Cei trei aiatolahi ai antiromansimului din Republica Moldova

COMPLOTUL PREŞEDINŢILOR- CEI TREI AIATOLAHI AI ANTIROMÂNISMULUI

Introducere

Admit ca senzatia, pe care o am eu, o fi avind-o si altii. De mai multa vreme vad niste coincidente de interese intre fostii Presedinti – Mircea Ivanovici Snegur, Piotr Kirillovici Lucinski si Vladimir Nikolaevici Voronin.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Acesti oameni, in loc sa se retraga, sa se linisteasca si sa se mai pocaiasaca pentru ca au fost nomenclaturisti comunisti sovietici, ce au adus statul, creat de unii dintre ei, la pierzanie, in loc sa se multumeasca doar cu a-si scrie memoriile – asa mincinoase, ca pentru altele nu au curaj -, ei trag sfori, direct sau indirect ori prin copii. Fiecare are fiice si feciori prosperi si, sa nu se supere, – dar de pe spinarea celor pe care i-au insaracit adesea cu buna stiinta.

Cei trei aiatolahi ai antiromansimului din Republica Moldova

Mircea Ivanovici Snegur

Snegur, cind a primit dobro-ul (romaneste: “acceptul”) CC al PCUS sa devina presedinte de Soviet Suprem al RSSM, a promis sa nu uite cine l-a pus (ca Moscova l-a ales ca “mai national”, adica mai bun de prostit multimea moldoveneasca) si incotro trebuie sa priveasca mereu. Adica spre Est, ca, asa ne-au invatat – de acolo vine Lucoarea… Apoi, dupa ducerea noastra in CSI, contrar vointei Parlamentului, si “Casa noastra – Republica Moldova”, mai ca si un referendum “Antiunire cu Romania”, a facut niste jocuri pe la Slanic-Moldova sa para putin roman si chiar a promis sa ne spuna si cind ne vom uni cu Romania. Probabil a uitat sa o faca, pentru ca a avut mereu preocupari sa le mearga bine copilasilor – fiicei si fiului – din fasa diplomati.

Eu nu am citit, dar cineva mi-a spus ce memorii a scris (mai scrie? din cite se spune – finantate de Filat), ca sa ii ajunga in buzunar, de unde si manipulatorii platiti tot de ala verde, pentru a si-o dori, “in cel mai rau caz”, pe Natalia Gherman sef peste al doilea stat romanesc, “stea-le-ar in git romanasilor acest punct de vedere…” Si pe ginere tot vroia sa il puna ca un sef de care depinde ceva mai mult pe undeva, dar i-a reusit partial, inclusive din cauza subsemnatei. Acum Snegur sta cuminte, inscris in hora ruseasca antiAIE-2 a lui Filat.

Piotr Kirillovici Lucinschi

De Piotr Kirillovici Lucinscki am mai spus. Omul aproape ca a recunoscut, intr-un interviu la televiziunea controlata de politicienii verzi ca ii consiliaza, ca e un fel de eminenta cenusie a intregii AIE-2, el i-a generat pe toti falsi democrati, liberali si antiromani, cum ii cunoastem pe soriceiii iesiti din pisica doctrinara centrista a lui Lucisnski.
Eu l-am numit “aiatolahul centristilor antiromani,” dar toti trei sint asa ceva. Poate nu stiu toti, dar multi dintre “analistii” pe la Publika TV sint produsul lui Lucinski, ei au obligatii fata de el si de Voronin, adica fata de Moscova.

Ca si de Filat – de aia sint invitati atit de des pe acolo seara de seara. De Lucinscki, sa nu ramina saraci si sa aiba averi copiii lui, unul considerindu-ne robi pe “mosia lu’ papiku”, a scris un ziar rusesc de la noi, preluind declaratiile ale din presa moskovita unui fecioras al ex-ului, a avut grija Dumitru Braghis, care i-a dat un cartier din centrul Chisinaului. Acum feciorii o fi fiind milionari si ajung deputati, controleaza media, adica, la timpuri noi – tot ei.

Lucinschi, se pare, a ramas dezamagit (dupa ce i-a sprijinit in 2009), de PL si PD, de aceea acum e doar cu Filat/PLDM, nu cu AIE. Da, cred ca, “pe alocuri”, vorba premierului, mai prieteneste cu “liberalii” Hadarca, Ghimpu, de care ii leaga amintiri geopolitice din primul Parlament democratic, ca si diversiunea cu cetatenia “varianta zero” pentru toti rusolingvii antiromani. Actualul ministru Salaru, care a lucrat la ASCOM, la Stati, tatal nasului lui Ilan Shor (cu “nunta anului/Ilan-Jasmin) si dator pe viata lui Lucinschi, de care asculta, toti acestia sint direct sau indirect legati intre ei.

Supararea lui Lucinschi pe Diacov si PD e de prin 1998-99, cind cineva nu l-a mai vrut Presedinte atotputernic (asa cum s-a vrut si Snegur), si asta Lucinschi nu le-o iarta, de aceea, probabil, il incurajeaza pe Filat sa o rupa cu PD, adica, de fapt, cu AIE-2. Apropo, probabil din prietenia Salaru-Stati-Lucinschi s-a luat contractul de construire a drumurilor cistigat de catre o firma a politicianului promitator Kirill Petrovici Lucinschi, juniorul fara lopata, dar cu (un bun) tata.

