Pe 4 februarie 1909 avea loc, pe scena Teatrului Național din București, premiera piesei “Apus de soare” de Barbu Ștefanescu Delavrancea. Inspirata de evenimentul mortii lui Ștefan cel Mare, „Apus de soare” (1909) este o drama istorica, romantica, remarcabila prin lirismul sau si prin dimensiunile grandioase ale personajului sau central, a carui mareție confera lucrarii caracter poematic. „Apus de soare” face parte din trilogia Moldovei, alaturi de alte doua lucrari dramatice: „Viforul” (1910) – evocand domnia viforoasa a lui Ștefanita Voda si „Luceafarul” (1910) – a carui personaj central este Petru Rares. Cele doua conflicte ale dramei se impletesc de-a lungul a patru acte care prezinta ultimul an de viata al marelui Ștefan (din toamna lui 1503 și pana la 2 iulie 1504 – ziua mortii voievodului).
Barbu Ștefanescu Delavrancea (n. 11 aprilie 1858, Bucuresti, d. 29 aprilie 1918, Iasi) a fost un scriitor, orator si avocat roman, membru al Academiei Romane si primar al Capitalei. Este tatal pianistei si scriitoarei Cella Delavrancea, precum si al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din Romania.
Cele doua conflicte ale dramei se impletesc de-a lungul a patru acte care prezinta ultimul an de viata al marelui domnitor Stefan cel Mare (din toamna anului 1503 si pana la 2 iulie 1504 – ziua mortii voievodului). Dorind sa recucereasca Pocutia stapanita de Polonia, Stefan cel Mare este nevoit sa-si intrerupa expeditia la insistentele sotiei, doamna Maria, datorita ranii grave de la picior. Simtindu-si sfarsitul aproape, Stefan cel Mare decide sa-si lase fiul, pe Bogdan , in locul sau insa boierii uneltesc spre a-l pune pe tronul Moldovei pe Stefanita, nepotul domnitorului.
Surse: Teatru Radiofonic; ro.wikipedia.org