Un comentariu realist, lucid. Că Ungaria a devenit pașalac pentru aproape 200 de ani nu este un blam grav pentru vecinii noștri. Trist este că nu au avut nicio reacție de nesupunere, de respingere a ocupației otomane. Iar când mai pui la socoteală și că Ungaria a fost eliberată de o armată străină și niciun maghiar nu s-a aflat printre luptătorii pentru eliberarea Ungariei chiar că te simți jenat de rușinea celuilalt…
Cum e cu vitejia ungurească. A fost vreun maghiar printre partizanii din munți?
Neplăcut este să constați că maghiarii suferă de o vrăjmășie neînduplecată față de români… De-a dreptul tembelă și fără leac!… La New York, la un an după prăbușirea turnurilor gemene, s-a organizat o ceremonie funerară și, printre altele, au fost arborate steagurile țărilor care au avut morți la WTC, printre ele aflându-se și tricolorul românesc. Steagurile au stat câteva zile, timp suficient pentru ca un bozgor neînfricat să găsească momentul în care, nevăzut de nimeni, să scrie pe steagul nostru „budos olah”!…
Singurul lucru pe care ni-l pot face este să ne denigreze și să ne lovească pe la spate. Nu scapă nici o ocazie!
Am mai spus-o: idealul politic al Budapestei este să bage Ungaria slugă la stăpânul cel mai puternic… Asta dintotdeauna!… Suflete de slugi avem și la București, în ultimii 25 de ani au pus chiar monopol pe guvernare. Dar nu asta este regula la români!
Când se va afla adevărul despre „revoluția ungară din 1956” or să fie mulți români dezamăgiți! În 1956 au fost mulți studenți din România arestați pentru că s-au solidarizat cu revoluția ungară. Ar fi interesant să vedem numărul exact: câți au fost studenții maghiari din România care au sărit în sprijinul studenților din Ungaria! Nu mai vorbesc de numărul mic al maghiarilor care au făcut închisoare politică, ca anti-comuniști!
A fost vreun maghiar printre partizanii din munți?
Firește, au ungurii cu se lăuda și eu însumi i-am lăudat deseori și le-am luat apărarea când au fost acuzți pe nedrept! Repet: în speranța că vom putea colabora, naționaliștii români și naționaliștii unguri!.. Nici vorbă! Sindromul Nicolae Bălcescu, de care nu ne vindecăm!
Ion Coja
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro) Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram
Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
,,Ca raspuns la sistemul creat cu dinadinsul stramb, in care starea omului nu inseamna complexitate, ci complicatie, in care bunastarea materiala este scop in sine, noi raspundem cu sistemul bazat pe simplitate [...] El, cetateanul, trebuie sa fie propriul lui stapan, sa fie proprietar si producator si sa lucreze impreuna cu ceilalti intr-o retea indestructibila in care sa primeze cinstea,
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.