SALON LITERAR ROMÂNESC ÎN CASA LUI GRABOVSKY DIN BUDAPESTA

Locul de întalnire a intelectualilor, a membrilor coloniei macedoromâne din Pesta şi studenţilor români era casa macedoromânului Atanasiu Grabovsky.El s-a abonat la toate publicaţiile noi în domeniul istoriei şi limbii aromâne.

Grabovsky era un om de prestigiu, influent, bogat, prieten cu boierii din Principate, mai ales cu fraţii Goleşti, avea bune relaţii cu magnaţii maghiari, era considerat ca mecenatul publicaţiilor româneşti.

În atmosfera spirituală, impregnată de concepţia istorică şi lingvistică a Şcolii Ardelene, s-au întîlnit în salonul literar al lui Grabovsky numeroşi literaţi şi oameni de cultură română, între care Petru Maior, Samuil Micu Clain, Damaschin Bojincă, Dimitrie Ţichindeal, Moise Nicoară, Ioan Teodorovici, Ştefan P. Neagoie, Teodor Aaron, Emanuil Gojdu, Eftimie Murgu, Petru Moaler Câmpeanu, Andrei Mocioni, Constantin Lecca, Paul Vasici, Partenie Cosma, Zaharie Carcalechi, etc. Grabovsky ţinea legături şi cu românii din Principate, avea relaţii strînse cu fraţii Goleşti, care treceau des pe la el.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Din iniţiativa lui Grabovsky şi a prietenilor săi se tipăreau cărţi româneşti la Tipografia din Buda. O serie de manuscrise aromâneşti, păstrate în Biblioteca Academiei Române, au aparţinut lui Grabovsky. În casa lui, pe lîngă subiecte cultural-literare, se mai dezbătea şi spinoasa problemă a bisericii românilor din Banat şi Ungaria, care era subjugată de ierarhia sîrbă.

Cu timpul, mai mulţi studenţi români ai Universităţii din Pesta frecventau salonul Grabovsky, unde se purtau discuţii serioase de literatură, istorie, religie şi se ţineau conferinţe. Toţi scriitorii şi gânditorii mai renumiţi din acele timpuri s-au perindat prin acest salon. Aici s-a conturat şi a prins viaţă mişcarea naţională română din Pesta.

Ideile celor care frecventau salonul au fost publicate în revista de literatură Biblioteca românească. Dintre colaboratorii revistei, mulţi au devenit mai tîrziu literaţi români de renume, conducători politici, profesori, jurişti şi ziarişti.

Autor: Mária Berényi

CASA GRABOVSKY IN JURUL ANILOR 1900. (CARTE POSTALA), foto: Mária Berényi
CASA GRABOVSKY IN JURUL ANILOR 1900. (CARTE POSTALA), foto: Mária Berényi
Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Actiunea Români pentru Români isi continua actiunile de sustinere a comunitatii romanesti din Harghita si Covasna

Dum mai 24 , 2015
Si la copiii nostri de suflet din Doboi, Harghita, vor ajunge simbolurile României, sub forma de premii de sfarsit de an scolar: Drapelul National, Mihai Eminescu si Rugaciunea Ortodoxa, simboluri menite a pastra identitatea româneasca in Harghita si Covasna. Actiunea Români pentru Români continua impreuna cu voi.Ne propunem ca obiectiv […]
Actiunea Români pentru Români isi continua actiunile de sustinere a comunitatii romanesti din Harghita si Covasna, foto: Mihai Tirnoveanu

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News