Joi, 11 iunie, a avut loc ediția ordinară a Expoziției operelor de artă dedicate calvarului deportărilor – tematică propusă Uniunii Artiștilor Plastici de dincoace de Prut de dna Silvia Vrânceanu, o româncă adevărată – cea care ne-a și invitat la acest act de cultură, cu multă insistență, pe noi, prietenii ei, din conducerea PNL, a Asociației Veteranilor de Război-1992 ”Tiras-Tighina” – entități membre ale Consiliului Unirii. Aflați pe ultima sută de metri a campaniei electorale, noi, unioniștii, am mers cu răspundere și am participat cu durere la Sala Brâncuși, unde au venit mai mulți români cu durerea trecutului tragic din istoria națiunii române de pe ambele maluri de Prut.
Printre cei prezenți au fost reprezentanți ai Uniunii Artiștilor Plastici, pictori, cunoscutul om de cultură, fost deputat și ex-vicepreședinte al Parlamentului, Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român la Chișinău, studenți de la Academia de Poliție – tânăra generație care va continua să țină vie memoria românilor, în care deportările, persecutările românilor, etnocidul antiromânesc nu pot fi uitate și artiștii plastici contrubuie decisiv la neuitare, alături de scriitori, cineaști, publiciști, istoricieni și politicienii care țin la istoria adevărată a basarabenilor.
La eveniment au participat, din partea Consiliului Unirii, Vitalia Pavlicenco, președintele PNL, coordonator al Consiliului Unirii, Timotei Țurcanu, candidatul PNL la funcția de Primar general al Chișinăului, coordonator al Consiliului Unirii, Anatolie Caraman, președintele AVR-92 ”Tiras-Tighina”, coordonator al Consiliului Unirii, precum și Andrei Iuri-Apostol, membru al BPC al PNL, Anatolie Revenco, ex-vicepreședinte al PNL, coordonator al Consiliului Unirii.
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.
Mutul din fruntea tarii a comis-o! Din nou! Nici bine nu s-a asezat in jiltul de la Cotroceni caci a si uitat ca in Constitutia Romaniei scrie ca statul roman este un stat national unitar. De acum incolo, dupa promulgarea legii care prevede ca unitatile administrativ-teritoriale vor putea avea steaguri […]