Despre problema actuală a muncitorilor sezonieri care pleacă iarăși spre țările vestice pentru a culege recoltele nemților, italienilor sau spaniolilor,…
Joi, 9 aprilie 2020, peste 1500 de persoane, atât din bazinul carpatic cât și din județele Moldovei, se aflau pe aeroportul…
"În perioada 30 martie - 15 aprilie 2020, Primăria Orașului Dărmănești efectuează lucrări de plantare pe terenul aparținând domeniului privat…
Of peasant ancestry on his father’s side and boasting aristocratic (boyar) maternal roots, the Romanian poet, prose writer, and editorialist…
Membrii Asociației Comunitatea Identitară au venit în sprijinul mai multor români și în aceste zile grele cauzate de pandemia de…
Poza de mai sus din păcate demonstrează că toți cei de pe scena politică din România care au susținut Codul…
Dacă vă mirați uneori de nivelul de imbecilitate demonstrat atât teoretic cât și practic de actuala guvernare din România, să…
După declararea și instituirea stării de urgență la nivel național în România, cel mai tare ne-a pus pe gânduri restricția…
Deputatul Daniel Gheorghe demonstrează într-o postare de pe contul său de socializare faptul că Biserica Ortodoxă Română rămâne cel mai…
Patru organizații civice din România lansează începând de astăzi, campania „Acționăm împreună pentru Basarabia”, o campania umanitară de strângere de…