29 iulie 1859 – O convenție discretă, dar strategică: Cuza și Kossuthiștii – o alianță neștiută pentru dezvoltarea Principatelor Române

În vara anului 1859, într-o Europă în fierbere, aflată la granița dintre imperii și idealuri, se semna la Torino un document rar și profund semnificativ pentru istoria modernă a românilor. Pe data de 29 iulie, Alteța Sa Domnitorul Alexandru Ioan Cuza încheia, prin trimisul său Ioan Bălăceanu, o convenție secretă cu Directorul Emigrațiunii Maghiare Kossuthiste, condus de revoluționarul maghiar Lajos Kossuth, alături de Ladislau Teleki și generalul Klapka, nume sonore ale revoluției maghiare.

Această înțelegere între Principatele Unite și exilații maghiari venea într-un context delicat: Imperiul Austriac privea cu suspiciune unirea Moldovei cu Țara Românească, iar revoluționarii europeni căutau în continuare breșe pentru reluarea marilor mișcări naționale eșuate în 1848.

Un împrumut de arme cu potențial exploziv

Convenția prevedea „împrumutarea” a 10.000 de puști și o mare cantitate de muniții și echipamente militare, aflate în posesia Directorului național maghiar, cu destinația „pentru Principatele Dunărene”. În schimb, Cuza își lua angajamentul ca, în termen de doi ani, aceste arme să fie returnate dacă Ungaria ar fi avut nevoie de ele pentru recâștigarea independenței.

Practic, românii și maghiarii revoluționari, deși despărțiți adesea de conflicte istorice, încheiau un pact de neagresiune și cooperare discretă, animat de dorința de a slăbi puterea imperială austriacă și de a-și asigura libertatea națională.

Diplomație tăcută, voință de fier

Ce este remarcabil în această convenție este moderația și inteligența strategică a lui Cuza, care acceptă acest „împrumut”, dar impune o serie de clauze esențiale, armele nefolosite trebuiau să rămână sub pază românească, dar sub observația unui agent numit de Directorul maghiar, acest agent nu putea dispune de arme fără aprobarea expresă a Domnitorului român. Se stipula clar că nicio armă nu putea fi folosită pentru interese politice în Principate, ci doar pentru libertatea Ungariei.În caz de dizolvare a Directorului maghiar, se recunoștea un mecanism legal de predare a controlului către un succesor recunoscut.

O punte între revoluții și națiuni

Deși adesea istoria româno-maghiară e văzută prin prisma rivalităților și confruntărilor, această convenție demonstrează o altă fațetă: cooperarea între două popoare care aspirau la libertate, demnitate și autodeterminare, într-o Europă dominată de imperii.

De asemenea, gestul lui Cuza arată deschiderea diplomatică a Principatelor Române spre relații internaționale mature, chiar înainte de obținerea independenței depline. El folosește armele nu pentru război, ci pentru a construi o rețea regională de sprijin reciproc între popoarele asuprite.

Un episod uitat, dar esențial

Astăzi, când ne gândim la unificarea românilor și la lupta pentru independență, rar se amintește acest episod diplomatic de la Torino, o înțelegere scrisă, semnată cu echilibru, între români și emigrația maghiară revoluționară.

Este un fragment de istorie ce merită redescoperit, ca dovadă că în momentele cheie ale destinului național, curajul, rațiunea și deschiderea către celălalt pot fi arme mai puternice decât orice tun sau baionetă.

29 iulie 1859, o zi în care Alexandru Ioan Cuza, domn al unui stat tânăr, se dovedea și un om de stat înțelept, vizionar și pregătit să negocieze cu lumea.

Articolul 29 Iulie 1859 – Convenţia încheiată între Principele Cuza şi Directorul Emigraţiunii Kossuthiste. Cuza primea arme și muniție apare prima dată în Glasul.info.

La 30 Mai 1860 domnitorul Alexandru Ioan Cuza instituie în Principatele Române unite, medalia militară “Pro Virtute Militari”.

“La 30 mai 1860 era publicată în Monitorul Oastei legea privind instituirea medaliei Pro Virtute Militari, prima decorație românească destinată celor care au participat la lupta din Dealul Spirii din anul 1848.

