La 6 mai 1849 Avram Iancu învingea trupele revoluționare maghiare conduse de maiorul Imre Hatvani

La începutul lunii mai a anului 1849 a avut loc o confruntare armată între trupele revoluționare maghiare conduse de maiorul Imre Hatvani și armata lui Avram Iancu, soldată cu o victorie decisivă a românilor.

Apelând la un șiretlic catalogat până și de către contemporanii săi maghiari ca fiind iresponsabil, maiorul Imre Hatvani încalcă armistițiul stabilit în urma negocierilor între Avram Iancu și deputatul Ioan Dragoș, reprezentantul lui Lajos Kossuth, atacând orașul Abrud și ucigând mai mulți români dezorientați de falsul armistițiu.

Pe parcursul falsului armistițiu, maiorul Imre (Emerich) Hatvani, în fruntea unui detașament revoluționar maghiar de 1500 de oameni, profită de dezorientarea românilor și atacă în forță orașul Abrud. Întărâtați de acest atac considerat de către români o încălcare a armistițiului, moții lui Avram Iancu capătă o înflăcărare și o furie războinică de nestăvilit.

Citiți și: Petre Dobra, martir al luptei românilor ardeleni pentru unitate națională

Toată această sete de răzbunare se abate asupra trupelor maghiare, dar și asupra deputatului de origine română Ioan Dragoș, considerat trădător de către moții lui Avram Iancu, după încălcarea armistițiului de către trupele maghiare.

Pentru înfrângerea de la Abrud dar și pentru represaliile și contraatacurile românilor, maiorul Imre Hatvani este învinuit inclusiv de către unii istorici maghiari, aceștia considerând că tocmai crimele și atrocitățile inutile ale soldaților maghiari au insuflat o dorință de luptă cu mult mai mare în tabăra moților lui Avram Iancu. Atât victimele maghiare cât și uciderea deputatului Ioan Dragoș de către moți, sunt puse pe seama greșelilor lui Imre Hatvani, încălcarea armistițiului și crimele antiromânești declanșând ceea ce istoriografia și propaganda maghiară aveau să numească „Tragedia de la Abrud”.

Citiți și: La 23 mai 1849 era asasinat de unguri prefectul Ioan Buteanu, unul din liderii revoluționarilor români transilvăneni de la 1848

Pe 10 mai 1849, după o retragere rușinoasă, în timpul căreia mai mulți revoluționari maghiari își pierd viețile fugind decât efectiv luptând, Hatvani îi scrie frustrat din Brad (n.r. o mică localitate din jud. Huneodoara) guvernatorului maghiar:

„Odihnesc puţintel şi pe urmă pornesc îndată, pentru ca, ori să murim cu toţii prin văgăunile moţilor, ori, cum îmi să cred mai cu dinadinsul, nici un suflet de om viu nu va mai rămâne la care voi fi găsit armă îndreptată în contra ungurilor”

Citiți și: Simion Balint, preotul român care i-a facut pe unguri sa afirme ca doar „dracul să se mai bată cu popii”

La 19 mai 1849, maiorul Imre Hatvani mai face încă o nouă atrocitate: decide executarea prizonierilor români, inclusiv femeile şi copiii, într-o încercare de răzbunare în urma înfrângerilor rușinoase suferite împotriva românilor.

După eșecul revoluției maghiare, Imre Hatvani (sau Emeric Hatvani) s-a refugiat pe continentul nord american, întorcându-se pe ascuns în anul 1850 în Ungaria tot cu scopuri revoluționare împotriva dinastiei habsburgice. Autoritățile imperiale însă îl descoperă și îl aruncă în închisoare, unde avea să moară 6 ani mai târziu, în anul 1856.