RSS

Inaugurare care îndeamnă la neui…

Inaugurare care îndea…

De ce nu avem autostrăzi? De mil…

Da! Asta ne spune un …

Naționaliștii români avertizează…

Naționaliștii români …

După ce francezii au fost avanga…

După ce francezii au …

Asalt împotriva valorilor conser…

Asalt împotriva valor…

Pledoarie a unui deputat pentru …

Pledoarie a unui depu…

O nouă hemoragie dinspre PNL spr…

O nouă hemoragie dins…

Deputatul UDMR Attila Korodi: "P…

Deputatul UDMR Attila…

Ministerul Culturii a elaborat p…

Ministerul Culturii a…

«
»
TwitterFacebookPinterestGoogle+

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Tudor Vladimirescu: fondatorul naţionalismului românesc

Print Friendly, PDF & Email

Tudor Vladimirescu: fondatorul naţionalismului românesc

235 de ani de la naştere

Noi, Românii suntem un popor mic, aşezat de soartă „în calea răutăţilor“ din Asia şi Europa şi „la răscrucea imperialismelor cotropitoare“. Întrucât suntem o naţiune mică, înconjurată de mari duşmani, nu putem rezista decât ca stat naţional.

Ceea ce au fost khazarii timp de 129 de ani – între tratatul de la Adrianopol (1829) şi eliminarea khazarilor de la conducerea Partidului Comunist şi Securităţii de Stat (1958) – au fost grecii, poate, mai exact, fanarioţii, între 1711 în Moldova şi 1716 în Ţara Românească şi anul 1821, al Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu şi revenirii Domniilor pământene.

Tudor Vladimirescu: fondatorul naţionalismului românesc

Grecii vroiau fondarea în spaţiul dintre Carpaţi şi Dunăre a „Greciei Mici“: stat binaţional cu noi, Românii, clasă subordonată-exploatată în calitate de naţiune învinsă şi cu ei, Grecii, clasă conducătoare-exploatatoare în calitate de naţiune învingătoare.

Khazarii vroiau exact acelaşi lucru şi anume fondarea în spaţiul dintre Carpaţi şi Dunăre a „Israelului european“: stat binaţional cu noi, Românii, clasă subordonată-exploatată în calitate de naţiune învinsă şi cu ei, khazarii, clasă conducătoare-exploatatoare în calitate de naţiune învingătoare.

Ne-am apărat de invazia şi suprapunerea grecilor şi a khazarilor în baza instinctului de conservare, care e dreptul natural al tuturor şi al oricărei fiinţe vii.

Din anul 1711 până în 1968, de 14 ori forţele imperialiste cotropitoare au invadat şi au ocupat teritoriul nostru naţional şi de fiecare n-au binevoit să plece decât alungate de forţe naţionale şi alte forţe mai tari din jocul politic mondial.

Naţionalismul românesc a fost fondat, pe planul acţiunii, de Tudor Vladimirescu şi de Nicolae Bălcescu, pe planul gândirii. În 1843, la Academia Mihăileană din Iaşi, Mihail Kogălniceanu, spunea: „Tudor Vladimirescu a ridicat în Valahia steagul naţional, vestind românilor că vremea venise pentru ca ţara să scuture stăpânirea străinilor, să depărteze abuzurile care o rodeau şi să dobândească guvern naţional, întemeiat pe o „şartă liberală“. Evidenţiind rolul revoluţiei pentru dezvoltarea ulterioară, Kogălniceanu mai preciza: „Întâmplător, de la 1821 suntem datori cu orice propăşire ce am făcut de atunce, căci ele ne-au deşteptat duhul naţional!“

Anul acesta se împlinesc 235 ani de la naşterea marelui om politic – Tudor Vladimirescu (1780-1821) – organizatorul şi conducătorul revoluţiei de la 1821 din Ţara Românească, iniţiatorul renaşterii poporului român.

Revoluţia din 1821, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, a dat nu numai o lovitură de moarte regimului feudal turco-fanariot, ci a constituit, totodată, şi un semnificativ prilej de manifestare de unitate naţională. Revoluţia din 1821 a dărâmat regimul fanariot. Moldova şi Valahia erau denumite Peru-ul grecilor. Jefuirea poporului român de fanarioţii greci atinsese culmi de nebănuit.

