Calendarul stravechi. Paparudele

„Paparuda – ruda,/ Vino de ne uda/ Cu galeata – leata/ Peste toata gloata,/ Cu ciubarul – barul/ Peste tot poporul./ Da-ne, Doamne, cheile/ Sa descuiem Cerurile,/ Sa pornească ploile,/ Sa curga siroaiele,/ Sa umple paraiele./ Hai, ploita, hai!/ Uda tu pamanturile,/ Ca sa creasca granele/ Mari ca si porumbele./ Hai, ploita, hai!”

Simbol feminin, apa este elementul principal al ceremonialului de aducere a ploii, prin principiul magic al similitudinii. Ritualul infaptuit in vechime in a treia saptamana de dupa Pasti era inchinat unei zeitati a ploii, numita la romani Paparuda sau Dodoloaie, la aromanii Pirpiruna sau Duduletu, la sarbi si croati Dodola-Dodole iar la bulgari Peperuna sau Perperuda.

Cu toate ca acum nu mai au o data fixa in calendarul popular, Paparudele nu au disparut, reactualizandu-se atunci cand seceta pune stapanire pe comunitate. Ritualul presupune o masca vegetala purtată de personaje pure (in special copii) care, prin diverse forme de manifestare ceremoniala, provoaca ploaia. Astfel, printr-o travestire vegetala, se investeste o fetita sau o femeie gravida in rolul de paparuda.

Personajul sacru ce se naste simbolic odata cu masca, trece apoi prin toate curtile oamenilor din sat insotita de alaiul sau, dupa care moare pe malul unui rau, prin aruncarea costumului confectionat de frunze in apa curgatoare. Cantecul si dansul ritual al Paparudei, sustinut ritmic de batai din palme si pocnituri din degete, reprezinta nu numai o invocare a ploii prin imitarea cadentei acesteia, ci si o urare de belsug, bunastare, prosperitate. Oamenii stropesc alaiul cu apa, asocierea celor doua elemente – acvatic si vegetal – fiind intalnita si in alte scenarii ceremoniale prezente in ritualurile de trecere.