La confluența marilor frământări revoluționare ale anului 1848-1849, în mijlocul unei Europe zbuciumate de idealuri naționale și sociale, s-a născut, discret, dar profund simbolic, o mențiune care avea să prefigureze o națiune: România. Această mențiune nu a fost făcută într-un document de stat românesc, ci într-un text oficial elaborat și semnat la 24 iulie 1849, în orașul Seghedin (Szeged), de către guvernul revoluționar maghiar condus de Lajos Kossuth și susținut de gândirea pașoptistului român Nicolae Bălcescu.

Contextul unei Europe în fierbere

Revoluțiile de la 1848 au zguduit continentul european din temelii. În spațiul românesc, ideea de unitate națională, dreptate socială și libertate politică începea să prindă contur. Românii din Transilvania, Țara Românească și Moldova visau la o viață demnă și la recunoașterea ca popor egal în drepturi. În același timp, Ungaria se ridica împotriva dominației habsburgice, sub conducerea charismaticului Lajos Kossuth, care visa la o Ungarie independentă, dar întinsă până la granițele fostului regat medieval – adică incluzând și Transilvania, unde românii formau majoritatea populației.

Bălcescu și Kossuth – Întâlnirea imposibilului

În primăvara și vara anului 1849, Nicolae Bălcescu, aflat în exil după înăbușirea Revoluției din Țara Românească, a încercat imposibilul: o reconciliere istorică între români și maghiari. Știa că doar o înțelegere între cele două națiuni putea salva Transilvania de la un viitor dictat de baionetele imperiale, fie austriece, fie rusești. A purtat tratative cu Kossuth la Debrețin (Debrecen), încercând să obțină recunoașterea națiunii române și drepturile sale istorice, în schimbul sprijinului împotriva intervenției externe.

Proiectul de pacificare – un document cu valoare simbolică

Presat de avansul armatelor țariste chemate de Imperiul Austriac pentru a înăbuși revoluția ungară, guvernul maghiar a cedat. La 2/24 iulie 1849, la Seghedin, a fost semnat un document intitulat „Proiectul de pacificare”, în care, pentru prima dată într-un act oficial, Principatele Române erau menționate sub numele de România. Această simplă mențiune a fost mai mult decât un accident lexical: a fost un semn că ideea națională românească începuse să prindă rădăcini și să capete recunoaștere în spațiul internațional.

Documentul prevedea o serie de concesii reciproce și, în teorie, oferea românilor drepturi politice și culturale în Transilvania, în schimbul cooperării și neutralității. Deși acest acord nu a fost niciodată pus în aplicare – revoluția ungară fiind înfrântă la scurt timp de intervenția ruso-austriacă – el rămâne o bornă istorică semnificativă pentru ideea de unitate românească.

Moștenirea uitată a unui moment fondator

„Proiectul de pacificare” de la Seghedin nu a schimbat cursul militar al revoluției, dar a marcat o schimbare de paradigmă în conștiința națională românească. Pentru prima dată, ideea unei Românii unite – până atunci doar un ideal cultivat de elite – a fost rostită cu voce tare într-un document cu valențe politice internaționale.

Nicolae Bălcescu a fost profund dezamăgit că înțelegerea nu a avut urmări concrete, dar rolul său de mediator și promotor al ideii românești rămâne incontestabil. A reușit, chiar și pentru o clipă, să convingă un stat revoluționar străin să recunoască numele România – o realizare cu greutate într-un secol al imperiilor.

Ziua de 24 iulie 1849, prin semnarea „Proiectului de pacificare”, rămâne una dintre cele mai neștiute, dar profunde date din calendarul național. Este ziua în care, printre fumuri de război și tratative politice tensionate, a apărut în scris numele României – nu ca o entitate administrativă, ci ca vis colectiv al unui popor care își cerea locul în istorie.

Această zi ar merita redescoperită și onorată ca un act de naștere simbolic al României moderne.

Articolul 24 iulie 1849 – „Proiectul de pacificare” de la Seghedin – Prima apariție oficială a numelui „România” într-un document istoric apare prima dată în Glasul.info.

Și totuși ce sărbătoresc cu adevărat maghiarii pe 15 martie?

La 15 Martie 1848, parlamentul Ungariei a votat “unirea” cu Ardealul (n.a. anexarea Ardealului). Era semnalul dat unor crime de o amploare și de o sălbăticie nemaiîntâlnite împotriva românilor.

