„ÎMI CAUT RUDELE DIN IAŞI…”

Desi nu traita in carne vie prin experienta personala, ci prin durerea familiei in care a crescut, in care respira, Domnica Cobel a lui Ilie din Patrautii de Sus, raionul Storojinet, cu toate ca inca e tanara (e nascuta in 1961), cunoaste nu din auzite despre ororile bolsevice, comise dupa „eliberarea” tinutului bucovinean de catre iscoadele sovietice.

Isi cauta pana in prezent ruda rupta din sanul familiei ca frunza de pe ram si suflata de furtunile istoriei departe de cei scumpi si dragi. Or, istoria familiei sale se ingemaneaza cu durerea zguduitoare si calvarul prin care au trecut mii de familii ale etnicilor romani, instrainati de Tara, cu crucea neamului romanesc purtata pe umerii celor ale caror oseminte au fost aruncate in gropi comune, sub zapezi siberiene, in stepele sterpe ale Kazahstanului, in rapile de pe malurile lacurilor Onega si Ladoga etc.

„ÎMI CAUT RUDELE DIN IAŞI…”

Ori, o soarta asemanatoare a avut si bunicul ei Gheorghe, vanat cu forta de rusi si dus la munci silnice in Karelia. Dramatica i-a fost soarta, murind in chinuri cristice ca Iisus pe crucea Golgotei.

N-a avut fericirea sa se intoarca la bastina, sa fie laolalta cu ceilalti frati. A fost impuscat si aruncat intr-o garla, impreuna cu un alt vecin din sat. S-au sacrificat in floarea tineretii la altarul de jertfa al neamului si nu au nici mormant, nici cruce la capatai.

Cititi intreg articolul pe: ZorileBucovinei.com

[info] Insemnarile unui taran deportat din Bucovina[/info]