Născut în satul Vladimir, din judeţul Gorj, dintr-o familie de moşneni, Tudor a crescut în casa dregătorului Glogoveanu din Craiova, primind o educaţie aleasă. Participă cu o ceată de panduri ţărani înarmaţi din Oltenia la luptele dintre turci şi ruşi, în 1806-1812, fiind de partea ruşilor. Tudor şi-a dat seama de mizeria în care trăiau ţăranii din lăcomia clasei boiereşti şi aştepta un prilej pentru alungarea asupritorilor fanarioţi.

Tudor Vladimirescu, bancnota de 25 LEI

Tudor Vladimirescu, bancnota de 25 LEI

Pentru Ţările Româneşti, regimul fanariot, care a durat peste un secol (1711-1821), a însemnat o ruină economică şi decădere pe plan politic. Fanarioţii erau greci din cartierul Fanar al Constantinopolului, hrăpăreţi, necinstiţi şi iscusiţi în a inventa tot felul de biruri, iar pentru stoarcerea impozitelor recurgeau la cazne de o revoltătoare cruzime. Cei care nu puteau plăti erau spânzuraţi cu capul în jos, puşi cu picioarele în butuci, ţinuţi cu picioarele desculţe în zăpadă, loviţi cu frânghia udă peste spinarea goală etc.

Domnii fanarioţi au reuşit să strângă averi colosale atât prin jefuirea ţăranilor cât şi a boierilor. O parte din banii jefuiţi de pe spinarea poporului român a fost folosită de domnii fanarioţi pentru înfiinţarea în Principate de „academii“ unde se învăţa în greceşte.

La moartea domnului fanariot al Munteniei, Alexandru Suţu (19 ianuarie 1821), de comun acord cu Alexandru Ipsilanti, Tudor Vladimirescu pleacă în Oltenia şi aici îi ridică pe panduri, soldaţii care luptaseră sub ordinele sale în 1806-1812. Lor li se adaugă ţăranii şi micii boieri. Scopul mişcării iniţiale era acela de a obţine independenţa Principatelor. În prima fază, mişcarea lui Tudor, urma să fie coordonată cu Eteria, care urmăreau fiecare, eliberarea propriului său popor. Ţarul Alexandru promisese ajutor Eteriei, dar ulterior s-a răzgândit.

De mai multă vreme grecii se gândeau să scuture robia turcească. Ei întemeiaseră, pe ascuns, o societate ce-i zicea ETERIA, ursită să îndemne pe toate căile la deșteptarea poporului grec. Mișcarea grecilor era sprijinită de țarul Alexandru al Rusiei. Boierii noștri cei mari, nebănuind fățărnicia grecească, au crezut că însuși țarul e însuflețitorul mișcării și s-au dat de partea Eteriei.

Eteria era condusă de Alexandru Ipsilanti (1792-1828), fiul lui Constantin Ipsilanti, domn al Moldovei (1799-1801) și ai Țării Românești (1802-1806, 1806-1807, 1807 iulie-august 1807), general în armata rusă. A fost șeful suprem al Eteriei.

Alexandru Ipsilanti era născut în Fanar, în 1795. El mințea că rușii sprijină revoluția. Și lumea îl credea, fiindcă fusese în armata rusă comandant de oase. Când a trecut, însă, Prutul și a intrat în Iași – la începutul anului 1821 –, consulul rusesc nu i-a recunoscut învoirea. Țarul avea socotelile lui și nu dorea să fie încurcat de un Ipsilanti. De aceea, l-a dat afară din armată și l-a pus pe Patriarhul din Constantinopole să-l afurisească. Patriarhul a trimis carte de afurisenie Mitropolitului Moldovei, pe atunci Veniamin Costache, bun vlădică. A pus Vlădicul de s-a citit afurisenia în toate bisericile din țara și, cum au auzit, boierii au ridicat mâinile și nu s-au mai amestecat.

Grecul, însă, nu s-a lăsat. A ocupat Iașii, a așezat guvern eterist, a început să ucidă negustori turci și să jefuiască și a trimis în Muntenia vorbă de răscoală. El i-a cerut ajutor lui Tudor Vladimirescu.

De numele lui Tudor Vladimirescu se leagă renaşterea armatei noastre moderne, căci a fost comandantul primei unităţi militare moderne, iar în 1821 a creat, practic, o armată naţională. Primul steag românesc cu tricolor este acela al Adunării Norodului de la 1821, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu. Urmează, apoi, steagurile tricolore cerute de domnitorul Al. D. Ghica și date de Sultan corăbiilor românești și pentru cele trei regimente ale noi armate române.

Oficializarea definitivă a tricolorului românesc se produce în evenimentele de la 1848, după ce a fost adoptat ca steag al unirii moldovenilor cu muntenii. Acest steag simboliza unirea românilor prin unirea unor culori, deoarece multă vreme steagurilor unor domnitori moldoveni au fost de fond roșu, cele muntene de fond auriu (galben) și cele transilvănene de fond albastru. În scrisoarea lui Tudor, către boieri de la 4/16 aprilie 1821, este scris „eu nu caut cevaş pentru mine, ci ţara îşi caută dreptăţile cele robite de fanarioţi“.

Ajuns la Bucureşti, la 29 martie 1821, Tudor îşi dă seama că mişcarea sa trebuie să capete numai un caracter românesc, prin care să urmărească schimbarea regimului fanariot şi obţinerea unor libertăţi economice şi politice din partea sultanului. Deşi punctul de plecare al revoluţiei a fost Oltenia, ea s-a întins cu repeziciune şi în Muntenia, unde Bucureştiul, capitala ţării, a devenit centrul ei firesc şi a avut, totodată, un puternic răsunet în Moldova şi Transilvania. În oastea lui Tudor au intrat chiar de la început numeroşi voluntari transilvăneni. Pentru românii transilvăneni, Tudor Vladimirescu era un al doilea Horia. Manifestaţii de solidaritate cu revoluţia de la 1821 s-au produs şi în Moldova, la Iaşi, Paşcani, Roman etc.

Prin participarea la ea a maselor de ţărani transilvăneni şi moldoveni, cât şi a dascălului Gheorghe Lazăr, revoluţia de la 1821 a fost o revoluţie a românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor. Un Gheorghe Lazăr, țăran de la Avrig, coborâse și el munții cu ani înainte și ridicase școala naționala împotriva grecilor. Pregătise sufletele. Săvârșise în alt chip ceea ce avea să săvârșească Tudor pentru țăranii săi. A potrivit cel de sus ca, în acest timp, doi fii de țărani, Tudor și Lazăr, să se întâlnească în năzuințe și să înnoade puterile.

Timp de două luni, Tudor Vladimirescu a condus, de fapt, Ţara Românească, luând o serie de măsuri privind organizarea armatei de panduri, precum şi satisfacerea unor interese ale negustorilor şi meseriaşilor. El era preocupat de schimbarea unor stări de lucruri, de instituirea unor reforme, la loc de frunte stând instituirea domniilor pământene.

În timpul cât a stat la Bucureşti a fost de multe ori la mănăstirea Samurcăseşti, la distanţă de 13 km de capitală, pe drumul de la Cotroceni la Bolintin, pe malul pârâului Ciorogărla.

Mănăstirea a fost înfiinţată în 1808 de către vornicul Constantin Samurcaş, fost caimacan al Craiovei. De atunci această mănăstire românească, unică în felul ei, se numeşte Mănăstirea Samurcăşeşti. Este unică, în felul ei, biserica cea mare având trei altare. Ctitoria lui Ștefan cel Mare, Sf. Nicolae din Iaşi, avea şi ea trei altare.

La Mănăstirea Samurcășeşti se refugia Tudor Vladimirescu atunci când venea la vornicul Constantin Samurcaş, „care avea mare putere în sufletul lui Tudor, fiind fost în slujba sa şi om al casei de aproape“ (vezi Andrei Oţetea: „Tudor Vladimirescu şi mişcarea eteristă în Ţările Româneşti“, Bucureşti, 1941, pag. 103 şi 401). Andrei Oţetea, în cartea menţionată mai sus, afirma că Samurcaş era unul dintre patronii lui Tudor.