Pentru România, aceasta zi ar trebui declarata zi de doliu national pentru zecile de mii de nevinovați care au fost uciși cu brutalitate, în cadrul unor adevărate campanii de crime împotriva umanității. Acum intelegeți de fapt ce sărbătoresc cu adevărat unii dintre concetățenii noștri?

Să vedem ce ne spune Academia Română despre adevărata semnificație a zilei de 15 martie pentru români și  maghiari:

Și totuși ce sărbătoresc cu adevărat maghiarii pe 15 martie?

Când Nicolae Balcescu a încercat în anul 1848 să negocieze cu Lajos Kossuth și situația românilor ardeleni, acesta a fost răspunsul scris al “revoluționarului maghiar”:

O altă insultă strigătoare la cer la adresa victimelor nevinovate înregistrate printre români în timpul evenimentelor din 1848-1849 este Monumentul celor 13 generali de la Arad.

Monumentul celor 13 generali de la Arad este o insultă la adresa victimelor nevinovate pe care le-au facut așa zisii 13 generali maghiari, crime de o atrocitate feroce, înfăptuite împotriva unei populații civile vulnerabile și lipsite de apărare, înscriindu-se în aceeași linie a obrăzniciei fățișe și a ofensei la adresa poporului român, fiind nu de puține ori transformat în altar și simbol al ideologiei iredentiste maghiare.

Cei așa zișii 13 generali maghiari și armata pe care o conduceau au ucis peste 40.000 de români într-o operațiune de exterminare și epurare etnică, ștergând practic de pe fața pământului 300 de sate romanești.

Cum să sărbătorești pe pământ românesc uciderea a zeci de mii de români, căzuți victime barbariei unei armate care a sfidat legile razboiului și pe cele ale firii? Iredentiștii și extremiștii  maghiari spun astăzi că statuia este un “simbol al libertății”. Daca ajungi să numesti statuia unor criminali de copii, femei și bătrâni fără apărare, un simbol al libertății, atunci ceva este putred rău în sufletul tău.

Glasul.info

Articolul Și totuși ce sărbatoresc cu adevărat maghiarii pe 15 martie? apare prima dată în Glasul.info.

Istoria prezenta in manualele scolare ascunde de cele mai multe ori prin omisiune unele dintre cele mai fascinante momente care ar fi putut schimba soarta unor natiuni. Cati romani stiu de pilda de incercarile de unire ale Ungariei si Bulgariei cu Romania?

Vezi: Istoria secreta : unirea Ungariei si Bulgariei cu Romania.

Daca Lajos Kossuth ar fi impartasit punctul de vedere al pasoptistilor romani, oare am fi ajuns o confederatie asemanatoare Iugoslaviei?

Nicolae Balcescu si Ion Ghica au fost un timp, amandoi amagiti de iluzia ca unirea romanilor ar putea fi realizabila prin mijlocirea unei confederatii maghiaro-romano-sarba. Ilustrul istoric a fost pentru catava vreme un sustinator hotarat al acestei formule, dar s-a convins repede ca este irealizabila. Exclusivismul maghiar era o piedica de netrecut. Totusi Ghica si unul dintre Golesti (n.r. fratii Golesti, una dintre familiile reprezentative ale epocii) continuau sa persiste in aceasta idee, chiar si in primavara anului 1850.

Istoria secreta:”Iluzia unei confederatii maghiaro-romano-sarbe. Triunghiul Balcescu-Ghica-Kossuth”

Primul redacta memorii pentru Kossuth, pe care chiar voia sa-l viziteze la Kutahia, unde invinsul se afla dupa prabusirea revolutiei. Se insela insa, caci in timp ce el spera la o intelegere cu maghiarii, fostul dictator, intr-un lung memoriu adresat lui Mazzini (patriot italian care a luptat pentru independenta si unirea Italiei), se ridica cu trufie si vrajmasie impotriva proiectelor romanesti, spunand:

Cu drept cuvant Balcescu, raspunzand la scrisorile prin care Ghica il informa despre planurile sale federative, ii spunea ca totul e in zadar.