Ce ii poate uni pe PL-istii care se vor perceputi “pe alocuri” unionisti, cu un Lucinschi renegat, cu bunica romanca uitata? Corect – “romanismul, de care, in cel mai bun caz, ne e in cot”. Cred ca Lucinski a fost cel care a oprit in 2007 dialogul dintre Filat si PNL, sfatuindu-l pe discipol sa nu se incurce cu “nationalistii” nesantajabili.

Ca ceea ce ii mai uneste pe toti vizatii in acest articol e si ca sint santajabili de Tiraspol si Moscova, de KGB-ul “nostru” de la Chisinau. Aici ii chiar spunem mersi lui Lucinscki, desi la momentul cela eram siderati de asemenea comportament al democratului Filatel centrist, devenit, peste noapte, liberal. Ca Lucinschi are toate informatiile despre intelectualii nostril nenorociti, care au colaborat cu securitatea antiromaneasca.

Vladimir Nikolaevici Voronin

De Voronini, de tatal, fiul si anturajul, am scris tone de hirtie in anii cit a condus semet cel de-al doilea stat romanesc spre pierzanie, ca asta a fost dintotdeauna misiunea sefilor de stat antiromani de la Chisinau din partea Moscovei. Voronin a colaborat cu Rosca, si cu Lucisnchi, acum – si cu Filat. Nici Snegur nu e pentru el cel mai rau moldovean, pentru ca nu e roman. Si-atunci sint toti impreuna, care dau foc mereu situatiei politice numai sa nu iasa nimic bun spre Europa si spre Romania. Ca asa vrea Rusia antiromaneasca.

Da, daca ar fi chip – doar spre Europa si doar in vorbe, ca totuna e “la sfintul asteapta”. Cu Romania nu se poate pacatui nici in vorbe. Animati de dorinta nesabuita de inavutire si de obtinere a controlului asupra bantustanului RM, pretinsii democrati si liberali, care cocheteaza cu Voronin, ii dau puterea sa isi stearga, in continuare, picioarele de noi, romanii, care am ramas toata viata cobai ai Moscovei si slujilor lor criminale.

La timpuri noi – tot ei

Nu am fi spus asa, daca vedeam o reorientare a politicii externe de facto, nu in vorbe, a statului. Pentru ca “ce a iesit din acesti trei Presedinti sovietici care ne-au condos vreo 18 ani?”

Ce iese din pisica, soareci prinde, se stie, adica ii persecuta pe basarabenii romani si le distruge viata. Asta s-a intimplat pina acum, ma tem ca asta se va intimpla inca o haba de vreme. Azi prin Filat, mine – prin Pilat, poimiine – prin Rilat si tot asa. Se dau milioane si se trag sfori de miliarde sa ajunga la noi la conducere un Presedinte antiroman.
In acest fel, consider ca interesul personal al celor trei Presedinti, pentru avutia si soarta copiilor lor care ne dispretuiesc pe noi, romanii, care coincide cu interesul geopolitic si criminal constant antiromanesc al Moscovei, ne tine mereu in saracie si mizerie, fara perspectiva, sau ne alunga de acasa. Avem cu totii copii si cunoastem acest lucru.

Vadit complot antiromanesc

Asta chiar si in conditiile cind, recent, Basescu declara ca Romania are probleme cu Rusia din cauza atitudinii sale fata de Republica Moldova. Sigur, Basescu trebuia sa adauge ca asa va fi mereu si ca asta e datoria clasei politice romanesti, daca are bun-simt, demnitate si constiinta Istoriei Romanilor, din care face parte si calvarul basarabenilor.

Declaratiile lui Basescu privind adevarul despre razboiul al doilea mondial in partea ce tine de alierea cu Germania ar trebui sa fie o palma peste obrazul nesimtitilor din AIE-2, care calca in picioare memoria si suferinta romanilor basarabeni.
Eu nu stiu ce decizie va da Curtea Constitutionala.

Personal consider ca e mai bine sa avem alegeri anticipate decit o alianta sau votare PLDM-PCRM. Dar cred ca cei trei Presedinti vizati astazi aici procedeaza toti ca unui de o maniera condamnabila cind stau la cheremul antiromanismului si ii incurajeaza si pe cei mai tineri sa continue aceasta politica profund injusta si criminala. Acesta, in opinia mea, sintem victima unui complot antiromanesc.

Autor: Vitalia Pavlicenco

Cei trei aiatolahi ai antiromansimului din Republica Moldova
Cei trei aiatolahi ai antiromansimului din Republica Moldova

Sursa:

[1] Basarabia literara md via cersipamantromanesc.wordpress.com

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

One thought on “Cei trei aiatolahi ai antiromansimului din Republica Moldova

Lasă un răspuns

Next Post

Istro-românii – o enigmã a românitãţii

joi ian. 22 , 2015
Istro-romanii sunt un mic grup etnic care, se pare ca apartin chiar de stramosii nostri de la nord de Dunare. Cu o populatie autohtona nu mai mare de 1250 – 1500 vorbitori de limba romana,  situati izolat si la distanta de Romania , intr-o masa de slavi, ei au stiut, […]
Istro-românii – o enigmã a românitãţii, „The Carnival of the Istro-Romanians from Jeian, 2006” de Original uploader was Zeljko at hr.wikipedia

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News