Romania nu se reduce numai la molurile monstruoase, companiile multinationale, nici macar la pamanturile si padurile cumparate de straini. In caz de razboi, Doamne fereste, nu pe acestea le aparam noi de fapt. Romania inseamna ceva mai mult. Am intrat pe Poarta Satului si am pasit alaturi de tarani in taina Dealului din Doboi, judetul Harghita, acolo unde am auzit rasuflarea stramosilor din pamant cu bratele ridicate deasupra sub forma de Cruce de Cer si de Brad. Pentru lemnul si cerul acesta sfant, merita sa lupti.
Avem de aparat o Tara
Am atins maini fragede de copii din alte sate ale Harghitei si Covasnei, spijinite de icoane facute de alti copii, si mainile crapate de munca ale taranilor; pentru aceste maini si icoane, merita sa lupti. Pentru mormantul lui Stefan cel Sfant de la Putna, pentru Gorunul lui Horea, pentru fluierul si sabia lui Iancu Avram.
Pamantul acesta nu inseamna numai productivitate agricola, romaneasca sau nu, pamantul acesta este capul lui Mihai Viteazul, trupul lui Mircea cel Batran, Vlad Tepes, sangele lui Brancoveanu Constantin si al copiilor lui. Pentru aceasta tarana, mustind de sangele martirilor, merita sa lupti.
Cei care au devenit radacini de brazi in munti, cei care s-au jertifit in inchisori nu si-au pus prea multe intrebari, nu au filosofat pe marginea temeiului sacrificiului lor, au luptat si murit simplu si fara dileme, pentru tara, pentru sufletul ei.
In vara asta am fost in Dobarlau Vale si la Manastirea Marcus cu daruri trimise de taranii de la doua biserici din Moldova. Ne-am oprit intr-o padure pentru a face inventarul produselor trimise, grupandu-le totodata pe categorii. Intr-o plasa am gasit morcovi, ceapa, ulei, faina si doua borcanele de zacusca… si un biletel emotionant, in care erau scrise mai multe randuri din partea familiei care a randuit pachetul.
Si pentru acea casa de romani merita sa lupti. Pentru femeia pe care-o iubesti, pentru copilul pe care il cresti, pentru bunicii si parintii care te-au invatat sa mergi, pentru biserica in care te rogi. Pentru Romania.
Si nu uitati, Ei au luptat pentru noi.
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro) Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram
Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
,,Ca raspuns la sistemul creat cu dinadinsul stramb, in care starea omului nu inseamna complexitate, ci complicatie, in care bunastarea materiala este scop in sine, noi raspundem cu sistemul bazat pe simplitate [...] El, cetateanul, trebuie sa fie propriul lui stapan, sa fie proprietar si producator si sa lucreze impreuna cu ceilalti intr-o retea indestructibila in care sa primeze cinstea,
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.