Simion Bărnuțiu:”Nu va unguriti, nu va nemtiti, nu va rusiti, nici voi; ramaneti credinciosi numelui si limbii voastre!”

Simion Bărnuțiu:”Nu va unguriti, nu va nemtiti, nu va rusiti, nici voi; ramaneti credinciosi numelui si limbii voastre!”. In cartea „Oameni ridicati din taranime”, Ilariu Dobridor descria astfel faptele lui Simion Bărnuțiu:

„Numai rele am suferit de pe urma ungurului. Ne-a facut iobagi pe pamanturile lui, ne-a pus la sapa si la secera, ne-a purtat prin arsita flamanzi si insetosati.Cum duci pe drumuri de tara cireada de vite plesnind din pil, asa „ne-a manat cu alunul” la tot felul de munci. S-a unit cu toate neamurile impotriva noastra. Ne-a retezat caile catre scoala, ne-a oprit trecerea catre dregatorii, ne-a viclenit cu fagaduieli mincinoase.

Ne strigau in gura lumii ca suntem pripasiti care le stricam linistea; ca ei sunt stapanii locurilor acestea, ei au trait aici, fara noi – musafiri nepoftiti. (…)

Au prins atunci maghiarii sa umble cu vicleniile pe langa romani. Nu, – ca le vor da drepturi daca se maghiarizeaza. Parerea aceasta de a maghiariza pe romani a plecat de la unul Szechenyi. Cum au dat de aceasta idee, s-au si gandit ungurii ca aici e salvarea. Conducatorii de la Budapesta au pus limba ungureasca in scoli, in actele oficiale, in dregatoriile statului, peste tot. Au sucit capul catorva romani si i-au trecut de partea lor. Au aruncat cate un os din lefile imparatiei unguresti si i-au asmutit pe fratii lor. Un episcop unit, Lemeny, se inconjurase de un alai maghiarizat, impungea pe romani sa invete limba maghiara si intorcea liturghia din latina pe graiul maghiar. (…)

Prin martie 1848, se starneste insa la Viena, viforul razmeritei. Ungurii, vicleni, au crezut ca acum e clipa potrivita sa se rupa din tovarasia cu Imparatul si sa se uneasca cu romanii. Le convinea imbinarea Transilvaniei iar nu cu Austria, al carei Imaparat, de la inaltimile tronului sau se incrunta cateodata spre Budapesta.(…)

Norodul maghiar a luat pe deputatul Schmidt  si pe episcopul roman Lemeny pe brate, si i-a purtat pe strazi cu steagul maghiar in mana, in mijlocul unei harmalai de nedescris.(…)

Populatia din Odorheiu hotari sa cheme pe romani la o mare adunare nationala la Blaj, in prima duminica dupa Pasti. Cum nu aveau cum sa instiinteze lumea, – ca ungurii supravegheau totul, – au pus in ghiozdanul copiilor plecati in vacanta, chemarea compusa de Simion Bărnuțiu.

Cu toate ca ungurii amenintasera cu tragerea in teapa, cu inchisoarea si moartea pe cel ce se va semeti sa vina la adunare, in ziua de luni, 3 mai 1848, pe campul Tarnavelor, la Blaj, s-au adunat 40.000 de tarani, sositi din toate unghiurile tarii.”

Note:

[1] Ilariu DOBRIDOR, „Oameni ridicati din taranime”, CARTEA SATULUI, 1944