Oficial, principalele cauze ale separarii canonice și ale întreruperii comuniunii liturgice dintre cele două mari ramuri ale cresștinătății, cea vestică (catolică) și cea estică (ortodoxa), au fost disputele asupra autorității papale și inserarea clauzei Filioque în Crezul de la Niceea, deși au existat și cauze minore, cum ar fi dispute legate de jurisdicția asupra anumitor regiuni, sau de alte practici liturgice.
Deși tensiunile între creștinătatea latină (vestică) și cea greacă (estică) existau de mai multă vreme, anul 1054 este momentul în care legăturile formale dintre cele două ramuri ale creștinătății s-au rupt definitiv.
Papa Leon al IX-lea (1049-1054) și Patriarhul Constantinopolului Mihail I Cerularie (1043-1058) au desăvârșit ruptura definitivă dintre cele două biserici în anul 1054, în urma unor dezacorduri ireconciliabile (lupta pentru supremație în lumea creștină, divergențe teologice etc.). Această ruptură a rămas cunoscută în istorie sub numele de Marea Schismă.
Ruptura dintre civilizatiile din vestul si estul fostului Imperiu Roman incepe cu Marea Schisma din anul 1054. Anatemizarea reciproca a facut ca si azi esticii se simt duhovniceste superiori occidentalilor si invers, vestul se uita cu condescendenta la situatia materiala din est.
Cruciatii refac pentru o scurta perioada in forta unitatea crestina dupa ocuparea Ierusalimului si Constantinopolului. Dar in loc de buna intelegere de atunci toti greco-ortodocsii au o aversiune atavica fata de cruciati, occidentali.
Cum s-a ajuns aici? Imediat după Marea Schisma, în Secolele XI-XIII, Revolutia papala a pus bazele civilizatiei occidentale actuale, prin sanctificarea ratiunii: ratio, stiinta si scoala, de la greci; dreptul, individualitatea si proprietatea privata, de la romani; ambele puse, apoi, in slujba escatologiei si eticii Bibliei. Sinteza straina ortodoxiei.
Note/Surse:
[1] Lumea creștină în căutarea Unității cerute de Iisus[2] Un mileniu de istorie creștină pe scurt