Radu Lecca: „Eu i-am salvat pe evreii din Romania”

„Eu i-am salvat pe evreii din Romania”, este o carte bazata pe manuscrisul in care Radu Lecca, comisar general pentru probleme evreiești, director fără titlu al Centralei Evreilor din România în timpul guvernării lui Ion Antonescu, si-a scris propriile memorii. Manuscrisul a fost descoperit in Arhivele Statului din Bucuresti si publicat in anul 1994 sub titlul „Eu i-am salvat pe evreii din România”, într-un tiraj de 15.000 de exemplare, cu o prefață de dr. Dan Zamfirescu și cu un studiu introductiv de Alexandru V. Diță, la editura Roza Vânturilor.

Textele gasite in memoriile lui Radu Lecca sunt extrem de critice la adresa unor lideri politici din Romania, autorul lor exprimandu-si dezgustul si dezaprobarea fata de unele acte de coruptie si de tradare ale politicienilor romani, fiind necrutator cu toti acei indivizi pusi pe capatuiala, pe care ii considera „putregaiul vieții politice românești”.

Dar poate cea mai interesanta parte a memoriilor lui Radu Lecca este aceea legata de faptul ca Romania din perioada 1940-1944, desi a fost o tara aflata practic sub ocupatie nazista nedeclarata, a fost si tara cu cel mai mare numar de evrei salvati din ghearele celor care doreau sa le aplice „solutia finala”. Nimeni nu poate nega astazi faptul ca peste 400.000 de mii de evrei din Romania au fost sustrasi „solutiei finale” naziste de catre autoritatile romane, iar multi dintre acesti evrei au stat la baza intemeierii actualului stat Israel.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Radu Lecca: „Eu i-am salvat pe evreii din Romania”

[info] Vanatoare de romani si evrei – Genocid si holocaust fascisto-horthyst in Transilvania [/info]

Acest lucru l-a confirmat pana si Shimon Perez intr-o declaratie prin care recunostea contributia Romaniei in salvarea vietii a 400.000 de evrei:

„Nu vom uita niciodată că, în perioada cea mai întunecată din istoria Europei, în perioada nazistă, românii au salvat viețile multor evrei din România. 400.000 de evrei au venit din România în Israel și au contribuit și contribuie în continuare la edificarea Israelului.”

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, s-a ajuns la situatia in care in timp ce se glorifica la nivel mondial exemplul satului GILLELESE din Danemarca, acolo unde niste pescari i-au trecut cu barcile in Suedia pe evreii danezi ce urmau sa incapa pe mainile nazistilor in 1943, si exemplul diplomatului suedez Raoul Wallemberg care a reusit sa salveze niste evrei din Ungaria, o tara care a fost un adevarat furnizor de victime la un nivel monstruos, pentru masinaria de exterminare nazista, in schimb se ascunde orice fapta similara care a avut loc in Romania!

Si totusi in Romania au avut loc astfel de fapte, indiferent de ce fel de regim politic se afla pe atunci in capitala. Ba mai mult, actiunile poate au fost cu atat mai demne si de apreciat cu cat stim ca Romania era pe atunci doar un stat marioneta al Imperiului nazist.

Chiar daca bolsevismul reinviat in Romania cu si mai multa forta dupa lovitura de stat din 1989 se chinuie cu un efort „dracesc” sa stearga toate aceste fapte din istorie, ele totusi exista, si mai devreme sau mai tarziu adevarul va iesi la iveala, asa cum uleiul ajunge mereu sa se ridice deasupra apei.

Nu doar Radu Lecca se poate lauda ca a salvat evreii din Romania. Alaturi de exemplul sau pot fi amintite si povestile lui Traian Popovici, primarul orasului Cernauti, care a reusit sa salveze de la moarte sigura aproape 20.000 de evrei bucovineni, si povestea lui Cornel Dumitrescu, romanul care prin cumpararea fabricilor de textile din Cernauti a salvat de la deportare/moarte, peste 3.600 de evrei (10.000  dupa o estimare a lui Paul Goma).

In timp ce in actuala Ungarie antisemitismul este in floare, fapt recunoscut pana si de oficialitatile Comisiei Europene intr-un raport recent prin care se facea analiza socio-economica actuala din Ungaria, comisiile infiintate in Romania de un oarecare „Wiesel”, acuzat de impostura chiar de un membru al propriei comunitati, isi fac de lucru pornind adevarate vanatori de vrajitoare, indreptate impotriva amplasarii de statui, busturi sau alte monumente inchinate unor personalitati romanesti.

In timp ce Ungaria a reprezentat in cel de-al doilea razboi mondial pentru evrei un adevarat abator si astazi nu este suparata nici macar cu o floare, Romaniei i se tin lectii de etica din partea unuia care este acuzat de impostura de un adevarat supravietuitor al holocaustului, trimis la moarte catre lagarale naziste nu de Romania ci de catre autoritatile maghiare.

Cand Teşu Solomovici a scris cartea „Maresalul Ion Antonescu. O Biografie”, a starnit un adevarat viespar, mai ales prin ceea ce a declarat despre carte:

“Fără ură şi fără părtinire. Am vrut să scriu o carte cinstită. Să mă pot uita în ochii cititorilor mei”

” Niciun tren românesc n-a plecat vreodată la Auschwitz cu evrei!”

Din România, niciun evreu n-a pierit la Auschwitz!”

Într-un fel îi datorez viața aceluiași mareșal Ion Antonescu și ca mine îi datorează lui Antonescu viața aproape toți evreii din vechiul regat” 

Iata deci ca mai sunt si evrei care au bunavointa sa rosteasca adevaruri. Cat despre cei care se mobilizeaza zilnic numai pentru a defaima Romania si romanii nu putem sa nu ne intrebam: pentru ce atata ura? In discursurile sau comunicatele diverselor comisii antiromanesti se gasesc cuvinte numai pentru invinuiri si diverse acuzatii, insa pentru a se spune si faptele bune facute de Romania nu se gasesc niciodata cuvinte. De ce tac evreii?

Sursa: Glasul.info

Radu Lecca: "Eu i-am salvat pe evreii din Romania"
Radu Lecca: „Eu i-am salvat pe evreii din Romania”
[sg_popup id=”38″ event=”onload”][/sg_popup]

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

De ce Klaus Iohannis nu ii ridica decoratia lui Tokes?

Dum iun. 14 , 2015
Asa dupa cum bine banuiam si noi in urma cu putina vreme, graba prin care Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede ca unitatile administrativ-teritoriale vor putea avea steaguri proprii, a fost de la inceput cel putin suspecta. Faptul ca Iohannis a fost sprijinit atat in campania pentru presedintie de catre […]
De ce nu ii ridica decoratia Klaus Iohannis lui Tokes?, foto: Bogdan Diaconu

Poate vă place și:

libris.ro