Categories: CulturalIstorie

Junii macedoromâni siliţi de către profesorii greci nici a nu gândi românește

Raportul profesorului I. Caragiani asupra însușirilor didactice ale tinerilor veniţi din Macedonia (28 octombrie 1865):

Domnule Ministru,

După invitarea Dumneavoastră, subscrisul, examinând pe tinerii macedoromâni, am constatat cele următoare:

1) D. Dimitrie Papa Ioachim cunoaște gramatica elenă cu elemente din sintaxul ei, geografia elementară, aritmetica elementară, istoria elenă, noţiuni de catehism și de istoria sacră și din limba franceză declinările și conjugările verburilor regulate.

2) D. Apostol Tatiu cunoaște tot aceleași obiecte, cu diferenţa că, în limba elenă, nu cunoaște toată gramatica, iar din limba franceză nu cunoaște decât numai cetirea.

3) Dintre ceilalţi, dnii Gh. Dauti, N. Ciumetti și Apostol Misiu cunosc numai cele trei declinaţiuni din gramatica elenă iar din aritmetică cele patru operaţiuni asupra numerilor întregi; din celelalte obiecte nu cunosc nimic.

4) Ceilalţi și anume D-nii D. Patralexi, G. Papa Costa, Dimitrie Papa Sterghiu și Iac Guma cunosc numai cele patru operaţiuni asupra numerilor întregi și cetire liberă în limba elenă.

Observaţii. La examenul făcut de subscrisul, junii macedo-români siliţi fiind în școale de către profesorii greci a nu vorbi nici a nu gândi românește, au fost examinaţi în limba greacă modernă, neputând a se servi de limba română, neștiind termenii tehnici românești.

Junii macedoromâni siliţi de către profesorii greci nici a nu gândi românește

Subscrisul dar opinează că D. Papa Ioachim și Apostol Tatiu sunt în stare de a urma lecţiunile de clasa I gimnaziu, ca auditori până la examenele de vară, ca până atunci obișnuindu-se cu dialectul de aici și pregătindu-se în particular cu profesori, să poată, la anul, depune examenul pentru clasa II gimnazială. Iar pentru ceilalţi, subscrisul, este de opiniune să urmeze la clasele primare, tot ca auditori până la semestrul al doilea, pregătinduse și în particular, ca atunci dând examen să se înscrie ca elevi regulaţi.

Primiţi, Domnul Ministru, asigurarea profundului meu respect.
Al Domniei Voastre plecat servitor,
I. Carajeane

(Rezolutia pusa pe raport:)

Divizia școalelor

Pentru pregătirea junilor români macedoneni, până a fi în stare să urmeze cursurile gimnaziale, se va cere binevoitorul concurs al d-lor profesori Massim și Angelescu. D. Ianculescu va repeti școlarii și se va ocupa cu deosebire de cei cu studiile primare.

Junii Apostol Tatiu și dl. Papa Ioachim vor urma ca auditori și la gimnaziul mai apropiat, la obiectele ce vor alege D. D. Massim și Angelescu. Acești D. D. profesori vor regula și programul de limba școalei macedonene. Se mulţumește d-lui Caragiani pentru lucrarea de faţă.

V.A. Urechia

(“Documentele redeșteptării macedoromâne adunate și selectate de Victor Papacostea și Mihail Regleanu” – ed. Predania, Bucuresti, 2012)

Junii macedoromâni siliţi de către profesorii greci nici a nu gândi românește

Sursa:

[1] daimadeadun.wordpress.com

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Telefonul din M31

de Maria-Andreea STANCU La 7:10 dimineața nu mă gândeam la România. Mă gândeam doar să…

5 zile ago

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

3 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

3 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

3 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

3 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

4 săptămâni ago