Chiar dacă era legiferată şi bătută, medalia nu a fost înmânată veteranilor, cel mai probabil din motive politice, pentru a nu deranja prea tare Imperiul Otoman care, pe de-o parte nu putea accepta, ca putere suzerană, emiterea de decoraţii, pe de altă parte, această decoraţie se constituia într-un afront direct la adresa otomanilor prin comemorarea unei bătălii purtate împotriva lor.

Medalia a fost distribuită abia sub regimul Locotenenţei Domneşti din primăvara anului 1866.”, scrie pe facebook Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române (CESPE)

Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române (CESPE)

Medalia  Pro Virtute Militari, foto: Facebook / Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române (CESPE)

“Bătălia din Dealu Spirii purtată împotriva trupelor contrarevoluţionare otomane a evidenţiat legătura strânsă între pompieri şi popor, hotărârea corpului de cadeţi şi a trupei de a respinge agresiunea străină. Animaţi de dragostea de ţară, pompierii au dovedit, pe timpul încleştării: vitejie, curaj, măiestrie în rezolvarea oportună a situaţiilor de luptă, capacitate de luptă ridicată şi spirit de sacrificiu în inegala confruntare cu inamicul.

Un participant la evenimentele vremii sintetiza rolul ofiţerilor pompieri astfel: “Pompierii, sub comanda unor ofiţeri ca Zăgănescu, Deivos şi Statrotescu deveniseră arma cea mai inteligentă a poliţiei Capitalei”.

Apreciind sacrificiul eroilor din Dealu Spirii, unde au căzut aproape 100 de pompieri militari, primul Parlament al României acordă, în anul 1860, pensii de viaţă participanţilor la eroicul atac, precum şi nou instituita medalie “PRO VIRTUTE MILITARI”.“, scrie ISU Iași într-un comunicat dedicat Zilei Pompierilor din România

ISU Iași

Articolul 30 Mai 1860 – Domnitorul Alexandru Ioan Cuza instituie în Principatele Române unite, medalia militară “Pro Virtute Militari” apare prima dată în Glasul.info.

La 15 mai 1873, la Heidelberg, în Germania, se stingea din viață domnitorul care a făcut unele dintre cele mai mari reforme în societatea românească, Alexandru Ioan Cuza. A fost deopotrivă iubit de popor și urât de oligarhia politică, mai ales de către liberali și de către marii latifundiari din Principalele Române, cu precădere de către cei cu origini fanariote.

Alexandru Ioan Cuza s-a stins în exil, înainte de vreme potrivit apropiaților săi, fiind foarte afectat de abdicarea forțată la care l-au supus cei din Monstruoasa Coaliție, o adunare de “boieri trădători”, de lideri de pe scena politică și economică românească, care nu au ezitat să apeleze la sprijin din afara țării pentru a-l detrona pe Cuza.

Din păcate se știu foarte puține despre faptul că Alexandru Ioan Cuza a participat și la mișcările naționale din Transilvania din 1848 și a fost prezent în mijlocul evenimentelor de mare amploare desfășurate de pașoptiștii din Ardeal. Cuza era parte a unui curent românesc care își dorea cu ardoare Unirea României cu Transilvania. Dacă nu ar fi fost sabotat de trădători, cine știe, poate România Mare s-ar fi realizat chiar înainte de 1 Decembrie 1918.

Dumnezeu să-l ierte. Odihnă veșnică unuia dintre cei mai eficienți domnitori pământeni în ceea ce privește reformele fundamentale în stat.

Articolul La 15 mai 1873, la Heidelberg, în Germania, se stingea din viață domnitorul care a făcut unele dintre cele mai mari reforme în societatea românească, Alexandru Ioan Cuza apare prima dată în Glasul.info.

2 Mai 1864 – Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de stat!

“Alexandru Ioan Cuza a dizolvat adunarea legislativă a Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești pentru a-și promova reformele. Alexandru Ioan Cuza dizolvă Adunarea Legiuitoare și promulgă o nouă constituție, care întărea puterea domnului în detrimentul legislativului și o nouă Lege electorală care sporea considerabil numărul alegătorilor.”

