„DOUĂ CULORI LA UN LOC, SĂ NE-ADUCĂ MULT NOROC” – CÂNTAREA MĂRŢIŞORULUI LA CERNĂUŢI
După un regal artistic de o săptămână prin tot ţinutul, Mărţişorul, odorul nostru drag, cântat şi răsfăţat în strălucirea celor mai sensibile podoabe ale sufletului românesc, a poposit triumfător la Cernăuţi.
Duminica de 5 martie a încununat gala frumoasei tradiţii a neamului, încât putem spune că cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului „Mărţişor”, organizat pe tot parcursul anilor de Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”, a pus cireaşa pe tortul festiv al primăverii.
„DOUĂ CULORI LA UN LOC, SĂ NE-ADUCĂ MULT NOROC” – CÂNTAREA MĂRŢIŞORULUI LA CERNĂUŢI
Aceste momente lăudabile pentru comunitatea noastră au fost reliefate de Excelenţa sa Eleonora Moldovan, Consulatul General al României la Cernăuţi, prezent in corpore, manifestându-se ca principalul susţinător al sărbătorii.
În mesajul dnei Consul General, în miresmele florilor aduse în scenă de adjunctul şefului misiunii diplomatice, ministrul consilier Ionel Ivan, au vibrat sentimente de bucurie şi fericire pentru perenitatea tradiţiilor româneşte pe acest meleag. Doamna Eleonora Moldovan s-a referit îndeosebi la vibraţia Mărţişorului în sufletele noastre, mulţumind tuturor care au făcut ca acest sfânt fior să fie cât mai profund. Preşedintele Societăţii „Mihai Eminescu”, Vasile Bâcu, a primit mulţumiri pentru îndemnul caritabil către spectatori de a-l ajuta pe românul Vasile Costachi din satul herţean Lunca, rănit pe frontul din estul Ucrainei, care a suferit o operaţie serioasă şi are nevoie de reabilitare.
Cititi intreg articolul pe ZorileBucovinei.com
Foto: ZorileBucovinei.com
- 9 Aprilie 1942 – Horthyștii unguri i-au înjugat pe premilitarii români la grapă și au grăpat cu ei 4 jugăre - 9 aprilie 2025
- Anamaria GAVRILĂ: „Toți cei care sunt împotriva sistemului sunt cenzurați.Conturile lor sunt închise. Postările dispar” - 8 aprilie 2025
- 7 Aprilie 1908 – Prigonirea tricolorului românesc. Preot osândit la închisoare pentru tricolorul românesc! - 8 aprilie 2025