29 iunie 1521 - Scrisoarea lui Neacşu, cea mai veche scriere in limba romana

La 29 iunie 1521, a fost redactata Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către Hanăș Begner (Hans/Johannes Benkner), judele Brașovului; scrisoarea , datată 29 iunie 1521, reprezintă primul text redactat în limba română, cu caractere slavone care s-a păstrat pana acum.

Scrisoarea lui Neacşu a fost descoperita in anul 1894 de catre arhivistul brasovean Friedrich Wilhelm Stenner in Arhivele Nationale ale judetului Brasov, unde se păstrează și astăzi. Documentul original pe hârtie, cu pecete aplicată pe verso, se referă la mișcările militare ale Otomanilor la Dunăre și trecerea lui Mohammed-Beg prin Țara Românească.

Cu toate ca in scrisoare nu este specificata data, aceasta a fost stabilita de catre istorici pe baza evenimentelor istorice descrise si a persoanelor implicate.

Autorul scrisorii: Neacșu din Câmpulung / Dlăgopole (numele slav al orașului Câmpulung-Muscel). Un document din timpul domniei lui Vlad cel Tanara (1510-1512) ii mentioneaza numele intreg: Neacșu Lupu, negustor de marfuri turcesti, pe care le aducea de la sud de Dunare pana in targurile din Tara Romaneasca si Transilvania
Destinatarul Scrisorii: Hanăș Begner (Hans/Johannes Benkner), judele Brașovului ( primarul sau Burgermeisterul orasului)

29 iunie 1521 – Scrisoarea lui Neacşu, cea mai veche scriere in limba romana

Textul original al scrisorii:

„Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăş Bengner ot Braşov mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole. (= Preaînţeleptului şi cinstitului, şi de Dumnezeu dăruitului jupân Hanăş Bengner din Braşov multă sănătate din partea lui Neacşu din Câmpulung, n. n.).

I pak (=şi iarăşi) dau ştire domnie tale za (=despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre.

I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce ştii şi domniia ta pre Dunăre în sus.

I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii.

I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşter(i) den Ţarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce ştii şi domniia ta.

I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaş(i) şi de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Ţeara Rumânească, iară el să treacă.

I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniile voastre.

I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine.

I bog te veselit. Amin.”(=Şi Dumnezeu să te bucure. Amin)

(Apud Hurmuzachi – Iorga. Documente, XI, 843).