Tânărul stat român s-a confruntat cu o serie lungă de probleme încă de la înființarea sa. Deși a încercat să copieze din mers modelele din legislația și administrația franceză, în scurt timp a devenit foarte clar că acestea trebuiau adaptate cumva la condițiile locale.

Nevoia de pământ a țăranilor în deplin conflict cu ultimele tendințe ale feudalismului boieresc din principatele române, analfabetismul aflat la cote alamante, lipsa unei armate naționale, dezechilibre economice foarte mari, inflații apărute în cascadă, etc, toate acestea făceau ca guvernarea noului și tânărului stat român să devină o muncă sisifică.

Pentru a scăpa de opoziția deputaților la reformele sale, Al. I. Cuza folosește un detașament militar pentru a evacua deputații din sală și dizolvă Adunarea Legiuitoare pe 2 mai 1864. Apoi a “promulgat o nouă constituție, numită de el Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, care întărea puterea domnului în detrimentul legislativului, și o nouă lege electorală care sporea considerabil numărul alegătorilor.Dreptul de a vota a fost acordat unei părți a țărănimii, muncitorilor și întreprinzătorilor. “

Toate aceste măsuri luate de Cuza au făcut ca marile puteri, Rusia, Franța și Prusia să condamne faptele domnitorului ca fiind o lovitură de stat. Nemulțumind marii latifundiari, boierii care nu se puteau debarasa de vechea orânduire feudală, peste doar doi ani de zile “boierii nemulțumiți au format așa-numită coaliție  monstruoasă (denumire promovată de presa favorabilă domnitorului) care în 1866 a replicat cu o nouă lovitură de stat, aducându-l la putere pe Carol I”.

Articolul 2 Mai 1864 – Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de stat! apare prima dată în Glasul.info.

Discursul lui Mihail Kogălniceanu cu ocazia alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei: “Prin înălţarea ta pre tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română”

Remarcabil om politic, avocat, istoric și publicist român, Mihail Kogălniceanu rostea cu ocazia alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei, următorul discurs:

“După 154 ani de dureri, de umiliri şi de degradare naţională, Moldova a reintrat în vechiul ei drept, consfinţit prin capitulaţiile sale, dreptul de a-şi alege pre capul său, pre domnul. Prin înălţarea ta pre tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română… Alegându-te pre tine domn în ţara noastră, noi am vroit să arătăm lumei ceea ce toată ţara doreşte: la legi nouă, om nou….Fă dar ca domnia ta să fie cu totul de pace şi de dreptate,împacă patimile şi urile dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostru strămoşeasca frăţie…Fii dar omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrarul! Fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria Ta, ca domn, fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu aceia pentru care mai toţi domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi. Nu uita că dacă cincizeci de deputaţi te-au ales domn, însă ai să domneşti peste două milioane de oameni!””

Citește și: La 25 noiembrie 1843 Mihail Kogălniceanu rostea memorabilul “Cuvânt de deschidere al celui dintâi curs de istorie națională” la Academia Mihăileană din Iași, în care definește istoria și rolul ei în cristalizarea conștiinței naționale

Articolul Discursul lui Mihail Kogălniceanu cu ocazia alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei: “Prin înălţarea ta pre tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română” apare prima dată în Glasul.info.

La 20 martie 1820 se năștea la Bârlad, Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Prin alegerea sa ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859, a fost înfăptuită Unirea celor două principate.

Alexandru Ioan Cuza s-a născut la Bârlad, fiind fiul ispravnicului Ioan Cuza, proprietar de pământ în județul Fălciu (n.r. județ interbelic de dinaintea reformei administrative a României), și al Sultanei (sau Soltana), membră a familiei de origini fanariote Cozadini.

Ioan Cuza, tatăl lui Alexandru Ioan Cuza a ocupat pe rând următoarele funcții pe lângă domnia Țării Moldovei:

• între 1800 şi 1805 era diac la visteria Moldovei,
• între 1814 şi 1817 avea rangul de paharnic,
• în 1818, comis,
• în 1819-1820, spătar.
• între 1814-1817, îndeplinea şi funcţia de sameş al ţinuturilor Fălciu şi Tutova.

