La 13 aprilie 1862 intra in vigoare legea presei in România, copiata partial dupa legea franceza cu privire la proprietatea literara din 19 Julie 1793, si adaptata la realitatile societatii romanesti din acele timpuri. In cele 11 articole ale primului capitol din aceasta lege, erau prevazute drepturile de autor asupra diverselor opere (“tot felul de scrieri, compozitorii de muzica, pictorii sau desenatorii, care vor sapa sau litografii si tablourile ori desenele lor”), posibilitatea mostenirii sau cesionarii acestor drepturi dupa moartea autorilor, cat si alte lamuriri cu privire la chestiuni ce tineau de drepturile de autor.
“Legea presei din 1862: Primul capitol al acestei legi pentru protejarea drepturilor autorilor este intitulat : “Despre proprietatea literara” si cuprinde 11 articole.
Dispozitiunile acestui prim capitol, care trateaza despre proprietatea literara, sunt intrucatva intarite prin art. 19 din Constitutia de la 1866, care spune ca: “proprietatea de orice natura precum si toate creantele asupra Statului sunt sacre si inviolabile”.
De altfel atat doctrina cat si jurisprudenta romana admiteau ca. art. 19 din Constitutia de la 1866, declarand sacra si inviolabila proprietatea de orice natura, fara nici o restrictiune, urmeaza ca si proprietatea literara este garantata de Constitutie si ca deci legea presei din 1862 in partea referitoare la proprietatea literara este si astazi inca in vigoare.”, scria revista Literatură şi artă română in anul 1906.
La 13 aprilie 1862 intra in vigoare legea presei in România
“O noua confirmare a acestui adevar rezulta si din art. 398 al Codului penal roman din 1865 care spune ca : “Sunt si raman abrogate toate legiuirile penale anterioare din Romania, afara de dispozitiunile privitoare la delictele de presa ce se prevad in legea de presa din anul 1862”.
Odata stabilit acest lucru ca primul capitol al legei presei din 1862 este si astazi inca in vigoare, si ca proprietatea literara ca si orice alta, proprietate este declarata, sacra, si inviolabila de Constitutie, sa trecem la examenul celor 11 articole din care se compune acest capitol. In treacat putem spune ca intregul acest capitol este reproducerea aproape fidela a legei franceze din 19 Julie 1793 asupra proprietatii literare, care a servit de model
legiuitorului roman din 1862. Legiuitorul roman insa, ca si legiuitorul francez pe care l-a copiat, desi intituleaza aceasta lege “despre proprietatea literara”, in dispozitiunile sale s-a indepartat de a aplica principiul proprietatii in materie de opere literare sau artistice. Caci legea noastra ca si cea franceza, limitand drepturile autorilor, la un anume numar de ani, e foarte greu de admis ca aceasta limitare in timp, sa intre in caracterul unei adevarate proprietati.”, scria revista Literatură şi artă română in anul 1906
Glasul.info