Ziua de 9 mai are o semnificatie deosebita pentru romani, astazi fiind sarbatorita atat Ziua Independentei Romaniei, dar si Ziua Victoriei Coalitiei Natiunilor Unite in cel de-al doilea Razboi Mondial si de asemenea Ziua Europei.
La IASI au fost organizate incepand cu ora 10:00 pe bulevardul Independentei o ceremonie militara si una religioasa, au avut loc scurte discursuri ale autoritatilor locale, s-au depus coroane din partea mai multor institutii ale statului si din partea partidelor politice si ale asociatiilor veteranilor de razboi, manifestarile incheindu-se apoi cu defilarea Garzii de Onoare.
9 Mai – Ziua Independentei sarbatorita la IASI
In fiecare an la IASI autoritatile locale acorda acestei zile importanta si semnificatia pe care o merita cu adevarat o asemenea zi pentru intreaga natiune romana, mobilizand efective importante de soldati, jandarmi, pompieri cat si alti angajati din cadrul MAI sau ai serviciilor de aparare si protectie a patriei.
Sa ne amintim in aceasta sfanta zi cu totii de proclamatia de indepedenta a Romaniei rostita de catre Mihail Kogalniceanu:
[quote style=”4″ author=”Mihail Kogalniceanu”]„In stare de rezbel cu legaturile rupte, ce suntem? Suntem independenti, suntem natiune de sine statatoare….Ce-am fost inainte de declararea rezbelului? Fost-am noi dependenti catre turci? Fost-am noi provincie turceasca? Avut-am noi pe sultan ca suzeran? Strainii au zis acestea; noi nu am zis-o niciodata. Asadar, domnilor deputati, nu am nici cea mai mica indoiala si frica de a declara in fata Reprezentantei Nationale ca noi sintem o natiune libera si independenta .”[/quote] [info]Armata romana in Razboiul de Independenta 1877-1878[/info]
- 9 Aprilie 1942 – Horthyștii unguri i-au înjugat pe premilitarii români la grapă și au grăpat cu ei 4 jugăre - 9 aprilie 2025
- Anamaria GAVRILĂ: „Toți cei care sunt împotriva sistemului sunt cenzurați.Conturile lor sunt închise. Postările dispar” - 8 aprilie 2025
- 7 Aprilie 1908 – Prigonirea tricolorului românesc. Preot osândit la închisoare pentru tricolorul românesc! - 8 aprilie 2025