În urma căsătoriei din anul 1819 cu Sultana Cozadini, provenită dintr-o familie greco-italiană din Constantinopol și venită în ţară odată cu soţia domnitorului Mihai Suţu din anturajul căreia făcea parte, Ioan Cuza a primit drept zestre de la Vodă un caftan de boierie şi funcţia de ispravnic în judeţul Fălciu.

La data 20 martie 1820, lui Ioan Cuza și Sultanei Cozadini li se năştea primul lor copil, Alexandru, cel care avea să devină primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. În privința locului real de naștere a lui Alxandru Ioan Cuza, majoritatea istoricilor cad de acord asupra orașului Bârlad, însă de-a lungul vremii au fost înaintate și alte variante precum Huși, sau chiar Galați.

Articolul La 20 martie 1820 se năștea Al. I. Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite apare prima dată în Glasul.info.

La 30 aprilie 1844, Alexandru Ioan Cuza se căsătorea cu Elena Rosetti–Solescu, fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti  și a Catincăi Rosetti, născută Sturdza. Cu acest prilej, Cuza a refuzat să primească țiganii robi trecuți în lista dotală a soției, fiind astfel primii care au acceptat hotărârea Adunării Obștești din 31 ianuarie 1844, de dezrobire a țiganilor.

Deși în anul 1844 s-au îndrăgostit unul de celălalt și s-au căsătorit, rar puteai întâlni în timpul unei vieți un cuplu format din două caractere atât de diferite. În timp ce Elena avea o fire domoală, retrasă, cumpătată, cam stângace și puțin timidă, lipsită de încredere în forțele proprii era stăpânită în societate de puternice complexe de inferioritate, soțul său era o fire extrovertită, impulsivă, ce se simțea bine printre oameni.

Cu toată firea sa introvertită, Elena Cuza avea însă să dovedească după înăbușirea revoluției de la 1848 și o cu totul altă trăsătură de caracter. Pusă în fața unei situații periculoase („revoluționarii fugeau din Iași spre Galați, urmăriți de oamenii domnitorului Mihail Sturdza”) ce amenința siguranța soțului ei, această tânără femeie timidă și aparent lipsită de încredere în sine, a dovedit o extraordinară energie, inițiativă și hotărâre.

A pornit singură de la Solești spre Galați, unde a mers să-l vadă pe consulul britanic Cuninghan. Împreună au pus la punct evadarea lui Cuza la Brăila. De acolo, au fugit la Cernăuți și mai departe la Viena și Paris. S-au reîntors în Moldova peste un an, când venise domn Grigore Ghica.

Articolul La 30 aprilie 1844, Alexandru Ioan Cuza se căsătorea cu Elena Rosetti–Solescu, fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti apare prima dată în Glasul.info.

La 6 mai 1639 a fost incheiata constructia Bisericii „Trei Ierarhi” din Iași, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, ce adaposteste mormintele lui Alexandru Ioan Cuza, Dimitrie Cantemir și Vasile Lupu.

Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași este situata pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (fosta Ulița Mare), în centrul tradițional al Iașului, fiind ridicată de către voievodul Vasile Lupu, între anii 1637-1639, fiind gandita de la bun inceput ca necropolă domnească.

Biserica Trisfetitelor (n.r. numele de origine slavona al celor trei sfinti ierarhi ai Bisericii, Vasile, Grigorie și Ioan) sau Biserica Trei Ierarhi din Iași, asa cum este cunoscuta ea in zilele noastre, a devenit un reper deosebit de important pentru ortodoxismul românesc atat datorita rolului sau de necropola in care isi odihnesc somnul cel de veci marii domnitori ai Moldovei, cat mai ales pentru aducerea moastelor Sfintei Parascheva din iunie 1641, trimise de catre patriarhia și sinodul de la Constantinopol (n.r. azi Istanbul) pentru a-si arata recunostinta pentru actiunile de sustinere a intereselor lor si donatiile generoase din partea domnitorului moldovean Vasile Lupu.

