30 Martie: Diferență între versiuni
Sari la navigare
Sari la căutare
1821 Întâlnirea dintre Tudor Vladimirescu, conducător al revoluției din Țara Românească, și Alexandru Ipsilanti, liderul Eteriei. În ciuda unor grave divergențe, cei doi ajung la un acord, în urma căruia județele dinspre munte trec sub autoritatea lui Ipsilanti, iar Oltenia și județele de câmpie sub cea a lui Tudor
1830 S-au încheiat lucrările de redactare a Regulamentelor Organice, considerate primele acte constituționale de pe teritoriul României
1866 Locotenența domnească publică Proclamația către popor, prin care recomandă alegerea prin plebiscit a Principelui Carol de Hohenzollern ca domnitor al Românilor, cu drept de moștenire și sub numele de Carol I. Guvernul Ghica dă publicității un manifest, la 2 aprilie 1866, cu același sens
1879 A fost înființată Academia Română
1889 A fost înființată prima agenție de presă românească, Agenția Telegrafică a României (astăzi, Agenția Națională de Presă ROMPRES)
1899 George Bacovia debutează în revista "Literatorul" din București cu poezia "Și toate", sub semnătura V. George
1903 Gheorghe Mohan, redactor la TRIBUNA Sibiu este osândit la 1 lună temniță și 500 coroane amendă pentru articolul: COARDA SE ÎNTINDE.
1929 Este dată în funcțiune linia telefonică directă București - Budapesta
1938 S-a desfiintat Partidul Național Maghiar din România
1945 A fost promulgată Legea nr.271, pentru purificarea administrației publice, învățămîntului, presei, instituțiilor de presă. Această lege a fost folosită pentru a elimina din viața publică numeroși intelectuali de valoare
1946 S-a înființat Opera de Stat din Timișoara
1946 Au fost restabilite relațiile diplomatice cu Iugoslavia; primul ambasador postbelic al României în această țară a fost omul de cultură Tudor Vianu
1960 Intră în funcțiune prima stație meteorologică automată din România
(Pagină nouă: == Evenimente == * 1392 Prima atestare documentară a orașului Roman în timpul lui Roman I Mușat al Moldovei * 1821 Întâlnirea dintre Tudor Vladimirescu, conduc...) |
|||
(Nu s-au afișat 4 versiuni intermediare efectuate de un alt utilizator) | |||
Linia 2: | Linia 2: | ||
== Evenimente == | == Evenimente == | ||
* [[1392]] Prima atestare documentară a orașului Roman în timpul lui Roman I Mușat al Moldovei | <div style="background-color: cyan; border-style: dashed;"> | ||
* [[1821]] Întâlnirea dintre [[Tudor Vladimirescu]], conducător al revoluției din Țara Românească, și Alexandru Ipsilanti, liderul Eteriei. În ciuda unor grave divergențe, cei doi ajung la un acord, în urma căruia județele dinspre munte trec sub autoritatea lui Ipsilanti, iar Oltenia și județele de câmpie sub cea a lui Tudor | * [[1392]] Prima atestare documentară a orașului Roman în timpul lui Roman I Mușat al Moldovei</div><div style="background-color: cyan; border-style: dashed;"> | ||
* [[1821]] Întâlnirea dintre [[Tudor Vladimirescu]], conducător al revoluției din Țara Românească, și Alexandru Ipsilanti, liderul Eteriei. În ciuda unor grave divergențe, cei doi ajung la un acord, în urma căruia județele dinspre munte trec sub autoritatea lui Ipsilanti, iar Oltenia și județele de câmpie sub cea a lui Tudor</div> | |||
* [[1830]] S-au încheiat lucrările de redactare a Regulamentelor Organice, considerate primele acte constituționale de pe teritoriul României | * [[1830]] S-au încheiat lucrările de redactare a Regulamentelor Organice, considerate primele acte constituționale de pe teritoriul României | ||
* [[1866]] Locotenența domnească publică Proclamația către popor, prin care recomandă alegerea prin plebiscit a Principelui Carol de Hohenzollern ca domnitor al Românilor, cu drept de moștenire și sub numele de Carol I. Guvernul Ghica dă publicității un manifest, la 2 aprilie 1866, cu același sens | * [[1866]] Locotenența domnească publică Proclamația către popor, prin care recomandă alegerea prin plebiscit a Principelui Carol de Hohenzollern ca domnitor al Românilor, cu drept de moștenire și sub numele de Carol I. Guvernul Ghica dă publicității un manifest, la 2 aprilie 1866, cu același sens | ||
Linia 9: | Linia 10: | ||
* [[1889]] A fost înființată prima agenție de presă românească, Agenția Telegrafică a României (astăzi, Agenția Națională de Presă ROMPRES) | * [[1889]] A fost înființată prima agenție de presă românească, Agenția Telegrafică a României (astăzi, Agenția Națională de Presă ROMPRES) | ||
* [[1899]] George Bacovia debutează în revista "Literatorul" din București cu poezia "Și toate", sub semnătura V. George | * [[1899]] George Bacovia debutează în revista "Literatorul" din București cu poezia "Și toate", sub semnătura V. George | ||
* [[1903]] [[Gheorghe Mohan]], redactor la TRIBUNA Sibiu este osândit la 1 lună temniță și 500 coroane amendă pentru articolul: COARDA SE ÎNTINDE. | |||
* [[1929]] Este dată în funcțiune linia telefonică directă București - Budapesta | * [[1929]] Este dată în funcțiune linia telefonică directă București - Budapesta | ||
* [[1938]] S-a desfiintat Partidul Național Maghiar din România | |||
* [[1945]] A fost promulgată Legea nr.271, pentru purificarea administrației publice, învățămîntului, presei, instituțiilor de presă. Această lege a fost folosită pentru a elimina din viața publică numeroși intelectuali de valoare | * [[1945]] A fost promulgată Legea nr.271, pentru purificarea administrației publice, învățămîntului, presei, instituțiilor de presă. Această lege a fost folosită pentru a elimina din viața publică numeroși intelectuali de valoare | ||
* [[1946]] S-a înființat Opera de Stat din Timișoara | * [[1946]] S-a înființat Opera de Stat din Timișoara | ||
* [[1946]] Au fost restabilite relațiile diplomatice cu Iugoslavia; primul ambasador postbelic al României în această țară a fost omul de cultură Tudor Vianu | * [[1946]] Au fost restabilite relațiile diplomatice cu Iugoslavia; primul ambasador postbelic al României în această țară a fost omul de cultură Tudor Vianu | ||
* [[1960]] Intră în funcțiune prima stație meteorologică automată din România | * [[1960]] Intră în funcțiune prima stație meteorologică automată din România | ||
== Link-uri == | |||
* [https://glasul.info/2018/03/30/la-30-martie-1392-avea-loc-prima-atestare-documentara-a-orasului-roman-in-timpul-lui-roman-i-musat-al-moldovei/ - La 30 martie 1392 avea loc prima atestare documentară a orașului Roman în timpul lui Roman I Mușat al Moldovei] | |||
* [https://glasul.info/2017/03/30/la-30-martie-1821-avut-loc-intalnirea-dintre-tudor-vladimirescu-si-alexandru-ipsilanti/ - La 30 martie 1821 a avut loc intalnirea dintre Tudor Vladimirescu si Alexandru Ipsilanti] |
Versiunea curentă din 30 martie 2024 13:06
Evenimente[modificare]
- 1392 Prima atestare documentară a orașului Roman în timpul lui Roman I Mușat al Moldovei