Unirea Principatelor române sub Alexandru Ioan Cuza (1859)

În 1859 se realizeaza Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza.

Într-o dimineaţă – Nicolae Grigorescu îi relatează lui A. Vlahuţă – “ne vine vestea ca s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus şaua pe cal, şi fuga la târg. Atunci am vazut eu ce va sa zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părţile.

Îşi ieşeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de unire, se îmbrăţişau şi încingeau hora în mijlocul drumului. Şi era un ger de crăpau pietrele. Da’ unde mai stă cineva în casă? Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


libris.ro

Unirea Principatelor române sub Alexandru Ioan Cuza (1859)

Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat pâna în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde işi ia bacalaureatul în litere.

S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul “Petersburg” din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice.

Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, dupa care se retrage în Bucovina.

În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii indeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însa, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori.

La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova. În drum spre Constantinopol, delegaţia Moldovei s-a oprit şi la Bucureşti influenţând pe reprezentanţii Partidului National din adunarea electivă.

În ziua de 24 ianuarie 1859, Cuza a fost ales şi domn al Ţării Româneşti. Alegerea sa a produs în întreaga ţară o puternică explozie de entuziasm. Situaţia nou creată în cele două principate urma să facă obiectul discuţiilor Conferinţei Internaţionale de la Paris. Încă din aprilie 1859 Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere. Poarta şi Austria au recunoscut în septembrie 1859, dar numai pe timpul domniei lui Cuza.

Focşanii – oraş prin excelenţă negustoresc – a trait cu intensitate frământările politice de la jumatatea veacului al XIX-lea. La acea epocă, focşanenii au constituit un veritabil puls al arterei Milcovului, semnalând gradul de continua intensificare a dorinţei de unitate a românilor.

Despărţit în două – Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteni – de un braţ al Milcovului, oraşul întruchipa, în acea vreme, situaţia celor doua ţări vecine şi surori. Desfiinţarea hotarului de la Focşani echivala cu Unirea celor doua Principate şi crea premisele punerii temeliei statului naţional unitar român.

Entuziasmaţi de victoria obţinută de confraţii unionişti moldoveni, deputaţii munteni din Adunarea Electivă dau votul lor la 24 ianuarie 1859, aceluiasi Alexandru Ioan Cuza, transpunând astfel, în fapt, peste prevederile Convenţiei de la Paris, dorinţa naţiunii române.

În ziua de 5 februarie 1859, domnitorul Cuza a fost oaspetele oraşului Focşani. Mii de oameni i-au ieşit în cale în drumul dinspre Mărăşeşti, pe unde venea de la Iaşi. În cinstea Domnitorului, s-au ridicat pe şosea, pe uliţele pe unde trebuia sa treacă şi, în faţa curţii boierilor Dăscălescu, patru arcuri de triumf, impodobite cu verdeaţa şi infăşurate în pânză tricoloră.

Sute de felinare (850), improvizate în grabă, 150 ceaune şi 650 ulcele de tuci cu smoală, pacură (s-au consumat 30 vedre) şi seu (60 ocale) erau aşezate pe uliţe, pentru a se aprinde şi a lumina feeric oraşul. S-au mai ridicat în oraş, mai multe piramide, acoperite cu frunze de brad şi pe care ardeau lumânări şi felinare.

După condica de cheltuieli, municipalitatea a cheltuit 6630 lei şi 32 parale, din care numai pentru artificii 1354 lei şi 20 parale. Mai în toate casele particulare, s-au arborat steaguri, s-au împodobit porţile cu verdeaţă şi la ferestre, toata noaptea au ars lumânările bucuriei obşteşti.

“La apariţia Domnului, lumea a isbucnit în urale, două muzici miliare, una din Iaşi şi alta din Bucureşti, precum şi tarafe de lăutari, cântau Hora Unirii şi un imn al vremii ‘Timpuri de Marire’. Valuri de flori s-au revărsat în calea Domnului, care s-a scoborât din diligenţă”.

Ajungând la hotar, unde era al doilea arc de triumf, Domnitorul s-a oprit, şi a chemat la el pe cei doi soldaţi care făceau de straja la hotar: un moldovean şi un muntean. Le-a spus ca sunt fraţi şi i-a pus să se îmbrăţişeze.

Apoi a dat poruncă ca fiecare să meargă la cazarma lui şi să comunice comandirilor că de azi înainte şi pe vecii vecilor, Domnitorul Principatelor Unite, a ridicat gărzile de la hotarul dintre români, de la Focşani.

De aici, însoţit de notabilitaţile oraşului şi de mulţimea de oameni, Cuza a mers până în centrul oraşului, unde au jucat cu toţii Hora Unirii. Noaptea, Domnitorul a fost găzduit de boierii Dăscăleşti, unde a doua zi a primit în audienţă multă lume, se zice şi pe Moş Ion Roată.

La 11 decembrie 1861 a fost dată de domnitor proclamaţia prin care făcea cunoscut întregii naţiuni ca: “Unirea este îndeplinită. Naţionalitatea Română este întemeiată. Acest fapt mareţ, dorit la generaţiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldura de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în datinile Naţiunilor.

Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi. El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus Naţiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 si 24 Ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru va da astazi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări. Să trăiască România!”

Unirea Principatelor române sub Alexandru Ioan Cuza (1859), sursa imagine: facebook.com/balaurul.roman
Unirea Principatelor române sub Alexandru Ioan Cuza (1859), sursa imagine: facebook.com/balaurul.roman

Surse:

[1] istoria.md

[2] balaurulroman.wordpress.com

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Românii din Ucraina au nevoie vitală de sprijinul Țării!

vin ian. 23 , 2015
Cum au aratat titlurile din presa ucraineana din Transcarpatia : Ungurii şi ucrainenii din Transcarpatia refuză mobilizarea decretată de Kiev. Protestatarii au blocat o autostradă: Peste 100 de persoane au blocat, marţi, autostrada Kiev-Ciop din sud-vestul Ucrainei, la 30 de kilometri de frontiera cu Ungaria pentru a protesta faţă de mobilizarea […]
Mamele tinerilor romani din Ucraina ard ordinele de mobilizare pentru armata

Poate vă place și:

libris.ro