12 Februarie 1856 – Vasile Boerescu a adresat un memoriu ministrului de externe al Franței, Alexandre Walewski, în care pleda pentru constituirea unui stat național românesc independent sub garanția celor șapte mari puteri
Vasile Boerescu și pledoaria pentru statul național român
La 12 februarie 1856, într-un moment de răscruce pentru destinul Principatelor Române, tânărul jurist Vasile Boerescu îndrăznea să așeze cauza românească pe masa marilor cancelarii europene. Prin memoriul adresat ministrului de externe al Franței, Alexandre Walewski, el cerea limpede și argumentat constituirea unui stat național românesc independent, pus sub garanția colectivă a celor șapte mari puteri. Nu era un gest simbolic, ci un act de diplomație lucidă, fundamentat juridic și susținut de o viziune politică matură.
Contextul era favorabil, dar fragil. Războiul Crimeii se apropia de sfârșit, iar echilibrul continental urma să fie redesenat la Congresul de la Paris. Pentru români, momentul reprezenta o fereastră istorică rară: marile puteri discutau reorganizarea Europei Răsăritene, iar statutul Moldovei și Țării Românești putea fi reconsiderat. În acest cadru, Boerescu, format intelectual la București și desăvârșit juridic la Paris, a înțeles că viitorul națiunii sale depinde de capacitatea elitei românești de a formula coerent, în limbajul dreptului internațional, revendicările legitime ale poporului român.
Memoriul său nu era o simplă declarație patriotică. Era un document construit pe argumente istorice, juridice și politice. Boerescu invoca dreptul românilor la unitate și autonomie, tradiția instituțională a Principatelor, precum și necesitatea unei organizări statale care să garanteze stabilitatea regională. Ideea unui stat românesc sub garanția colectivă a puterilor europene demonstra realism politic: într-o Europă a echilibrelor fragile, independența trebuia ancorată într-un sistem de garanții internaționale.
Această intervenție diplomatică se înscria într-o activitate mai amplă desfășurată de Boerescu în capitala Franței. Tânărul doctor în științe juridice devenise unul dintre purtătorii de cuvânt ai intereselor românești în Occident. El milita pentru unirea Principatelor și pentru aducerea unui principe străin, soluție menită să asigure neutralitatea și recunoașterea europeană a viitorului stat. Prin publicații, memorii și contacte politice, Boerescu a contribuit la consolidarea imaginii românilor ca națiune conștientă de drepturile sale și capabilă de organizare modernă.
Semnificația zilei de 12 februarie 1856 depășește gestul individual. Ea exprimă maturizarea conștiinței politice românești. Nu mai era vorba doar despre revolte sau declarații entuziaste, ca în 1848, când Boerescu, elev la Sfântul Sava, colabora la „Pruncul român”. Acum, cauza națională era susținută prin expertiză juridică, diplomație și strategie. Era trecerea de la romantismul revoluționar la construcția instituțională.
Drumul deschis de asemenea inițiative avea să conducă la Unirea din 1859, la Constituția din 1866 și la afirmarea României ca stat modern. Boerescu însuși va deveni ministru al justiției, al afacerilor străine, rector al Universității din București și unul dintre artizanii politicii comerciale românești. Însă momentul din februarie 1856 rămâne emblematic: clipa în care un jurist român, în plină capitală a diplomației europene, a rostit cu claritate și demnitate voința unui popor.
Astăzi, evocarea acestui episod nu este doar un exercițiu de memorie istorică. Este o reafirmare a faptului că marile împliniri naționale se nasc din competență, viziune și curaj. Vasile Boerescu a înțeles că libertatea și unitatea nu se câștigă doar pe câmpul de luptă, ci și în cancelarii, prin argument, perseverență și credință în destinul național.
12 Februarie 1856 rămâne, astfel, o dată a demnității românești, ziua în care vocea României viitoare s-a făcut auzită în inima Europei.