Cativa ani mai tarziu nu mai era nici un roman care sa persiste in asemenea idei. Nu se stie daca ultimul care le-a abandonat a fost Ghica, dar stim ca in 1853 el chiar le combatea; mai mult inca, dupa ce le taxa drept utopii, le punea in seama altora – ca si cum el niciodata nu le-ar fi impartasit – si anume in sarcina acelora pe care ii numea adepti ai lui Ledru-Rollin, Mazzini si Kossuth, parca ultimul, cel mai intransigent adversar al romanismului, ar fi putut avea adepti in tarile noastre.

[info] Imperiul Iadului – Sven Hassel [/info]

Intr-o scrisoare trimisa lui Ion Ghica, Nicolae Balcescu facea si el referire la proiectul unei confederatii maghiaro-romane:

Bibliografie, Note, Surse:

[1] Analele Academiei Romane, Memoriile Sectiunii Istorice, 1942-1943

[2] Nicolae Balcescu, Scrisori catre Ion Ghica

Articolul Istoria secreta:”Iluzia unei confederatii maghiaro-romano-sarbe. Triunghiul Balcescu-Ghica-Kossuth” apare prima dată în Glasul.info.

Rememorând viața lui Bălcescu, pare că uităm, dar doar pentru o clipă, de faptul că vorbim totuși despre un tânăr care, la ieșirea din închisoare, avea abia 23 de ani, iar la momentul afirmării sale ca exponent de seamă al istoriografiei românești încă nu împlinise 26 de ani. Să fi fost robită inima lui doar de acel patriotism despre care Alecsandri spunea că „ocupă atâta loc că e de mirat cum de se puteau adăposti în ea și alte simțiri”?

Dar cel puțin în toamna anului 1843, în sufletul lui Bălcescu pare să-și fi făcut loc și altcineva, în afara iubirii lui de țară și de trecutul neamului. E vorba despre Alexandra Florescu, mult mai cunoscută sub diminitivul de Luxița, al treilea din cei zece copii ai marelui agă Iordache, mai în vârstă decât Bălcescu cu trei ani și deja trecută printr-o experiență maritală destul de nefericită, dar încheiată rapid, cu parucicul Filip Krijanovski, ofițer rus, staționat în Muntenia în perioada ocupației țariste (1829-1834).

Poate aura revoluționarului proaspăt ieșit din închisoare, poate inteligența sclipitoare sau sensibilitatea sa deosebită, poate toate la un loc să o fi atras pe Luxița spre Bălcescu, cert e că între cei doi se va statornici o relație de iubire la început, apoi de caldă prietenie și afecțiune, niciodată dezmințită până la nefericitul sfârșit al eroului nostru.

Din această legătură se va naște, la Budapesta, în mai 1848, Bonifaciu Florescu, nerecunoscut de mai snoaba familie a Luxiței, dar adoptat de către propria sa mamă în 1858. Personajul, prezență boemă și bizară a sfârșitului de veac XIX, va preda istoria și limba franceză la Sf. Sava și liceul „Mihai Viteazul”, remarcându-se ca poet, jurnalist și traducător.

Locuința lui se afla în „Pasajul Roman”, pe locul actualului magazin „Muzica” de pe Calea Victoriei. Cât despre Luxița, ea îl va însoți adeseori pe Bălcescu în peregrinările sale, îi va fi constant ajutor moral și uneori material, aducând o umbră de duioasă gingășie feminină unei vieți tumultuoase și chinuite.

Sursa: Mária Berényi

Articolul Pe 29 iunie 1819 s-a nascut Nicolae Balcescu apare prima dată în Glasul.info.

Panromânism versus panslavism si pangermanism

 “Coplesiti si amenintati astazi de panslavism, maine poate si de pangermanism, noi nu ne putem mantui fara numai opuindu-le panromânismul.

Panromanismul dar, trebuie sa fie astazi tinta noastra comuna de activitate.

Printr’nsul se completa sinteza noastra revolutionara.Revolutia de la 1821 a strigat dreptate si a vrut ca tot Romanul sa fie liber si egal, ca statul sa se faca romanesc. Ea fu o revolutie democratica.

Nicolae Bălcescu: “Panromânismul trebuie sa fie astăzi ţinta noastră comună “

Revolutia de la 1848 a vrut ca Romanul sa fie nu numai liber, dar si proprietar, fara care libertatea si egalitatea e minciuna.

Pentru aceia adauga la deviza sa cuvantul fratie, aceasta conditie de capetenie a progresului social.

