SENTINȚĂ! POPORUL ROMÂN TREBUIE UCIS!

“Preşedintele Institutului Naţional ”Elie Wiesel”, Alexandru Florian, prezent la un curs în Bacău despre predarea Holocaustului în şcolile din România”

Trebuie ucis poporul român? Care este marea vină pentru care se cere execuția lui publică? Ce vină poartă nenăscutul român ca să ducă de la naștere până la moarte un stigmat înroșit în propriul lui sânge, pus de Alexandru Florian?

SENTINȚĂ! POPORUL ROMÂN TREBUIE UCIS!

Dacă poporul meu a greșit vreodată față de alte popoare, eu le cer iertare și îngăduință, așa cum și aceste popoare cer înțelegerea și îndurarea Domnului. Le ofer prietenia, dragostea și inima mea, dar să lase națiunea mea iubită numai în seama Bunului Dumnezeu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Nimeni nu poate prigoni și nu are dreptul de a ucide vreodată în numele unei națiuni, o altă națiune, de aceea generațiile unui popor nu sunt vinovate și nu pot fi acuzate de asasinate sau atrocități înfăptuite de persoane singulare. Cum poți condamna niște generații care nu erau născute când se săvârșeau atentate la identitatea națională a unor țări sau etnii?

Sunt luptătorul tuturor cauzelor drepte și umane din lumea asta, pot să mă sacrific pentru o idei și principii nobile, pot îndura orice chin ca să salvez un om sau o națiune străină, dar nu voi accepta niciodată vreo ofensă sau desconsiderarea publică la adresa neamului meu românesc și a simbolurilor sale sacre.

Laurian Stănchescu, scriitor și jurnalist român.

Foto: captura Realitatea TV

Sursa: magazincritic.ro

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Laurian Stănchescu

Laurian Stănchescu, scriitor și jurnalist român.

Next Post

Oana Stanciulescu pusa la zid! A fi roman si a simti romaneste in Romania a devenit cumva o infractiune?

vin mart. 18 , 2016
Oana Stanciulescu este pusa la zid in propria tara si stigmatizata pentru ca simte romaneste! Intr-un document semnat de peste 40 de persoane, printre care Maximilian Marco Katz, Georg Herbstritt, Lucian  Nastase-Kovacs, Michael Shafir, Stefan Sienerth, Edit Szegedi, Zoltan Tibori Sandor, William Totok, Keno Verseck,Werner Kremm, Andrei  Klein, Liviu Antonesei, Liviu Beris, etc, un document de altfel plin de „manie proletara”, […]
Oana Stanciulescu pusa la zid! A fi roman si a simti romaneste in Romania a devenit cumva o infractiune?, Foto: captura TV Antena 3

Poate vă place și:

libris.ro