În noaptea de 16 spre 17 decembrie 1551, într-un castel de pe Mureș, la Vințu de Jos, se consuma una dintre cele mai întunecate crime politice din istoria Transilvaniei. Cardinalul Gheorghe Martinuzzi, guvernator al Transilvaniei, cancelar și tezaurar, era ucis mișelește de asasini trimiși de generalul imperial Giambattista Castaldo, comandantul trupelor habsburgice. Dincolo de acuzațiile oficiale de trădare, adevăratul mobil al crimei a fost aurul: aurul dacic smuls din pământul strămoșilor și râvnit de marile puteri ale vremii.
Aurul Daciei, miza unei crime politice
Cu opt ani înainte, în 1543, în vremea în care Martinuzzi domina viața politică a Transilvaniei, o descoperire fără precedent zguduia Europa renascentistă: un tezaur uriaș de aur era scos din albia Streiului, pe meleagurile Hunedoarei, locuri încărcate de memoria Regatului Dac. Cărturarul imperial Wolfgang Lazius consemna uimirea Occidentului în fața celor aproximativ 400.000 de galbeni, a sloilor de aur și a obiectelor sacre, între ele, monede Lysimachos, statuete și un șarpe spiral din aur, prima atestare documentară a unei brățări dacice.
Această comoară, identificată de savanți drept parte a tezaurului regelui Decebal, a intrat, prin forță și teroare, în posesia lui Martinuzzi. Pescarii români care o descoperiseră au fost anchetați, torturați, deposedați. O parte au reușit să fugă în Moldova, sub protecția lui Petru Rareș; restul au căzut pradă unui aparat de putere lacom și nemilos. Aurul a fost topit, monetizat, folosit pentru finanțarea politicii, a mercenarilor și a construcțiilor de piatră, între ele, cetatea Gherla și refacerea renascentistă a mănăstirii de la Vințu de Jos.
Dublul joc și verdictul imperiului
Martinuzzi a jucat o partidă periculoasă între Imperiul Otoman și Casa de Habsburg, încercând să mențină Transilvania într-un echilibru fragil. Dar aurul dacic, concentrat în tainițele cetății Gherla, a atras inevitabil atenția Vienei. Odată cu intrarea trupelor imperiale în Ardeal, sub comanda lui Castaldo, zvonurile despre comoară au devenit certitudine, iar cardinalul, un obstacol.
Etichetat drept trădător și „om al turcilor”, Martinuzzi a fost condamnat fără proces. În noaptea fatidică din decembrie 1551, asasinii imperiali l-au ucis cu cruzime. Moartea sa nu a fost un act de dreptate, ci o execuție politică pentru controlul aurului și al puterii.
Asasinarea cardinalului Gheorghe Martinuzzi în noaptea de 16 spre17 decembrie 1551 din cauza aurului dacic
Jefuirea finală și drumul aurului spre Apus
Imediat după asasinat, oamenii lui Castaldo au ocupat cetatea Gherla. Inventarele consemnate de cronicari sunt grăitoare: sute de funți de aur și argint, zeci de mii de monede Lysimachos, obiecte antice de o valoare inestimabilă. O parte a tezaurului a ajuns la Viena, îmbogățind colecțiile imperiale; restul a urmat pe Castaldo în Italia, unde aurul dacic a fost transformat în palate și fast apusean.
Până și Papalitatea, scandalizată de uciderea unui cardinal, a deschis o anchetă. Documentele rezultate pomenesc explicit obiectele dacice, statuete de lupi, zeități și șarpele spiralic din aur, confirmând, fără echivoc, jaful comis pe pământ transilvănean.
O lecție dureroasă a istoriei
Asasinarea lui Gheorghe Martinuzzi nu este doar un episod de intrigă renascentistă. Este o pagină dureroasă din istoria românilor, în care bogățiile Daciei au atras lăcomia străinilor, iar populația autohtonă a plătit cu sânge și suferință. Cetatea Gherla, ridicată cu aurul smuls din Strei, avea să devină, peste veacuri, simbolul represiunii austro-ungare împotriva elitei românești din Transilvania.
Aurul dacic, „comoara blestemată”, a ridicat și a doborât destine. Iar moartea lui Martinuzzi, în noaptea de 16 spre 17 decembrie 1551, rămâne dovada că, pe acest pământ, bogățiile strămoșești au fost prea adesea plătite cu vieți omenești. Pentru memoria Daciei și a românilor, această istorie nu trebuie uitată.
