anchetată la Securitatea din Braşov, iar apoi la Uranus, în București. În urma procesului, în care au fost condamnaţi şi tatăl, fratele şi verişoara sa, a fost pedepsită cu 7 ani de închisoare. A executat patru ani, trecând prin închisorile Jilava, Oradea și Arad, fiind eliberată în 1964,cu ocazia grațierii tuturor deținuților politici. În ciuda condițiilor de exterminare în care a fost nevoită să supraviețuiască în cei patru ani de detenție, Galina Răduleanu spunea că „închisoarea a determinat trăiri interioare de o frumuseţe şi o înălţime la care în viaţa de toate zilele nu ai fi ajuns. Prin această suferinţă, ajungeai la ceva ce nu se poate explica”. „Nimeni dintre cei care au fost în închisori în aceea perioadă cu mine, nici cei torturaţi teribil, nu şi-a urât torţionarii. Nici gardienii nu au fost urâţi, chiar dacă au fost nişte criminali. Am suferit, dar era o durere mută, o dramă nemărturisită la fiecare dintre noi”, își amintea Galina Răduleanu.

După 1990 a continuat să profeseze ca medic psihiatru, implicându-se totodată și în lupta pentru ducerea până la capăt a Revoluției din 1989, curmată brusc prin diversiunea militară de după 22 Decembrie și deturnată de eșalonul doi al partidului comunist. A crezut în democratizarea României, în scoaterea sa de sub nefasta tutelă a Moscovei și în înscrierea pe drumul integrării țării în NATO și Uniunea Europeană (chiar dacă nu admitea anumite excese ale decăderii morale promovate acolo la nivel de politici de stat), sperând în revenirea formei de guvenrământ monarhice (samavolnic înlăturată de ocupantul sovietic), sub cooroana M.S. Regelui Mihai, pe care îl repecta în mod deosebit. A participat zilnic, seară de seară, la protestul-maraton din Piața Universității din 1990, iar în anii ce au urmat s-a implicat în susținerea Alianței Civice, a organizației foștilor deținuți politici, a Comisiei de investigare a abuzurilor psihiatrice din perioada comunistă (alături de prof. dr. Aurel Romila), dar și în Fundația “Buna Vestire” și Partidul “Pentru Patrie”. Apropiată de Ion Gavrilă Ogoranu, Galina Răduleanu a nutrit față de acesta o admirație ieșită din comun, considerându-l tipul românului desăvârșit și implicându-se, după moartea acestuia, în perpetuarea comemorării anuale de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus și în activitatea Fundației care poartă numele eroului anticomunist. A ctitorit o biserică în sudul Basarabiei, în regiunea aflată astăzi în componența Ucrainei, acolo unde românii au rămas minoritari, iar surpaviețuirea lor identitară este deosebit de problematică. În acest ultim an de viață s-a implicat, contribuind la achiziționarea viitoarei Case memoriale <<Ana și Ion Gavrilă Ogoranu>>.

În ciuda celor nouă decenii de viață și afecțiunii cardio-vasculare de care suferea (fiind operată pe cord), Galina Răduleanu și-a petrecut ultimii ani într-un ritm de activitate trepidant, care sfida vârsta și ar face invidioși chiar și pe tineri. Permanent pe drumuri, în țară și în străinătate, la căsuța sa amenajată ca un muzeu din Bezdead, unde își regăsea liniștea, la mănăstiri, la comemorările de la memorialele fostelor închisori politice, conferințe, simpozioane, lansându-și cărțile (a scris și publicat trei cărți, dintre care una dedicată anilor de detenție politică), întâlnindu-se cu un public numeros, între care foarte mulți tineri, doamna Galina Răduleanu se bucura cu dreaptă măsură de toate darurile acestei lumi, având în permanență părtășie cu cele ale lui Dumnezeu, făcând deseori efort până la epuizare, ceea ce a și adus-o în câteva rânduri în apropiere morții. Cei ce i-au cunoscut îndeaproape felul de viață din ultimii ani pot mărturisi râvna dumneaei pentru a răscumpăra timpul, de a nu lăsa să treacă neîntrebuințată cu folos nici măcar o clipă.

Era decepționată de starea morală a societății românești, de atât de mulții conaționali care au ajuns să regrete regimul dinainte de 1989, o orânduire ce răpise omului întreaga libertate, reducându-l la satisfacerea strictă a unor necesități materiale, asemenea dobitoacelor de povară. Era îngrijorată de redeșteptarea imperiului de la Răsărit, de pe urma căruia provincia sa natală, Basarabia, avusese de suferit cel mai mult în Istorie, din toate provinciile românești. Era revoltată de asaltul dat de anumite grupări și oficine împotriva memoriei luptei anticomuniste și pedepsirii, iar și iar, post-mortem, a celor pedepsiți atât de greu, cu glonțul sau cu temnița, la cumpăna secolului trecut. „Am scăpat de comunişti, dar nu de comunism, pentru că urmaşii au aceeaşi mentalitate, genetic. Românul nu mai este acelaşi. Comunismul există şi prin indiferenţa noastră faţă de patrie şi faţă de cel de lângă noi. Trăim într-o amoralitate, nu avem simţ moral.”, constata cu amărăciune Galina Răduleanu în ultimii săi ani de viață. Dar avea o nestrămutată nădejde în destinul neamului românesc și în posibilitățile sale de regenerare. După cum avea o nestrămutată nădejde că Basarabia sa atât de dragă va reveni, după o firească perioadă de regenerare sufletească, pe același drum istoric cu Patria Mamă.

Plecând din mijlocul nostru, doamna Galina Răduleanu lasă în urma sa o amintire luminoasă și o pildă de viață atât de folositoare tinerilor din aceste vremuri tulburi, despre puterea, izvorâtă din credință, de a înfrunta dificultățile și persecuțiile, cu sufletul neatins de revărsările urii, păstrând bucuria faptei creatoare. Fie ca sufletul Galinei Răduleanu, alăturându-se camarazilor săi de luptă și suferință, să fie mesager al sufletelor celor rămași încă vremelnic aici, ducându-le un crâmpei din dorurile, strădaniile și speranțele celor ce nu-i vor nicicând uitați.Dumnezeu să-i primească sufletul în lumina Sa cea neînserată!

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu

Președinte: Coriolan Baciu, Secretar: Florin Dobrescu