Cenzura abuziva a presei romanesti din Transilvania

Presa de limba maghiara de astazi din Romania isi permite sa spuna liber absolut tot ce doreste, inclusiv sa faca propaganda iredentista sau sa insulte eroi ai neamului romanesc care au luptat pentru autodeterminarea si eliberarea romanilor de sub asuprirea austro-ungara. Insa cu totul alta situatie aveau publicatiile romanesti in timpul stapanirii austro-ungare.Primele ziare ale Transilvaniei, intre care amintim: „Wahrhaftige Neue Zeitung aus dem Ungerlandt und Turkei” din 1546, n-au aparut totusi sub regim de restrictie. Abia in veacul al 18-lea guvernul din Viena introduce cenzura in Transilvania dupa ocuparea ei de catre austrieci.

In cursul domniei lui Iosif al II-lea, a aparut la Sibiu, in 1783, cel dintai ziar ardelenesc in limba germana, Siebenburgen Zeitung, cu suplimentul Inteligenzblatt.Tot in vremea aceea, in 1789, a primit autorizatia de aparitie si doctorul Piuariu-Molnar pentru scoaterea „Foaiei romane pentru economii”, din care abia in 1791 apare un numar pentru ca nu i s-a acordat scutire de taxe postale.

Autoritatile din Transilvania au incercat sa-i puna diferite piedici, cu atat mai mult cu cat „doctorul de ochi” Piuariu-Molnar se intovaraseste cu Paul Iorgovici la Viena cu intentia de a scoate un nou ziar romanesc. Ba chiar au si scos cateva numere din acel nou ziar. Dar indata ce a prins de veste guvernatorul Ardealului, contele Gh. Banffi, a intervenit la Viena cerand sa li se interzica publicarea ziarului:

„Auzindu-se ca proiectatul ziar valah se tipareste de catre un anumit Paul Iorgovici, la Viena si ca s-au trimis cateva exemplare lui Gherasim Adamovici… guvernatorul a notificat starea lucrurilor cancelariei imperiale, facand in acelasi timp propunerea sa se interzica profesorului Molnar publicarea ziarului, caci nu are nici o incuviintare, si anume din motiv ca astazi cand lucrurile se agraveaza din zi in zi, raspandirea de ziare e mai neadmisibila ca oricand, caci prea periculoasele idei de libertate ale francezilor se propaga cu mare iuteala, incat orice apare in ziar usor s-ar rastalmaci, iar opiniile pot aduce zguduirea linstii publice”.

 

In 1793 cei doi barbati incearca sa scoata la Sibiu  publicatia „Vestiri filosofice si moralicesti”, dar le este interzisa tiparirea de Principele strain. De la acea data incep sa se faca simtite tot mai tare restrictiile de presa din Transilvania, instaurandu-se cenzura abuziva. Gazetele nu puteau fi tiparite decat la acel tipograf care avea incuviintarea cenzurii in acest scop.

Astfel, in 1834, tipograful Iohan Gott din Brasov cere invoirea de a tipari si gazete romanesti, intrucat „slobozenia” sa era numai pentru cele nemtesti si unguresti. Baronul Nopcea i-a si acordat in 1837, cand Baritiu incearca sa scoata „Gazeta Transilvaniei.

Din cauza cenzurii, ani intregi presa de limba romana de la inceputurile jurnalismului romanesc in Transilvania trebuia sa se limiteze la inregistrarea unor intamplari la a caror relatare nu puteau adauga nici un comentariu propriu.

„Am spune multe noi, dar nu ne este ingaduit de cenzura”, scria in 1839 Baritiu, iar in „Gazeta Transilvaniei” din 1840 (20 octombrie) nota:

„Contra cenzurii incep sa se ridice si altii, nu numai noi. Cu toate aceste, parerile pentru restrangerea, slobozirea sau ridicarea cu totul a cenzurii de carti si de jurnale nu e asa noua cum ar gandi cineva. Dieta trecuta insa, precum alte obiecte, asa si acesta l-au adus intr-o miscare vie.(…)

Acolo se cere dreptate deplina pentru teasc. Guvernul raspunde cum ca aceasta deocamdata nu se poate da, din pricina mai vartos ca natia n-ar fi coapta inca la o asemenea treapta.Fagaduieste insa cum ca din parte-si se va ingriji pentru usurarea cenzurii”

Insa cenzorii din Transilvania primesc instructiuni precise pentru indeplinirea slujbei lor de calai ai scrisului. Baritiu se  si grabeste sa incresteze acest fapt, intr-o nota redactionala, in 11 mai 1841:

„O instructie prea mult dorita pentru cenzura si pentru redactori, sosita de curand de la prea inalta stapanire in privinta publicitatii transilvanice, sub nr. 3546 anul 1841, reguleaza foarte mult publicitatea noastra. Redactorilor le da o pozitie intru care aflandu-se ei in stare a-si cunoaste mai lesne adevarata sfera a lucrarii si a tuturor stiintelor ce pun”.

„Gazeta Transilvaniei” nu a incetat insa a cere inlaturarea cenzurii. Stapanirea straina, drept raspuns, intareste si mai mult intentia de sugrumare a presei romanesti. In 1845 numeste inca un cenzor pentru „Gazeta Transilvaniei”.

„Acum avem doi, marturisea mai tarziu Baritiu (vezi: G. Baritiu, de C. Diaconovich, Sibiu 1892). Avem pe un ungur si un sas. Consilierul Siomlay ma ameninta ca va lua masuri pentru ca indemnand pe romani sa-si ia proprietati imobiliare propag comunismul, intrucat legile tarii nu ingaduie ca plebeii sa aiba pamant”, iar cenzorul Teterfy ii spune ca „insasi existenta unei foi periodice romanesti, oricat de inocenta ar fi, e un pericol pentru patrie”.

Note: Lupta presei transilvane, E. Bosca-Malin

Glasul.info