La 2 noiembrie 1784 izbucnea Rascoala Taraneasca din Transilvania, condusa de Horea, Closca si Crisan

Răscoala Țărănească din Transilvania din anul 1784, numită si „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă.

La ea au participat iobagi romani, maghiari, sași de pe domeniile nobililor și statului, mineri din Munții Apuseni și ocnele din Maramureș, mesteșugari, preoți etc. Răscoala a pus în discuție statutul de tolerați în Transilvania imperiala al românilor, ceea ce i-a conferit și un caracter național.

Mișcarea începută în comitatul Zarandului se întinde și în comitatul Hunedoarei. În ziua de 4 noiembrie 1784, cete de țărani ard castelul baronului Anton Iosika din Branisca, pe valea Mureșului, iar în cele 2 zile următoare țăranii distruseră și arseră toate curțile nobililor din comunele Sulighet, Bretea, Ilia, Sarbi, GuraSada, Tataresti, Lesnic, Dobra, Roscani, Geoagiu de Jos etc.

La 2 noiembrie 1784 izbucnea Rascoala Taraneasca din Transilvania, condusa de Horea, Closca si Crisan

O mulțime de nobili si preoți unguri fură executati și pe aici. Țăranii veniți din Zarand îi pun în mișcare și pe iobagii de pe Valea Streiului și din Țara Hațegului, unde de asemenea mulțimea țăranilor răsculați devastează și dă foc edificiilor nobililor din aproape toate comunele până la granița cu Țara Românească.

La 5 noiembrie rascoala ajunse la marginea orașului Deva, dar eșueaza in incercarea de a cuceri orasul. La 11 noiembrie, Horea adreseaza nobilimii refugiate in oras un ultimatum, care rezuma ideile politice si sociale ale rascoalei (desi istoricii au aratat ca documentul nu a putut sa fie redactat de liderii rascoalei, care nici nu erau in zona respectiva si nici nu știau sa scrie; mai mult, documentul este identic cu un act redactat la curtea imperiala de la Viena, o propunere a consilierului Borie, trimisa Mariei Tereza):

„Nobilul comitat, impreuna cu toti stapanii de mosii si cu toata seminția lor, sa jure pe cruce; nobili sa nu mai fie, ci fiecare daca va putea gasi o slujba sa traiasca din aceea. Nobilii stapani pe mosii sa paraseasca odata pentru totdeauna mosiile nemesesti. Si ei sa plateasca dare ca poporul de rand. Daca comitele si nobilii stapani de moșii se vor invoi la aceasta, taranii le fagaduiesc pace, iar in semnul pacii sa ridice pe cetate, pe la marginile orasului, pe prajini cat mai inalte, steaguri albe”