Categories: Ucraina

ICOANE ÎNDOLIATE PENTRU MARTIRII HERŢEI

ICOANE ÎNDOLIATE PENTRU MARTIRII HERŢEI

Numai cei care au suportat teroarea regimului inuman, au trecut prin toate chinurile infernului, sunt în stare să redea cu adevărat suferințele. Și atunci când încep ei să-și povestească tragediile vieții, coboară în bernă Tricolorul, se îmbracă în doliu bisericile, plânge cerul și pământul.

Dar au rămas puțini supraviețuitori ai deportărilor, închisorilor și lagărelor morții, oameni sărmani împovăraţi de boli și greutățile traiului. Acum, bat clopotele pentru noi, generațiile de astăzi, dându-ne de știre că e timpul să le preluăm rănile groaznicelor amintiri, să mărturisim în locul celor care nu mai au glas să mărturisească, nici lacrimi ca să-și plângă calvarul îndurat.

ICOANE ÎNDOLIATE PENTRU MARTIRII HERŢEI

Cum este onorată această sacră datorie la Herța, cât de vii sunt rănile și cât de trează este memoria în acest ținut răpit din trupul Țării de sovietici, fără nici un argument istoric, în iunie 1940? Pe umerii și conștiința cui a fost lăsată amara moștenire a tragediilor trecutului?

Ca preambul la această întrebare voi expune un extras dintr-o relatare de la mitingul de doliu organizat de aceeași Societate ”Golgota”, condusă de Octavian Bivolaru (la acel moment încă nu avea statut republican), în iunie 2009:

[alert-success]”Şi la mitingul de doliu din acest an, ţinut la crucea înălţată în amintirea victimelor represaliilor din 1940-1941, Nicolae Avasiloae, preşedintele filialei raionale Herţa a Societăţii „Golgota”, a anunţat cu tristeţe despre micşorarea numărului confraţilor săi de suferinţă. La înfiinţarea filialei erau 498 de membri, acum au rămas mai puţin de 30, iar de tot în raion mai sunt în viaţă la vreo 90 de foşti deportaţi”.[/alert-success]

În 2010 consemnam că mai sunt în viață 80 de persoane care au trecut prin malaxoarele staliniste, iar încă peste un an Nicolae Avasiloae avea să-mi spună cu tristețe că abia a reușit să-i adune pe câțiva din frații de suferință ai surghiunului siberian.

Cititi intreg articolul pe ZorileBucovinei.com

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago