libris.ro

La 13 octombrie 1879 a fost dată Legea de revizuire a art. 7 din Constituția României prin care se acorda cetățenia unui număr 888 de evrei

La 13 octombrie 1879 a fost dată Legea de revizuire a art. 7 din Constituția României prin care se acorda cetățenia unui număr 888 de evrei

La 13 octombrie 1879 a fost dată Legea de revizuire a art. 7 din Constituția României, care acorda cetățenie și locuitorilor de altă religie decât cea creștină. Prin „DECRETUL REGAL nr.2.186 din 12 octombrie 1879 pentru sancționarea Legii Revisuitore a art. 7 din Constituțiune”, primeau astfel, cetățenie română evreii pământeni (evrei care își ziceau așa, cu această denumire destul de potrivită, de inspirată, pentru a se ști ca erau de câteva generații în România, unii dintre ei trecuți chiar și la creștinism).

  Legea votată în 1879 acordă cetățenia română în bloc doar unui număr de 888 de evrei care luptaseră în Războiul de Independență a României din 1877. Era practic o recompensă din partea noului și tânărului stat care tocmai își câștigase independența și suveranitatea pe câmpurile de bătălie. Surprinzător, peste 1000 de evrei pământeni de pe teritoriul Principatelor Române s-au oferit voluntari în Războiul de Independență a României din 18771878. Dintre ei, peste o sută au murit pe câmpul de luptă, iar alții au fost grav răniți.

13 Octombrie 1879: A fost dată Legea de revizuire a art. 7 din Constituția României, care acorda cetățenie și locuitorilor de altă religie decât cea creștină. Evreii pământeni primeau, astfel, cetățenie română.

Mauriciu Brociner, școlit la Viena, s-a întors în România și s-a înrolat ca voluntar în Armata Română, în miliții, în 1874, și a fost unul din cei o mie de voluntari evrei români care au luptat în Războiul de independență (1877-1878).

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Mauriciu Brociner, poză făcută după participarea în

Războiul de Independență a României din 18771878

“In lunile iunie si iulie 1878 are loc Congresul de la Berlin, care, in schimbul recunoasterii independentei Romaniei, statu­eaza egalitatea in drepturi a tuturor cetatenilor tarii si acordarea de drepturi civile evreilor. Articolul 44 elaborat de participantii la Congres prevedea: «In Romania deosebirile de confesiune sau credinta religioasa nu vor putea fi invocate nimanui ca motiv de excludere sau de impiedicare de a se bucura de drepturi civile si politice de interzicere de a practica functii publice si de a obtine onoruri, sau de a exercita orice mestesug sau profesie in nici un fel de localitate» .”, scrie cersipamantromanesc.wordpress.com

“Conform prevederilor constituționale in vigoare in anul 1912, evreii nascuti in Romania nu dobandeau automat cetațenia. Ea se acorda individual, solicitantul inaintand parlamentului un dosar cu diferite acte personale. Camera Deputaților și apoi Senatul votau impamantenirea pentru fiecare caz individual. Procedura era complicata și de durata. Așa se explica numarul foarte mare de evrei „fara protecție”, adica fara cetațenie. Totusi, conform legii de recrutare din anul 1876, evreii erau supuși recrutarii și mobilizați in timp de razboi.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info