Anul literar 1902 poate fi numit cu drept cuvânt eminescian. Publicarea operelor complete dupa manuscrisele inedite ale marelui nostru poet, – daruite Academiei Române de domnul Titu Maiorescu – constituie fara indoiala cel mai important eveniment literar din zilele noastre. Si tot in anul aceasta la Dumbraveni, in parcul romantic si plin de privighetori al vechii curti boieresti din mijlocul satului, s-a ridicat un monument nemuritorului Eminescu. Se stie ca marele bard national s-a nascut si-a petrecut anii senini ai copilariei sale in acest frumos colt din tara Moldovei, unde parintele sau a fost un sir de ani administrator al unei parti din domeniul familiei Bals.
Moștenitorul Dumbrăvenilor, domnul Leon Ghica, boier roman cu dragoste de neam, a socotit ca e sfanta sa datorie sa ridice un bust ca semn de pietate fata de acela, care in versuri fara seaman a dat o noua stralucire limbii romanesti, intrupand in cel mai inalt inteles geniul poporului nostru.
In alte tari, unde cultul barbatilor mari ai neamului e traditional, ce entuziasm ar fi starnit o asemenea fapta! La noi in tara insa lumea culta are preocupari multiple si interesul pentru literatura nationala rareori trece hotarele unui articol de reclama gazetareasca.
Cu toate acestea a fost o serbare frumoasa in ziua de 14 iunie, cand s-a dezvelit monumentul. O zi de vara stralucita. Tot satul in straie de sarbatoare si multa lume se adunase de cu zori din imprejurimi si de departe, ca sa asiste la inaugurare. O nota plina de insufletire aducea cu sine tineretul bucovinean, in frunte cu ilustrul folclorist, membru al Academiei, parintele S.Fl. Marian. S-au tinut discursuri patriotice si s-au recitat mai multe ode ocazionale.
Inaltator a fost insa momentul cand corul copiilor de plugari din Dumbraveni, a intonat frumoasa si trista rugaciune a poetului:
“Rugamu-ne indurarilor
Luceafarului marilor…”
Asezat la umbra unor mesteacani, nu departe de casa unde s-a nascut poetul, bustul turnat in bronz, e opera cunoscutului sculptor Oscar Späthe. Pe o parte a piedestalului de granit se citeste: “Aici s-a nascut Eminescu”, iar in fata sunt sapate in litere de aur versurile:
“Neinteles ramane gandul
Ce-ti strabate canturile,
Zboara vesnic, inganandu-l
Valurile, vanturile…”
În ziarul Rampa din 28 ianuarie 1929 a apărut un articol cu titlul Cu dl. Cincinat Pavelescu, despre el și despre alții, semnat de Romulus Dianu. În articol exista și următoarea relatare cu privire la sculptorul Oscar Späthe:
- “Cei prezenți la solemnitatea inaugurării monumentului poetului Mihail Eminescu de pe moșia Dumbrăveni a prințului Leon Ghica au rămas neplăcut surprinși de figura acestuia cu obrajii ciupiți ca de vărsat. Excepția o făceau doar invitații gazdei care cunoșteau cum de se realizase o atare bizară fizionomie. Ce se întâmplase? Sculptorul Oscar Spaethe se bucura în pragul secolului al XIX-lea de faima unui bun portretist, căci se număra printre puținii care reușeau să redea satisfăcător trăsăturile personajului cunoscut de el numai cu ajutorul fotografiilor.
- Aureolat de acest prestigiu, prințul Leon Ghica i-a comandat în 1899 un bust al lui Mihail Eminescu, pentru un monument ce urma să fie inaugurat la moșia lui din Dumbrăveni, județul Botoșani, cu prilejul comemorării a 10 ani de la moartea poetului. Pentru orientarea în redarea fizionomiei autorului Luceafărului i-a trimis sculptorului câteva fotografii ale unor unchi ai poetului cu care acesta semăna foarte mult.
- Sculptorul a lucrat cu sârg la portret, fără a mai face alte investigații documentare personale, dat fiind termenul scurt pentru predarea la timp a sculpturii. Cu o zi înainte de inaugurare s-a deplasat cu bustul la Dumbrăveni, pentru a-l monta personal pe soclu.
- Cei câțiva invitați care veniseră cu el de la București să asiste la inaugurare și gazdele au constatat cu stupoare când lucrarea a fost scoasă din lada în care era ambalată, ca Eminescu era redat cu o frumoasă și bogată barbă. La masa de seară, Oscar Spaethe află de la comesenii săi de gafa sa. Îngrozit de spectrul unei mari batjocuri la care va fi expus cert în curând, i-a părăsit imediat și înarmat cu un ciocan și o daltă, de la fierăria conacului, la lumina unui felinar, a dat jos barba, dar cioplind grabnic și nervos câteodată, dalta a pătruns mai adânc decât trebuia marmura. Așa s-au pricopsit botoșănenii cu o statuie a lui Eminescu pe care o priveau cam chiorâș.”
Surse: Calendarul Minervei 1903, wikipedia.org
