La 19 septembrie 1677 aparea la Iaşi, Cronica Ţărilor Moldovei şi a Munteniei, de Miron Costin

La 19 septembrie 1677 aparea la Iaşi, Cronica Ţărilor Moldovei şi a Munteniei, de Miron Costin.

“Lucrarea lui Miron Costin  a fost apreciată pentru viziunea umanistă asupra teritoriului şi istoriei naţionale şi pentru ampla demonstrare a latinităţii limbii şi poporului român. 

Chronika ziem Moldawskich y Multanskich (română: Cronica țărilor Moldovei și Munteniei) este o lucrare în limba poloneză de Miron Costin, care a mai scris și o Istorie în versuri polone despre Moldova și Țara Românească.

Cronica țărilor Moldovei și Munteniei a fost redactată în Principatul Moldovei la cererea comisului polonez Marcu Matczynski, care era interesat de originile poporului român din Moldova și Muntenia. În 1677, în momentul trecerii sale prin țară, marele sol polonez Ioan Gninski a primit lucrarea. 

Este prima carte despre politica și geografia țărilor românești scrise de un român și destinată străinilor.Miron Costin pune problema originii românilor și încearcă să dovedească latinitatea prin elemente de lexic: 30 de verbe și 57 de substantive.” 

La 19 septembrie 1677 aparea la Iaşi, Cronica Ţărilor Moldovei şi a Munteniei, de Miron Costin

Miron Costin, Cronica țărilor Moldovei și Munteniei, 1677 (cu un dicționar latin-român):

[alert-success]„Despre limba volohă sau rumânească

Cea mai strălucită dovadă a acestui popor, de unde se trage, este limba lui, care este adevărată latină, stricată, ca și italiana. Am avut un ban de aramă găsit în pământ lîngă Roman, pe care erau foarte lămurite cuvintele acestea: hereditas romana, iar acum moldovenii numesc hereditas – herghelie, așa s-a stricat acea limbă în vremea îndelungată, care ce nu schimbă și nu strică pe lume? Totuși, întreaga temelie a vorbirii și până astăzi se ține pe limba latină, și o parte din cuvinte stau neschimbate nici măcar cu o literă. Cea mai mare parte însă a cuvintelor este la fel sau la început, sau la mijloc, sau la sfârșitul cuvântului; o parte însă mai mică, și substantive și verbe, au în sine împrumuturi din toate limbile vecine, dar mai mult din cea slavă, iar mai puțin din limbile ungurească și turcească. Înfățișez și o probă a acestei limbi:

homo – omul
sanguis – syndzie (sânge)
caput – capul
mens – mynte
frons – frunte
scientia – szcynca (șțiința)
supercilia – sprinczene (sprâncene)
oculus – okiul
nasus – nasul
facies – faca (fața)
ora – gura
bacia – budza
lingua – limba
dentes – dincy (dinți)
mustax – mustaca (mustața)
barba – barba
pectus – pieptul
anima – inima” [/alert-success], sursa:  polona.pl
Traducerea după: Miron Costin, Opere alese, București, 1966, apud tiparituriromanesti.wordpress.com

( sursa: Nicolae Uszkai )