La 6 mai 1639 a fost incheiata constructia Bisericii „Trei Ierarhi” din Iași, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu

Trei ierarhi – Razvan Theodorescu, Dana Galanton

Actiunile de la inceputul domniei lui Vasile Lupu prin care a stabilizat si consolidat autoritatea Patriarhiei de la Constantinopol, reflecta in mare masura aspiratiile domnului Moldovei catre lumea bizantina, atat din punct de vedere cultural cat si spiritual.

“..am ridicat acestă ctitorie în numele celor trei sfinți: Vasile cel Mare, Grigore Teologul, Ioan Gură de Aur și a fost sfințită în luna mai, ziua a șasea, a anului 7147 (1639) de mitropolitul Varlaam…” (Inscriptie gravata pe fatada Bisericii Trei Ierarhi)

“In primii ani de domnie ai lui Vasile Lupu, Patriarhia de la Constantinopol se gasea intr-o mare dezordine, impovarata enorm de datorii uriase si aflata intr-o degringolada de nedescris. Interventiile si donatiile generoase ale lui Vasile Lupu refac stabilitatea Patriarhiei de la Constantinopol, iar in semn de recunostinta pentru ajutorul acordat de catre domnul moldovean sunt trimise in Moldova moastele sfintei Parascheva. (Vasile Lupu, protector al Patriarhiei de Constantinopol)

Articolul La 6 mai 1639 a fost încheiata construcția Bisericii „Trei Ierarhi” din Iași, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu apare prima dată în Glasul.info.

Pe 16 Iulie 1864 este infiintata Universitatea din Bucuresti de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza prin decretul nr. 765, divizand Colegiul Sfântul Sava in Universitatea din Bucuresti si actualul Colegiu National „Sfântul Sava”. Actul de infiintare prevedea de asemenea si alegerea decanilor si a rectorului.Universitatea din Bucuresti se considera a fi succesoarea Scolii Domnesti Sf. Sava, intemeiata in anul 1694 de catre domnitorul Constantin Brancoveanu.

Pe 16 Iulie 1864 este infiintata Universitatea din Bucuresti

Universitatea din Bucuresti este o institutie de invatamant superior de stat din  Romania, a carui absolventi  s-au afirmat ca personalități de seamă: profesori si cercetatori la alte universitati din lume, membri ai Academiei Române si ai unor academii din alte tari, scriitori, politicieni (parlamentari, ministri, prim-ministri, presedinti), diplomati etc. O parte din facultatile Universitatii sunt amplasate in Palatul Universitatii din Piata Universitatii.

Articolul Pe 16 Iulie 1864 este infiintata Universitatea din Bucuresti apare prima dată în Glasul.info.

În 1859 se realizeaza Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza.

Într-o dimineaţă – Nicolae Grigorescu îi relatează lui A. Vlahuţă – “ne vine vestea ca s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus şaua pe cal, şi fuga la târg. Atunci am vazut eu ce va sa zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părţile.

Îşi ieşeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de unire, se îmbrăţişau şi încingeau hora în mijlocul drumului. Şi era un ger de crăpau pietrele. Da’ unde mai stă cineva în casă? Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie.”

Unirea Principatelor române sub Alexandru Ioan Cuza (1859)

Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat pâna în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde işi ia bacalaureatul în litere.

Intemeierea Romaniei (1859-1918) – Ioan Popoiu

S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul “Petersburg” din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice.

Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, dupa care se retrage în Bucovina.

În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii indeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însa, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori.

La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova. În drum spre Constantinopol, delegaţia Moldovei s-a oprit şi la Bucureşti influenţând pe reprezentanţii Partidului National din adunarea electivă.

În ziua de 24 ianuarie 1859, Cuza a fost ales şi domn al Ţării Româneşti. Alegerea sa a produs în întreaga ţară o puternică explozie de entuziasm. Situaţia nou creată în cele două principate urma să facă obiectul discuţiilor Conferinţei Internaţionale de la Paris. Încă din aprilie 1859 Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere. Poarta şi Austria au recunoscut în septembrie 1859, dar numai pe timpul domniei lui Cuza.

