Coruptia si neocominternismul

Rând pe rând oamenii sovietelor şi sateliţilor URSS-ului, din 1989, au ieşit din scenă (Militaru, Iliescu, şamd), iar alţii, mai tineri, nu mai au totuşi acelaşi spaţiu de manevră. KGB-ul, GRU-ul ştiu foarte bine că politicieni sunt trecători. Serviciile amintite şi un fost satelit şi în continuare satelit fidel au mizat şi mizează în continuare pe oamenii de cultură care sunt pioni aproape perfect camunflaţi, pe de o parte şi pe de altă parte sunt parteneri de lungă durată. Aşa se face că ne confruntăm azi, pe faţă, cu un virulent NEOCOMINTERNISM (reprezentat de oameni de cultură, de reviste, partide, fundaţii şi asociaţii).

Dar şi acestă coloană a KGB-ului şi a satelitului său principal nu e invizibilă; pentru extrem de puţinii oameni care cunosc istoria şi cultura românilor – neocominternişti au nume şi chipuri precise, chiar dacă unii sunt „acoperiţi” prin burse şi premii din America, de exemplu (vezi şi lucrările lui Larry Watts). Ca urmare KGB-ul a lansat şi îngrijit prin uneltele sale autohtone un mecanism-motor sui generis, care se întreţine singur fără nici un suport; mecanism-motor ce merge până la distrugerea organismului în care a fost implementat.

Mecanismul a fost lansat şi în România şi în Moldova şi genialitatea lui e că se dezvoltă rapid, precum cancerul, cu forţe locale, fără costuri pentru iniţiatori şi mai ales nu lasă urme. Corupţia, căci despre ea este vorba, găseşte adepţi aborigeni cu nemiluita – cade unul, răsar zece. Un fost consilier prezidenţial (1992-1996), îmi spunea că atât el cât şi alţii sesizau preşedintelui (de la Cotroceni) că un ministru, că un înalt demnitar a furat/prădat, iar preşedintele, niciodată, nu zicea nimica, niciodată nu trăda vreun sentiment. După o jumătate de an, după un an se întâmpla ca persoana în cauza să fie mutată, de regulă, într-o poziţie mai înaltă! Fără aparentă legătură cu sesizarea făcută anterior.

Odată corupţia amorsată la cele mai înalte nivele din executiv, din parlament şi din justiţie, din servicii ea s-a generalizat până la nivelul la care o putem intui şi vedea, câte puţin astăzi din acţiunile DNA din ultimul an. Prădarea Transilvaniei de păduri, castele, moşii răscumpărate demult, dar şi de imobile construite din fondurile adunate de la iobagii românii pentru şcoli şi doar administrate de ordinele catolice este parte a mecanismului; prădare supravegheată de serviciile străine şi curios neobservate de justiţie, de parlamentele, de executivele şi de serviciile de informaţii de la Bucureşti. Să fie numai prostie!? Posibil, totuşi greu de crezut.

Autor: Octavian Capatina, comentariu postat la articolul Bolsevizarea Romaniei

[tp_product id=”196845569″ feed=”158″]