Liderul PSD, premierul Victor Ponta, afirmă că mai are nevoie de timp, după alegerile prezidenţiale pierdute în faţa lui Klaus Iohannis, pentru a înţelege cu ce a greşit oamenilor care nu l-au votat şi cum trebuie să se schimbe el, Guvernul şi partidul, pentru a rămâne om politic.
“Foarte mulţi, însă, din cei care au votat cumva împotrivă, ca să nu vină Victor Ponta, cu siguranţă au avut lucruri să-mi reproşeze şi tăcerea mea sau, mă rog, mai puţină comunicare a fost legată de obligaţia mea, dacă rămân în viaţa publică, de a înţelege cu ce am greşit faţă de acei oameni, cu ce trebuie să mă schimb eu, cu ce trebuie să se schimbe Guvernul, cu ce trebuie să se schimbe partidul pe care-l conduc“, a spus Ponta la Antena 3.
Ponta: Mai am nevoie de timp ca să înţeleg cu ce am greşit faţă de oamenii care nu m-au votat
Poate ca Ponta intelege greu dar ii reamintim noi cateva motive:
- 18 iulie 1711 – Bătălia de la Stănilești. Forțele ruso–române pierd bătălia cu turcii și Moldova a fost readusă sub dominație directă otomană - 18 iulie 2025
- 16 iulie 1479 – Ștefan cel Mare încheie construirea cetăţii Chilia Nouă - 16 iulie 2025
- 16 iulie 1894 – Guvernul maghiar, neputând tolera activitatea unui partid politic românesc, a dispus la 16 iulie 1894 dizolvarea Partidului Național Român din Transilvania și Ungaria - 16 iulie 2025