În cerdacul Mănăstirii Samurcăseşti, Tudor Vladimirescu a primit vizita   Pr. Sf. Ilarion  al Argeşului, venit să convingă pe căpitanul de panduri să nu fie prea aspru cu boierii români, pentru ca ei sunt oameni buni şi practică un socialism patriarhal (vezi fotografia Mănăstirea Samurcăseşti, Com. Ciorogârla, jud. Ilfov). Mitropolitul ţării, episcopul de Buzău şi Argeş şi 58 de boieri români de diferite grade dau lui Tudor o „carte de adeverire“ prin care declară că „pornirea lui Tudor nu este rea şi vătămătoare, nici în partea fiecăruia, nici patriei, ci folositoare şi izbăvitoare“. Caracteristic pentru noua orientare e faptul că, în „jurământul“ său, Tudor arată ca pricină a relelor de care a suferit poporul „oblăduirea domnilor care au stăpânit până acum“ şi, dacă vom avea „un domn pământean“, toate s-ar schimba în bine. Două zile după schimbul de acte între Tudor şi boieri soseşte Ipsilanti la Colentina, venind din Moldova; şi cere bucureştenilor două milioane de lei pentru întreţinerea armatei sale. Întâlnirea cu Tudor are loc pe un teren neutru, în casele de la cişmeaua Mavrogheni. Ce s-a discutat şi cum s-a discutat nu se ştie precis; nu s-a păstrat vreun protocol, nici vreo mărturie directă. Tudor Vladimirescu nu era dispus să verse sângele românilor pentru Grecia şi nu vroia ca printr-o măsură nesocotită şi pripită să întreprindă ceva în detrimentul poporului român. Tudor primise de la paşa din Giurgiu „o scrisoare particulară“ cu asigurarea că Sultanul e dispus să dezrădăcineze abuzurile din Ţara Românească şi să-l alunge pe Ipsilanti din Ţara Românească. Tudor ar fi dat un răspuns favorabil, continuând, totuşi, lucrările de fortificaţie: trata deci, dar cu arma în mână.

Tudor Vladimirescu a înțeles că rusul era complicele fanariotilor. Țara era plină de greci și fanarioți deja câștigați pentru Ruși (vezi cartea „Însemnări despre români“, de Karl Marx, Editura Vicovia, 2014).

Când a ajuns grecul în București, a găsit tabăra lui Tudor la Cotroceni. Pandurii făceau exerciții militare, învățau să tragă cu armele si cu tunul, dăscăliți în meșteșug de elev al lui Gheorghe Lazăr.

Ipsilanti năzuia ca Tudor să-și plece fruntea în fața lui, ca unui stăpânitor. Nici nu se gândea olteanul. În gândul lui era: să treacă grecul mai de grabă Dunărea, iar el să rămână să înscăuneze dreptatea. Nici prin minte nu-i trecea să se facă unealtă în mâna eteriștilor. Socotea să facă revoluție țărănească, a cărei ursită să fie dezrobirea țărănimii și trecerea cumpenei dreptății din mâinile ciocoiului prădalnic în mâinile țăranului muncitor.

S-a înfățișat Tudor lui Ipsilanti după multe stăruințe. Și din vorba lui, a înțeles grecul că altul e planul răsculatului. Și-a așezat, apoi, oștirile de arnăuți la Colentina și a așteptat. În timpul acesta, Tudor, adevărat Domn, ținea din scurt guvernul caimacanilor, îl întrunea în adunări, lua hotărâri și cârmuia ca un stăpânitor.

Ipsilante nu putea trece Dunărea fără ajutorul armatei, iar Tudor căuta să câștige pașalele de la Dunăre. Turcii, însă, nu prea deosebeau între mișcarea lui Tudor și Eterie. N-au trecut nici trei luni și încep să năvălească în țară pașii din Cladova și din Vidin. Cel din Vidin a atacat Craiova; cel din Silistra venea asupra Bucureștiului, iar cel din Brăila asupra Moldovei. Ei ardeau casele răsculaților și jefuiau.

Dezavuat de țarul Nicolae și intrând în conflict cu Tudor Vladimirescu, Ipsilanti a pus la cale uciderea acestuia.

Turcii, care au fost de acord cu majoritatea cererilor formulate de Tudor, trec Dunărea pentru a înăbuşi mişcarea lui Ipsilanti. Tudor se retrage spre Oltenia pentru a nu supune capitala atacului otoman. Ipsilanti se retrage spre Târgovişte. Pe când se afla la Goleşti, oamenii lui Ipsilanti, sub pretextul unor trative, îl duc pe Tudor în tabăra grecească, unde este asasinat, trupul lui fiind aruncat într-un puţ părăsit din marginea Târgoviştei.

