O mie de Steaguri Tricolore pentru Inima Tarii

Atat timp cat o românca coase cu mana ei un steag tricolor si-l trimite in Harghita si Covasna nu este totul pierdut. Am primit astazi de la Oana trei steaguri superbe, care au in panza lor o parte din sufletul ei. Vor ajunge la Sfantu Gheorghe si Targu Secuiesc. Iti promit Oana ca aceste drapele vor imbarbata inimi de români; acei români vor afla ca o femeie din Galati le-a cusut special pentru ei, iar sufletul lor se va apropia cu inca un pas de sufletul Neamului.

O mie de Steaguri Tricolore pentru Inima Tarii

Aceste maini purtatoare de drapel intinse peste Carpati sunt menite a suda un popor, sunt gesturi cu implicatii profunde, sunt imbratisari ale Neamului cel vesnic. Sunt lucruri ce raman intiparite in memoria colectiva, sunt lucruri ce raman.

Steagurile pe care le primim noi cei din Brasov si Fagaras, pentru a le inmana fratilor nostri din Harghita si Covasna, vin din toata tara, de la Mures, din Braila, din Craiova (sunt semne foarte bune de acolo de care veti afla in curand), din Deva, Baia Mare, Suceava, Bucuresti sau Cluj. Suntem Români pentru Români si Actionam. “Nu suntem morti”, avem curaj, avem determinare, suntem in Credinta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

De 1 Decembrie si de Sfantul Nicolae le vom darui românilor o mie de steaguri precum si cadouri pentru copiii lor. Le vom darui recunostinta noastra. Sa fii român in Harghita si Covasna nu este usor, de aceea conteaza ca noi, cei din restul Tarii, sa fim alaturi de ei, sa le aratam acest lucru.

Pentru Actiunea din 1 Decembrie exista doua centre in care puteti trimite steaguri tricolore ce vor ajunge in Harghita si Covasna: Brasov si Târgu-Mures. Pentru Brasov: Tîrnoveanu Mihai, Brasov, str. Liviu Cornel Babes, nr 15, bl. 20, sc. C, ap. 1. Cod Postal 500423, tel. 0722566606).

Pentru Târgu Mures steagurile se vor centraliza la sediul ziarului “Cuvântul liber”. In vederea indeplinirii acestei Actiuni, avem deschise doua conturil a BRD. Cont lei: RO43BRDE080SV33092560800. Cont euro: RO35BRDE080SV33092720800 (cod SWIFT: BRDEROBU).

Ambele conturi sunt deschise pe numele TÎRNOVEANU ADRIANA. Banii trimisi vor fi folositi pentru achizitionarea steagurilor, precum si a pachetelor pentru copii.

Doamne ajuta!

Autor/Foto:Mihai Tirnoveanu

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 22 Books


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

S-A STINS O EROINA A POPORULUI ROMAN!

sâm oct. 24 , 2015
Rusine Romania, ti-a murit o Eroina! S-a stins scriitoarea si dizidenta, Stela Covaci. In saracie si anonimat, cu o uriasa suferinta si rana sufleteasca, dar demna si neinvinsa de sistemul impotriva caruia a luptat din tinerete. In 1956 a fost arestata de securitate in lotul Nicolae Labis, a indurat chinurile […]
S-A STINS O EROINA A POPORULUI ROMAN!, foto: antena3.ro

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News