8 Iunie 1897 – Români amendați la Șomcuta Mare pentru că au cântat în limba română

8 iunie 1897 – Șomcuta Mare. Dr. N. Nilvan si Vasile Dragos sunt pedepsiți cu o amendă de 1.300 coroane fiecare. Motivul: au cântat în românește imnul imperial “Gotterhalte”.

În istoria românilor din Transilvania și Maramureș există numeroase episoade care arată lupta neîntreruptă pentru păstrarea identității naționale. Un astfel de moment s-a petrecut la 8 iunie 1897, în Șomcuta Mare, când doi fruntași români, dr. N. Nilvan și Vasile Dragoș, au fost condamnați la câte 1.300 de coroane amendă pentru un fapt care astăzi poate părea de neînchipuit: au cântat în limba română imnul imperial „Gotterhalte”.

Pedeapsa nu a fost aplicată pentru că ar fi insultat autoritățile sau pentru că ar fi refuzat simbolurile statului din care făceau parte. Dimpotrivă, cei doi au interpretat imnul oficial, însă au îndrăznit să o facă în propria lor limbă. În ochii autorităților maghiare ale vremii, simpla folosire a limbii române într-un context oficial era considerată o sfidare a politicii de maghiarizare care se intensifica în întreaga Transilvanie.

Acest episod vorbește despre o epocă în care românii erau nevoiți să lupte nu doar pentru drepturi politice, ci și pentru dreptul fundamental de a vorbi, de a scrie și de a se manifesta în limba moștenită de la părinți și strămoși. Limba română devenise un simbol al rezistenței naționale, iar fiecare încercare de a o marginaliza întâmpina opoziția oamenilor care înțelegeau că pierderea limbii înseamnă pierderea identității.

Amenda de 1.300 de coroane reprezenta la acea vreme o sumă foarte mare, menită să descurajeze orice manifestare românească. Însă asemenea sancțiuni nu au reușit să înfrângă spiritul național. Dimpotrivă, ele au alimentat solidaritatea românilor și au întărit convingerea că libertatea culturală și națională trebuie apărate cu orice preț.

Dr. N. Nilvan și Vasile Dragoș se înscriu astfel în galeria acelor români care, fără a purta arme și fără a conduce armate, au contribuit la păstrarea conștiinței naționale. Gestul lor simplu, de a cânta în românește, a devenit o mărturie a demnității unui popor care refuza să renunțe la limba sa.

Astăzi, când limba română poate fi folosită liber în toate domeniile vieții publice, asemenea momente istorice merită readuse în atenție. Ele ne amintesc că drepturile pe care le considerăm firești au fost câștigate prin sacrificiile și perseverența generațiilor care au venit înaintea noastră.

La 8 iunie 1897, la Șomcuta Mare, doi români au fost pedepsiți pentru că și-au iubit limba. Istoria i-a absolvit însă de orice vină și i-a așezat printre cei care au apărat, prin curaj și demnitate, dreptul românilor de a fi români.