În București era pe atunci un Bimbașa Sava, căpitan de arnăuți cu plata. Își petrecea vremea în zaiafeturi, își îndopa bardufele pântecoase și se lăfăia. Era atât de lenevit că de la el a rămas în popor vorba: „Stai ca Bimbașa Sava“.

Eteriștii au fost zdrobiți la Sculeni și la Secul, iar Ipsilanti ciungul spinteca fulgerător trecătorile ca să ajungă în Viena. Acolo, însă, înfundă temnița pentru mulți ani.

Numai Bimbașa Sava, trădătorul, aștepta pe Calimachi, cu noul firman, ca să-și vândă iarăși serviciile.

Sacrificiul lui Tudor Vladimirescu nu a fost inutil. Au fost restabilite domniile pământene, grecii fiind înlăturaţi din toate dregătoriile ocupate în Principate. După 1821 urmează o etapă de progres pe plan economic şi cultural, introducându-se, treptat, în şcoli limba română.

Revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu, cu tot sfârşitul ei tragic, nu rămăsese fără urmări. Turcii, care avuseseră prilejul să se convingă pe pielea lor de „fidelitatea“ fanarioţilor, consimţiră la restabilirea domniilor pământene şi îndepărtarea grecilor din dregătoriile civile, militare, ecleziastice. Fu numit domn al Ţării Româneşti, la 1/13 iulie 1822, Grigore Ghica. Printr-un firman, primit de Grigore Ghica, îndată după numirea sa ca domn, se hotărâse odată cu îndepărtarea grecilor din dregătorii, armată, biserică şi desfiinţarea şcolii superioare greceşti „temelia răutăţilor“ – cum i se spune atât de expresiv. În schimb, se reia şcoala românească a lui Gheorghe Lazăr, unde profesor este acum Ion Heliade, elevul cel mai de seamă al marelui ardelean. Dinicu Golescu –  personalitatea culturală cea mai pregnantă a vremii şi fruntaşul generaţiei liberale împreună cu viitorii domni, Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei – a înfiinţat „Soţietatea literară românească“. Statutele societăţii, întocmite de Heliade, cuprindeau un vast program de propăşire culturală a naţiunii. Se prevedea:

  1. dezvoltarea şi transformarea în colegiu a şcolii de la „Sf. Sava“ şi înfiinţarea unei şcoli similare în Craiova;
  2. crearea de şcoli normale în capitalele de judeţ;
  3. crearea de şcoli primare în fiecare sat;
  4. întemeierea de gazete în limba română;
  5. abolirea monopolului tipografic;
  6. încurajarea de traduceri „în limba patriei“ şi tipărirea lor;
  7. formarea unui teatru naţional.

Dar pe lângă acest program cultural, Dinicu Golescu avea şi unul de reforme politice şi economice: libertate, cultură, impozitarea proporţională cu averea, abolirea privilegiilor, libertatea tiparului, egalitatea la admiterea în slujbe, dezrobirea ţiganilor etc.

Revoluţia de la 1821 a a vut un caracter naţional şi social, a pregătit drumul redeşteptării naţionale de la 1848, anticipând epoca de renaştere din preajma Unirii.

4 februarie 2015

Voicu TUDOR,

inginer şi publicist

Tudor Vladimirescu: fondatorul naţionalismului românesc

Tudor Vladimirescu: fondatorul naţionalismului românesc

Sursa:

[1] altermedia.info


Daca ti-a placut acest articol, urmareste Glasul.info si pe FACEBOOK!



loading...

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.

Activitatea noastră poate fi susținută și îmbunătățită prin finanțarea acțiunilor pe care le desfășurăm. Dacă apreciați ceea ce facem și ce încercăm să facem și pe viitor, puteți contribui prin donații:
Cont in LEI: RO14BTRLRONCRT0356966001
Cont in EURO: RO61BTRLEURCRT0356966001
Cod Swift: BTRLRO22

Donatii prin PayPal

Alege valuta

Indroduceti suma



Comentarii

comentarii

Site-ul Glasul.info nu raspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formularii din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervam dreptul de a sterge comentariile cu tenta rasista, xenofoba, care incita la ura, sau la violenta

loading...

Continutul articolelor exprima punctele de vedere ale autorului, iar Glasul.info nu isi asuma raspunderea pentru aceste idei exprimate de catre autor, exceptie facand doar notele sau materialele publicate exclusiv de catre redactia Glasul.info
Inline
Inline