DESPRE AGONIA LIMBII ROMÂNE

DESPRE AGONIA LIMBII ROMÂNE

De fapt, conferinţa organizată de Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, anunţată de directorul instituţiei respective, scriitorul Vasile Tărâţeanu, în cadrul suitei de evenimente culturale menite să promoveze limba română şi identitatea românească, a avut un generic mult mai optimist („Cultură, spiritualitate şi identitate românească”), abordând în principal statutul, rolul şi funcţiile limbii române în Ucraina.

Însă, deoarece nu de azi, de ieri, şi nu doar de la votarea în parlamentul ucrainean a legii ce ne pune cruce la toate speranţele rolul limbii noastre e în continuu regres, vrând-nevrând conferinţa a virat pe făgaşul disputelor aprinse, în luările de poziţie evidenţiindu-se clar starea de plâns la care am ajuns cu limba ce ne-a dat-o Dumnezeu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Până acum, deşi înţelegeam gravitatea situaţiei, ne amăgeam cu gândul: câinii latră, caravana trece. Dar din momentul când în şcolile din satele noastre nu se va vorbi, nu se va scrie româneşte, nu mai este lucru de şagă. Şi-atunci vom rămâne numai cu poveştile, dacă va mai avea cine să le spună copiilor, aşa cum a avut norocul în copilăria sa părintele Constantin Nicula dintr-o parohie a Sibiului, unul din conferenţiarii invitaţi la evenimentul de la Cernăuţi.

[info]Cea mai buna oferta la Manuale. Reduceri + dublu puncte de fidelitate + vouchere cadou![/info]

DESPRE AGONIA LIMBII ROMÂNE

Bunica sa maramureşeancă, deportată de unguri şi de ruşi, înainte de a învăţa să citească, a ascultat poveşti, pe care le-a transmis nepotului. Acum nepotul le spune, la radio, copiilor din ţara întreagă – într-o cheie antologică, ce chiar dacă nu schimbă lumea, îi învaţă pe tineri frumuseţea limbii, curajul de a învinge prin dragoste. Părintele povestitor crede cu cerbicie că nu se poate vorbi de literatura română fără a nu porni de la poveşti. Pentru el Făt Frumos este Duhul Sfânt, iar cea mai frumoasă poveste a fost întâlnirea cu Hristos. Experienţa sa de povestitor l-a convins că trebuie să dăm glas poveştilor româneşti, că micuţii au nevoie de „Capra cu trei iezi”, de „Harap Alb”: „Dacă nu le spunem copiilor poveşti, alţii le vor spune minciuni despre noi”.

Pledoaria sa a fost susţinută de scriitorul Mircea Lutic, care a vorbit despre izvoarele cristaline ale limbii din basmele populare, şi de dna Svetlana Preuteasa, consilier de relaţii la Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni. Impresionat de prelegerea preotului, dr. doc. Ilie Popescu, preşedintele Societăţii regionale „Golgota”, a evocat efectul terapeutic al poveştilor din oropsita-i şi flămânda copilărie, petrecută cu fraţii mai mari şi mai mici în exilul din Kazahstan. De multe ori a adormit, potolindu-şi foamea cu poveştile ce i le spunea sărmana mamă.

Cititi intreg articolul pe ZorileBucovinei.com

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Senzational! Mesajul taios al unui ungur pentru vanzatoarea de la Odorheiu Secuiesc: nici nu ne putem pisa singuri da' vrem autonomie!

sâm sept. 9 , 2017
Senzational! Mesajul taios al unui ungur pentru vanzatoarea de la Odorheiu Secuiesc: nici nu ne putem pisa singuri da’ vrem autonomie! Un clip video face de putin timp ocolul internetului, impresionand si romani si maghiari deopotriva prin taria si forta mesajului transmis de catre un cetatean roman de etnie maghiara […]
Senzational! Mesajul taios unui unugur pentru vanzatoarea de la Odorheiu Secuiesc

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News