Ea fu o revolutie sociala.Revolutia viitoare nu se mai poate margini a voi ca Romanii sa fie liberi, egali, proprietari de pamant si de capital si frati asociati la fapta unui progres comun.

Ea nu se va margini a cere libertatea din launtru, care e peste putinta a dobandi fara libertatea din afara, libertatea de supt domnirea streina, ci va cere unitatea si libertatea nationala.

Deviza ei va fi: Dreptate, Fratie, Unitate.

Ea va fi o revolutie nationala.Aceasta este calea ce va lua revolutia romana, in viitor.”Paris, 16 Septemvrie 1850

MERSUL REVOLUTIEI IN ISTORIA ROMANILOR

Nicolae Balcescu

Sursa:

[1] Romania Magnifica via cersipamantromanesc.wordpress.com

Articolul Nicolae Bălcescu: “Panromânismul trebuie sa fie astăzi ţinta noastră comună “ apare prima dată în Glasul.info.

1769 – Zona dintre Bug si Nipru, tara MARGINA LIBERA a Romanilor (volohi cazaci )intra in componenta Rusiei tariste;

1792- Zona dintre Bug si Nistru, teritoriul tarii romanesti a Moldovei intra si el in componenta Rusiei Tariste;

1812- Zona dintre Nistru si Prut, teritoriul CENTRAL al tarii romanesti a Moldovei ;

1833- Zona romaneasca a Marginei din sudul Dunarii devine SERBIA in timpul ocupatiei Bucurestiului de catre Kiseleef ;

1850 -Amintim ca N. Balcescu plecat in exil in Sicilia, porneste de la Dunare spre Constantinopol si spune ca pana la Adrianopol a auzit numai vorba romaneasca in toate satele si localitatile de pe drum!

Cum au ocupat rusii spatiul etnic romanesc

Nicolae Bălcescu, în “Scrisori către Ion Ghica” relata faptul ca
in perioada peregrinarilor sale prin nordul Bulgariei din timpul pribegiei din anul 1849, a intalnit aproape numai sate româneşti:

1878 – Zona romaneasca a Bulgariei devine parte a unui stat de limba bulgara sustinut de rusi ; Noul stat Romania creat la 1859 se alege doar cu “independenta” fata de turci dar fara teritoriiile clasice romanesti!

Cum au ocupat rusii spatiul etnic romanesc

Cititi si: Cazacii romani. „Ucraina” – Tinutul Romanesc de ” la margine”

Cititi AICI cum a inceput totul :

In 1769, tarina decide lichidarea independentei cazacilor si integrarea acestora in armata rusa. Drept urmare, capitanii (hatmanii/atamanii) cazacilor jura credinta si semneaza incadrarea cu grade de capitani si colonei in armata rusa.

Numele lor sunt: Topa, Scapa, Taranu, Moldovan, Munteanu, Basarab, Procopie, Dragan, Desalaga, Ignat, Gologan, Ciorba, Vornicu, Abaza, Pavel Poloboc, Vasile Cociubei, Constantin Turculet, Apostol, Chigheci, Grigoras, Bogdan, Radu, Focsa, Grigorcea, Bocsa. Oare ce simt, in acest moment, citind aceste nume „ucrainene”, istoricul „demitizator” Lucian Boia, analistii si politicienii lui peste si pupezele de televiziune care oracaie de 25 de ani ca n-avem nici o treaba cu actuala Transnistrie, care n-ar fi apartinut niciodata Romaniei.

Mai rau, nu numai Transnistria intreaga (69.000 km2) ci si Ucraina istorica au fost parte integranta a Tarii Moldovei, de la 1455/1456 pana la 1740 (Ucraina) si 31 decembrie 1791 (Transnistria).

Tarina grupeaza cazacii „margineni” in doua regimente numite: unul „Muntenesc”, sub comanda colonelului Grigore Buhatel, pe loc si al doilea, „Moldovenesc”, dislocat la Kiev, Simara si Orenburg, ca baza de recrutare pentru regiunea Ekaterinoslav, sub comanda colonelului Lungu.

Cititi si: Cazacii de pe raul Don au origini romanesti?

[sg_popup id=”15″ event=”onload”][/sg_popup]

Articolul Cum au ocupat rusii spatiul etnic romanesc apare prima dată în Glasul.info.