Focşanii – oraş prin excelenţă negustoresc – a trait cu intensitate frământările politice de la jumatatea veacului al XIX-lea. La acea epocă, focşanenii au constituit un veritabil puls al arterei Milcovului, semnalând gradul de continua intensificare a dorinţei de unitate a românilor.

Despărţit în două – Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteni – de un braţ al Milcovului, oraşul întruchipa, în acea vreme, situaţia celor doua ţări vecine şi surori. Desfiinţarea hotarului de la Focşani echivala cu Unirea celor doua Principate şi crea premisele punerii temeliei statului naţional unitar român.

Entuziasmaţi de victoria obţinută de confraţii unionişti moldoveni, deputaţii munteni din Adunarea Electivă dau votul lor la 24 ianuarie 1859, aceluiasi Alexandru Ioan Cuza, transpunând astfel, în fapt, peste prevederile Convenţiei de la Paris, dorinţa naţiunii române.

În ziua de 5 februarie 1859, domnitorul Cuza a fost oaspetele oraşului Focşani. Mii de oameni i-au ieşit în cale în drumul dinspre Mărăşeşti, pe unde venea de la Iaşi. În cinstea Domnitorului, s-au ridicat pe şosea, pe uliţele pe unde trebuia sa treacă şi, în faţa curţii boierilor Dăscălescu, patru arcuri de triumf, impodobite cu verdeaţa şi infăşurate în pânză tricoloră.

Sute de felinare (850), improvizate în grabă, 150 ceaune şi 650 ulcele de tuci cu smoală, pacură (s-au consumat 30 vedre) şi seu (60 ocale) erau aşezate pe uliţe, pentru a se aprinde şi a lumina feeric oraşul. S-au mai ridicat în oraş, mai multe piramide, acoperite cu frunze de brad şi pe care ardeau lumânări şi felinare.

După condica de cheltuieli, municipalitatea a cheltuit 6630 lei şi 32 parale, din care numai pentru artificii 1354 lei şi 20 parale. Mai în toate casele particulare, s-au arborat steaguri, s-au împodobit porţile cu verdeaţă şi la ferestre, toata noaptea au ars lumânările bucuriei obşteşti.

“La apariţia Domnului, lumea a isbucnit în urale, două muzici miliare, una din Iaşi şi alta din Bucureşti, precum şi tarafe de lăutari, cântau Hora Unirii şi un imn al vremii ‘Timpuri de Marire’. Valuri de flori s-au revărsat în calea Domnului, care s-a scoborât din diligenţă”.

Ajungând la hotar, unde era al doilea arc de triumf, Domnitorul s-a oprit, şi a chemat la el pe cei doi soldaţi care făceau de straja la hotar: un moldovean şi un muntean. Le-a spus ca sunt fraţi şi i-a pus să se îmbrăţişeze.

Apoi a dat poruncă ca fiecare să meargă la cazarma lui şi să comunice comandirilor că de azi înainte şi pe vecii vecilor, Domnitorul Principatelor Unite, a ridicat gărzile de la hotarul dintre români, de la Focşani.

De aici, însoţit de notabilitaţile oraşului şi de mulţimea de oameni, Cuza a mers până în centrul oraşului, unde au jucat cu toţii Hora Unirii. Noaptea, Domnitorul a fost găzduit de boierii Dăscăleşti, unde a doua zi a primit în audienţă multă lume, se zice şi pe Moş Ion Roată.

La 11 decembrie 1861 a fost dată de domnitor proclamaţia prin care făcea cunoscut întregii naţiuni ca: “Unirea este îndeplinită. Naţionalitatea Română este întemeiată. Acest fapt mareţ, dorit la generaţiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldura de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în datinile Naţiunilor.

Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi. El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus Naţiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 si 24 Ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru va da astazi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări. Să trăiască România!”

Surse:

[1] istoria.md

[2] balaurulroman.wordpress.com

Articolul Unirea Principatelor române sub Alexandru Ioan Cuza (1859) apare prima dată în Glasul.info.