Categories: Pamflet

A disparut fara urma de la domiciliu Joianis, robotul oligofren

A disparut fara urma de la domiciliu Joianis, robotul oligofren.Multă lume se întreabă unde a dispărut Iohannis. Ei bine, s-a aflat. E la reparat. Da, da, la reparat. A fost chemat în service la Langley, Virginia, SUA. Un agent CIA, care a dorit să rămână anonim, ne-a relatat, prin intermediul Wikileaks:

Ceea ce nu stiţi voi e că Iohannis e jumatate om, jumatate robot. E android. L-am prelucrat noi anul trecut, după alegeri, când a venit, chipurile, la Miami. De aia vorbeşte sacadat şi se mişcă ca o buturugă. În fine, ideea e că a început să ne încurce şi pe noi cu vacanţele astea. A fost o eroare de programare. În subrutinele alocate, pe langă comenzile gen “dă-ne resursele Romaniei”, “dă-ne Roşia Montană”, “fii supus SUA” etc, a scăpat şi un cuvânt acolo, “vacancy”, care în engleză înseamnă “loc liber, nealocat” şi pe care procesorul lui l-a interpretat ca “vacanţă”, din cauza asemănării fonetice cu cuvântul românesc. Şi uite aşa, procesorul rulează în buclă subrutina vacancy în forma românească şi stă numai prin vacanţe. L-am reparat, am umblat chiar si la procesorul vocal, să vorbească ceva mai repede, că am văzut că vă scotea din sărite pe voi, românii, faptul ca vorbea rar. Îl punem în ţiplă şi în câteva zile ajunge înapoi…

Sursa:Acid Photo via Valentin Cernei

PS: Acesta este un pamflet si trebuie privit ca atare

 

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago