Sântilia – Nedeia mocănească a voineștenilor este una dintre cele mai vechi tradiții populare pastorale păstrate în zona arcului carpatic. Ea se desfășoară de sute de ani, în preajma Sărbătorii Sfântului Ilie.În trecut, Sântilia avea mai multe rosturi: de a mijloci idile, de a uni destine, de a face alianţe şi, nu în cele din urmă, de a uni „hotarele” dintre românii de aici şi românii de peste munţi, hotare impuse cu forţa de mai-marii acestei lumi, dar ignorate tocmai de către „cei mai mici şi mai umili”. Păstoritul tradiţional şi transhumanţa pastorală cunoscută din feudalismul timpuriu i-a cuprins şi pe mocanii din Voineşti-Covasna, ale căror drumuri erau, după cum afirma şi Romulus Vuia, “mai vechi decât atestările documentare”.
Ca urmare şi târgurile organizate de Sântilii sau Nedei erau de fapt de cele mai multe ori adevărate târguri “de două ţări”.
În zilele noastre, Sântilia voineștenilor constă în prezentarea unei nunţi tradiţionale, la care participă toată suflarea comunităţii. “Actorii” – îmbrăcaţi în costum naţional popular – întruchipează toate personajele unei nunţi adevărate: perechea de miri, naşii, vornicii, socrii mari şi mici, nuntaşii, şi cu toate obiceiurile practicate în zonă: cursa de cai, cerutul miresei, hora miresei, cochioluitul miresei, descălţatul naşilor, Hora Sântiliei.
Spectacolul nunții tradiționale este urmat de demonstrațiile “dacilor”. Și în acest an, Asociaţia „Omnis Barbaria” va prezenta publicului aspecte ale vieţii civile şi militare a dacilor (olăritul, trasul cu arcul, ţesutul, fierăritul, confecţionarea echipamentului militar etc.), iar cei interesaţi vor avea ocazia să îmbrace o haină de protecţie confecţionată din zale de fier, să tragă cu arcul, să modeleze în lut sau să facă o fotografie alături de luptătorii daci.
Ca și la edițiile anterioare ale Sântiliei voineștenilor, meșteri populari își vor prezenta meșteșugurile, oierii vor arata publicului cum se face cașul, cu lapte muls “în direct”, spectatorii vor putea gusta din produse tradiționale păstorești. Atmosfera de sărbătoare va fi asigurată de artiștii care susțin concerte și spectacole de dans folcloric.
În zilele de sâmbătă și duminică, pe scena din Valea Zânelor vor urca, alături de artiști din zonă precum Ansamblul folcloric Junii Covăsneni, solistele Ana Sandulea și Alexandra Elena Bîrlă, formațiile Izvorașul din Zăbala, Florile Zagonului și Brădulețul din Zagon, invitați de marcă din țară și străinătate: Gabriela Tuță, Ina Todoran, Ioana Bozga, Viorica Florea, Elena Istrate, Taraful Mircea Enache din Morunglav (care va asigura petrecerea folclorică de sâmbătă seara), Formația Veselia din Vidin, Bulgaria, Ansamblul Brâulețul din Sita Buzăului, Corul bărbătesc Voievozii Munților din Vâlcele, Ansamblul folcloric Ciobănașul din Tupilați, Neamț, Formația Mugurii Feldioarei, Grupul vocal folcloric Târnava Mare din Țopa, Mureș, Formația Mocănașul din Poiana Sărată, Irimie Șelariu.
Sântilia – Nedeia mocănească a voineștenilor este organizată de Asociația Cultural Creștină Justinian Teculescu, cu sprijin financiar de la Consiliul Județean Covasna, Primăria Covasna și agenți economici din zonă.
Parteneri: Asociația Crescătorilor de Ovine Covasna, Casa Orășenească de Cultură Covasna, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Asociația Culturală Omnis Barbaria, Școala Gimnazială Avram Iancu.
Parteneri media: Mesagerul de Covasna, Condeiul Ardelean, Agenția națională de presă Agerpres, Covasna Media și Observatorul de Covasna, Radio România Târgu Mureș, Digi 24
sursa: Text trimis pe adresa redactiei noastre de catre doamna Florentina Covasna
Foto: Florentina Covasna